Alexandru Nazare anunță schimbarea direcției economice a României: de la consum pe datorie la investiții

Alexandru Nazare anunță schimbarea direcției economice a României: de la consum pe datorie la investiții

SURSA FOTO: Facebook - Alexandru Nazare

Publicat de Hendrik Antonia la 7 septembrie 2026, 09:11

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că România a făcut în ultimul an una dintre cele mai ample ajustări fiscal-bugetare din Uniunea Europeană, după ce a intrat în 2025 cu cel mai ridicat deficit bugetar din blocul comunitar. Potrivit datelor prezentate de acesta, deficitul României a coborât de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, iar prognoza pentru 2026 indică un nivel de 6,2% din PIB.

Alexandru Nazare, despre radiografia economică la zi a României

Alexandru Nazare spune că România a pornit în 2025 cu cel mai mare deficit bugetar din UE, de 9,3% din PIB în 2024, față de media europeană de 3,1%. Potrivit prognozei Comisiei Europene, deficitul a scăzut la 7,9% din PIB în 2025 și este estimat să ajungă la 6,2% în 2026, România înregistrând pentru al doilea an consecutiv cea mai amplă reducere proiectată a deficitului din Uniunea Europeană.

„1 an de consolidare și cea mai ambițioasă corecție fiscal-bugetară din UE: de la o economie bazată pe consum pe datorie, la o economie bazată pe investiții și dezvoltare pe termen lung. Radiografia economică la zi a României, țara care a intrat cu cel mai mare deficit fiscal din UE în 2025. În 2024, România a avut un deficit bugetar de 9,3% din PIB. Nicio altă țară din Uniunea Europeană nu a intrat în 2025 cu un deficit de peste 6%, în timp ce media UE a fost de 3,1%. Acesta a fost punctul de plecare pentru consolidarea fiscală pe care România a traversat-o în ultimul an. Potrivit prognozei Comisiei Europene, deficitul anual al României a coborât la 7,9% din PIB în 2025 și este estimat să ajungă la 6,2% în 2026. Pentru al doilea an la rând, România are cea mai amplă reducere a deficitului proiectată în UE”, a explicat Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.

Veniturile bugetare au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile totale au crescut

Potrivit ministrului, evoluția înregistrată după primele șapte luni ale anului 2026 indică o reducere importantă a deficitului bugetar comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Nazare afirmă că modificarea reflectă atât creșterea veniturilor statului, cât și o majorare mai redusă a cheltuielilor totale.

„Astăzi, la puțin peste un an de când am schimbat paradigma finanțelor publice și după primele 7 luni din 2026, avem o imagine clară a direcției în care mergem. Deficitul bugetar a scăzut de la 76,44 miliarde de lei în primele 7 luni din 2025 la 48,08 miliarde de lei în primele 7 luni din 2026. Înseamnă 28,36 miliarde de lei mai puțin, o reducere de aproximativ 37%.

Această evoluție nu este întâmplătoare. Veniturile bugetare au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile totale au crescut cu numai 2,9%. În același timp, cheltuielile de personal s-au redus cu peste 4 miliarde de lei. Așadar, după un an de consolidare, România nu mai este nici pe departe în situația de la începutul anului 2025, când acumularea unui deficit de peste 9% însemna o economie dependentă de împrumuturi pentru a susține un nivel de cheltuieli pe care veniturile statului nu îl puteau acoperi”. a punctat Nazare.

Datoria publică și costul dobânzilor

Alexandru Nazare atrage însă atenția că reducerea deficitului trebuie să continue, în condițiile în care nivelul datoriei publice și necesarul de finanțare al statului au crescut semnificativ în ultimii ani. Ministrul leagă această situație de necesitatea menținerii unei traiectorii de reducere a deficitului.

„Dar nici nu suntem la capăt de drum. Am schimbat radical direcția, dar este obligatoriu să menținem aceeaşi traiectorie. Reducerea deficitului este obligatorie pentru a pune finanțele publice pe o bază sustenabilă și pentru a reduce presiunea datoriei asupra economiei.
În acest context, este important să vorbim despre datorie, pentru a înțelege amploarea schimbării pe care o operăm în modul în care gestionăm banii publici. Necesarul brut de finanțare al statului a ajuns de la 135 de miliarde de lei în 2021 la 278,5 miliarde de lei în 2026. Acesta include atât finanțarea deficitului nou, cât și refinanțarea datoriei acumulate care ajunge la scadență. Datoria publică a crescut de la 46,9% din PIB în 2020 la 59,6% la finalul anului 2025, depășind 1.138 de miliarde de lei, a mai subliniat Nazare.

deficit bugetar
SURSA FOTO: Dreamstime – Florin Cîțu readuce în prim-plan tema disciplinei fiscale

Reducerea deficitului nu este o chestiune de opțiuni şi nu mai poate fi amânată

Alexandru Nazare subliniază că reducerea deficitului este necesară, în condițiile în care cheltuielile cu dobânzile au depășit 40 de miliarde de lei în primele șapte luni din 2026, în creștere cu 26,5%. În același timp, ajustarea fiscală nu a presupus reducerea investițiilor. Acestea au ajuns la 76,51 miliarde de lei, cu 14,83 miliarde de lei peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, iar peste 71% dintre plăți au fost legate de fonduri europene și PNRR. Plățile pentru proiectele finanțate prin aceste surse au crescut cu 60,08%, respectiv 20,40 miliarde de lei.

