PSD îşi consultă membrii cu privire la soarta coaliţiei şi dacă îi retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan

Aproximativ 5.000 de membri ai Partidului Social Democrat (PSD) sunt așteptați să își exprime votul în cadrul unei consultări interne, organizată după același model folosit de partid și în momentul în care s-a decis intrarea la guvernare alături de PNL, UDMR, USR și minoritățile naționale. Potrivit unor surse politice, consultarea internă se numește „Momentul adevărului” și este programată pentru ora 17:00.

Membrii PSD ar fi fost chemați să își exprime opțiunea în contextul unei evaluări care face referire la ceea ce partidul consideră a fi o deteriorare economico-socială în ultimele zece luni, caracterizată prin recesiune, inflație, închiderea unor afaceri, creșterea șomajului, diminuarea investițiilor publice și scăderea nivelului de trai, în special în rândul tinerilor, pensionarilor și al categoriilor vulnerabile, precum și la lipsa unui dialog real în cadrul coaliției de guvernare și cu partenerii sociali.

În acest context, social-democrații ar fi fost întrebați dacă PSD ar trebui să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan, răspunsurile posibile fiind „DA” sau „NU”.

Potrivit social-democraților, întrebarea la care vor răspunde membrii PSD vizează retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Discuțiile din cadrul întâlnirilor regionale organizate în ultima perioadă au condus, susțin reprezentanții partidului, la concluzia că există o poziție majoritară în interiorul formațiunii în favoarea schimbării din funcție a acestuia. În acest context, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat deja că „de luni vom avea o nouă realitate politică”, sugerând posibile schimbări importante în scena guvernamentală.

„Având în vedere prăbuşirea economico-socială din ultimele 10 luni — cu recesiune, inflaţie, afaceri care se închid, şomaj, scăderea investiţiilor publice şi a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari şi categoriile vulnerabile — plus lipsa dialogului real în Coaliţie şi cu partenerii sociali: Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)”, este întrebarea la care trebuie să răspundă social-democraţii, potrivit unor surse politice.

„Știți contextul și economic și social. E o întrebare pe care am adoptat-o în Biroul Permanent Național, fără nici un vot împotrivă. Mai multe amănunte diseară. Înțeleg dorința dumneavoastră. Am făcut o chestiune pur tehnică, restul vedem. Eu am dat toate explicațiile din timp, După-amiază de la ora 17 veți vedea mai multe. O să explice colegii mei diseară procedura de vot, totul va fi online”, a afirmat Grindeanu.

Ce urmează după decizia PSD de luni?

În cazul în care PSD ar decide să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, social-democrații ar urma să îi acorde acestuia un termen în care să își anunțe demisia din funcție. Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a precizat că, dacă premierul nu ar alege să demisioneze, ar putea fi vorba despre un interval de 24, 48 sau 72 de ore în care să ia o decizie.

Acesta a mai explicat că, în continuare, pasul următor ar fi retragerea miniștrilor PSD din Guvern. În opinia sa, dacă Ilie Bolojan ar dori să rămână în fruntea Executivului fără sprijinul social-democraților, acest lucru s-ar putea întâmpla doar cu susținerea altor formațiuni politice, însă nu cu PSD. El a sugerat că o eventuală rămânere în funcție prin alte majorități sau înțelegeri politice ar ține de decizia premierului, iar în acest context s-ar pune problema cine generează și întreține criza politică.

Retragerea miniștrilor PSD ar duce la modificarea structurii guvernamentale, iar Executivul ar rămâne unul interimar pentru o perioadă de 45 de zile. În acest interval, ar putea fi depusă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, atât de către PSD, cât și de către Opoziția condusă de AUR.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, la rândul său, că actuala configurație parlamentară este dificil de gestionat și nu permite foarte multe opțiuni politice, subliniind că un guvern majoritar are nevoie de o susținere clară în Parlament, ceea ce face dificilă construirea și menținerea unor majorități stabile.

