Mâncarea consumă cea mai mare parte din bugetul moldovenilor. Cât cheltuie familiile de la sate și de la orașe

Mâncarea consumă cea mai mare parte din bugetul moldovenilor. Cât cheltuie familiile de la sate și de la orașe

SURSA FOTO: Dreamstime - supermarket, magazin alimentar

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 7 septembrie 2026, 09:59

Mâncarea și băuturile nealcoolice reprezintă principala cheltuială a gospodăriilor din Republica Moldova. Patru din zece lei sunt folosiți lunar pentru cumpărarea alimentelor. În mediul rural, proporția se apropie de jumătate din buget. Datele au fost publicate de Biroul Național de Statistică.

Mâncarea reprezintă 40% din cheltuielile gospodăriilor din Republica Moldova

Mâncarea ocupă cea mai mare parte a bugetului lunar, însă sumele cheltuite și ponderea alimentelor diferă considerabil între gospodăriile din mediul urban și cele din mediul rural. Potrivit Biroului Național de Statistică, cheltuielile medii de consum ajung la aproximativ 6.500 de lei pe persoană în orașe și la circa 3.900 de lei pe persoană în sate.

Alimentele și băuturile nealcoolice însumează 40% din totalul cheltuielilor de consum. În mediul rural, acestea absorb aproape jumătate din bugetul unei gospodării, în timp ce în mediul urban ponderea este de aproximativ 35%. Pâinea, laptele, carnea și legumele se numără printre produsele considerate indispensabile de consumatori.

sucuri
SURSA FOTO: Dreamstime

Venitul pe membru scade cu 43% în familiile care au cel puțin trei copii

Familiile numeroase dispun de mai puțini bani pentru fiecare membru, iar diferența se accentuează odată cu creșterea numărului de copii.

Într-o gospodărie cu un singur copil, venitul disponibil se apropie de 6.000 de lei pe persoană. În cazul familiilor cu trei sau mai mulți copii, suma scade la aproximativ 3.400 de lei, fiind cu 43% mai mică.

Din aceste venituri trebuie acoperite simultan costurile pentru hrană, educația copiilor, îmbrăcăminte și celelalte necesități ale gospodăriei.

Ponderea banilor cheltuiți pentru mâncare indică nivelul de trai

Procentul din buget alocat alimentelor oferă informații relevante despre situația economică a unei gospodării, explică economistul Marin Gospodarenco.

„Într-o familie cu venituri mai mari, cheltuielile pentru mâncare pot crește, dar ponderea lor în buget scade, în schimb, atunci când aproape jumătate din bani merg doar pentru hrană, rămân foarte puține resurse pentru sănătate, educație, îmbrăcăminte, odihnă sau economie. La sate, situația este și mai dificilă, veniturile sunt mai mici și mai instabile, iar oportunitățile de angajare sunt mai reduse. Această situație este clar că este îngrijorătoare, deoarece sărăcia din familii numeroase se poate transforma în sărăcie transmisă de la o generație la alta”, spune Marin Gospodarenco, expert economic.

Serviciile comunale absorb 15,9% din bugetul lunar

Serviciile comunale constituie a doua mare categorie de cheltuieli după alimente și reprezintă 15,9% din bugetul gospodăriilor. Următoarele poziții sunt ocupate de haine și încălțăminte, respectiv de transport. Resursele rămase pentru odihnă, activități culturale, restaurante sau sport variază semnificativ în funcție de veniturile fiecărei familii.

Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.