„De aceea, reducerea deficitului nu este o chestiune de opțiuni şi nu mai poate fi amânată. Deficitele de astăzi devin datoria şi dobânzile de mâine. Iar costul acestei datorii este unul foarte concret: în primele 7 luni din 2026, cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 26,5%, depășind 40 de miliarde de lei. Fiecare leu în plus plătit pentru dobânzi este un leu care nu mai poate fi folosit pentru școli, spitale, drumuri sau servicii publice mai bune. Este factura anilor în care statul a cheltuit constant mai mult decât și-a permis. Totuşi, în acest context de presiune ridicată asupra finanțelor publice, corecția deficitului nu s-a făcut prin tăieri de investiții şi nici prin sacrificarea dezvoltării pe termen lung – dimpotrivă, investițiile au continuat să crească.

Aici este una dintre cele mai importante diferențe față de o ajustare fiscală făcută exclusiv prin reducerea cheltuielilor. În primele 7 luni din 2026, investițiile au ajuns la 76,51 miliarde de lei, cu 14,83 miliarde de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut – iar peste 71% din plățile pentru investiții sunt legate de fonduri europene și PNRR. În acelaşi timp, plățile pentru proiectele finanțate din fonduri europene și PNRR au crescut cu 20,40 miliarde de lei, respectiv 60,08%, față de aceeași perioadă a anului trecut”, mai arată ministrul interimar.

Am început să mutăm centrul de greutate al economiei de la consum și cheltuieli curente

Datele prezentate de Nazare indică, astfel, o creștere a investițiilor în primele șapte luni ale anului, chiar în condițiile reducerii deficitului bugetar. Ministrul susține că o parte importantă dintre aceste plăți este asociată proiectelor finanțate din fonduri europene și prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit declarațiilor sale, strategia urmărește o schimbare a structurii cheltuielilor publice, prin reducerea presiunilor permanente asupra bugetului și menținerea resurselor destinate investițiilor. Nazare consideră că această schimbare trebuie să fie însoțită de o transformare a modelului de creștere economică.

„Aceasta este direcția susținută la Ministerul Finanțelor: reducerea cheltuielilor care apasă permanent asupra bugetului și protejarea cheltuielilor care dezvoltă România. Am început să mutăm centrul de greutate al economiei de la consum și cheltuieli curente susținute prin datorie către investiții, producție, infrastructură, activitate pentru companii și locuri de muncă.
România trebuie să facă, în continuare, o schimbare mult mai profundă decât simpla reducere a deficitului. Trebuie să schimbăm modelul de creștere economică.

În ultimii ani, cererea a crescut mai repede decât producția, iar consumul a fost susținut în parte prin deficite și importuri, ceea ce înseamnă un consum nesănătos, alimentat prin împrumuturi și care nu poate constitui baza unei creşteri economice solide și durabile. România trebuie să treacă de la un consum finanțat prin datorie la o creștere bazată pe investiții, producție, productivitate și venituri pe termen lung. Obiectivul este ca puterea de cumpărare să fie susținută de producție, productivitate, locuri de muncă și venituri reale, nu de datorie și inflație”, a scris Nazare în postarea de pe Facebook.

Ajustarea fiscală și efectele asupra economiei

Ministrul afirmă că reducerea deficitului are loc într-o perioadă în care economia este afectată atât de vulnerabilități interne, cât și de factori externi. În opinia sa, ajustarea fiscală poate avea efecte temporare asupra consumului, după o perioadă în care cererea a avansat mai rapid decât producția.

„Nu este o tranziție lipsită de costuri. Economia traversează o perioadă dificilă, marcată de vulnerabilități externe alături de cele interne, iar corectarea unui deficit atât de ridicat nu poate fi lipsită de efecte. Temperarea temporară a consumului este unul dintre efectele anticipate al ajustării, după o perioadă în care cererea a crescut mai repede decât producția. Alternativa de la care am pornit implica riscul unei corecții impuse de pierderea încrederii, cu dobânzi mai mari şi consecințe mult mai grele pentru populație și companii.

Ajustarea fiscală este necesară și pentru reducerea deficitelor gemene – deficitul bugetar al statului și deficitul de cont curent, adică situația în care România cheltuiește în exterior mai mult decât încasează. Împreună, acestea ne fac mai dependenți de finanțarea externă și mai vulnerabili la dobânzi, cursul de schimb, percepția investitorilor și evaluările agențiilor de rating”, a subliniat ministrul.

Nazare: România încă refinanțează datorii mari și plăteşte dobânzi ridicate

Nazare susține că efectele ajustării fiscale trebuie gestionate astfel încât persoanele vulnerabile să fie protejate, iar procesul de reducere a deficitului să nu blocheze investițiile și dezvoltarea economică. Potrivit datelor pe care le prezintă, până în septembrie 2026, deficitul a fost redus, în timp ce cheltuielile au fost ținute sub control, iar investițiile au continuat să crească.

„Costurile ajustării trebuie însă limitate și distribuite echitabil, cu protejarea persoanelor vulnerabile. Iar consolidarea fiscală înseamnă, în esență, să refacem echilibrele fără să blocăm dezvoltarea. Datele la septembrie 2026 arată o direcție clară: am redus semnificativ deficitul, am ținut sub control cheltuielile și am protejat în același timp investițiile.

România încă refinanțează datorii mari și plăteşte dobânzi ridicate. Nu este o factură acumulată care să poate fi ştearsă într-un singur an. Ceea ce putem face însă este să reducem deficitul care o alimentează și să schimbăm treptat direcția. Aceasta cred că este obligația morală a generației noastre. Mai puțini bani pentru dobânzi şi pentru funcționarea ineficientă a statului şi mutarea accentului pe investițiile care dezvoltă România și creează oportunități pentru generațiile următoare”, a concluszionat Nazare.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.