Acesta a precizat că PNL a stabilit deja că, în eventualitatea unei crize politice, nu va mai intra într-o coaliție de guvernare alături de PSD. O poziție similară a fost exprimată și de USR, care a decis în forurile de conducere că nu va mai face parte dintr-o majoritate guvernamentală cu social-democrații, dacă aceștia ar declanșa o criză politică.

„Dacă domnia sa nu doreşte ( să demisioneze, nr) cred că va fi un termen de, nu ştiu, 24, 48 de ore, 72 de ore. Noi ne retragem miniştrii din guvern. (…) În momentul în care domnul Bolojan doreşte să rămână în continuare la guvernare, foarte bine, nu cu noi. Că vrea să rămână 45 de zile, că vrea să rămână printr-un vot pe care să-l obţină de la AUR, că vrea să rămână printr-o manevră, combinaţii cu AUR, gen, nu bagă AUR moţiune, nu votează AUR moţiune, rămâne aşa, provizoriu, este treaba domniei sale şi atunci vorbim de cine ţine şi întreţine şi provoacă criza”, a punctat Manda.

Claudiu Manda
Claudiu Manda (SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin)

Nicio majoritate nu se face fără PSD sau AUR

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că își dorește menținerea unei coaliții pro-europene și a subliniat că social-democrații dețin în Parlament un număr de mandate comparabil cu cel al PNL și USR la un loc, dacă sunt luate în calcul și redistribuirile.

Acesta a explicat că PSD ar avea o pondere parlamentară de aproximativ 27–28%, similară cu totalul parlamentarilor USR și PNL, însă a precizat că, în actuala configurație, nicio majoritate parlamentară nu poate fi formată fără implicarea PSD sau a AUR. În opinia sa, orice majoritate posibilă ar trebui să includă fie PSD, fie AUR, deoarece altfel nu se poate atinge pragul necesar pentru guvernare.

Grindeanu a mai afirmat că, deși teoretic ar putea exista o majoritate și fără PSD, partidul nu ar face parte dintr-o astfel de formulă politică. El a subliniat totodată că PSD nu impune altor formațiuni calea pe care trebuie să o urmeze, dar își stabilește propriile limite în ceea ce privește participarea la guvernare. În acest context, liderul social-democrat a reiterat și faptul că, pentru formarea unei majorități stabile, este necesară o coaliție care să includă fie PSD, fie AUR.

Sorin Grindeanu a precizat din nou, într-o intervenție de duminică seară, că în interiorul conducerii PSD nu au existat discuții cu reprezentanții AUR privind susținerea unei eventuale moțiuni de cenzură comune. El a calificat întâlnirea avută la Timișoara cu George Simion drept o situație punctuală, fără implicații politice.

Totodată, PSD a transmis că nu va susține guverne minoritare, ceea ce ar face imposibilă învestirea unui executiv format din PNL, USR, UDMR și minorități fără sprijinul AUR sau al social-democraților.

„PSD-ul are în acest moment în Parlament o pondere cu tot cu redistribuiri cred că suntem undeva la 27-28%. Cât e USR-ul plus PNL-ul la un loc. Mă refer la numărul de parlamentari. Aproximativ la fel. Până la majoritate, mai e ceva. Nu poate nimeni să facă majoritate în acest moment fără PSD şi fără AUR. Ori face o majoritate care se includă PSD-ul, ori face o majoritate care să includă AUR. Altcumva pe calcule aritmetice, nu îţi iese o majoritate în Parlament. Poate exista o majoritate şi fără PSD. Noi nu vom fi parte dintr-o majoritate de acel tip. Dar ceilalţi poate îşi doresc Am spus mai devreme că nu impun calea şi noi nu impunem calea altor partide”, a afirmat Grindeanu.

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (SURSA FOTO: Facebook, Sorin Grindeanu)