Securitatea avea 14.629 de angajați înainte de Revoluție. Câți se ocupau de filaj și ascultarea telefoanelor

Securitatea număra 14.629 de angajați la 24 septembrie 1988, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Instituția prezintă distribuția personalului între structurile centrale, trupele de securitate și unitățile teritoriale din România. Datele provin din documente păstrate în dosarul Cabinetului Iulian Vlad. Analiza detaliază atribuțiile principalelor structuri, efectivele din fiecare județ și accesul femeilor la funcțiile de conducere.

Securitatea avea peste 8.700 de angajați în aparatul central și în trupe

Securitatea avea, potrivit centralizării prezentate de CNSAS, 8.760 de angajați în aparatul central și în trupele de securitate, la care se adăugau 5.869 de angajați în structurile teritoriale. Prin însumarea celor două categorii rezultă un efectiv general de 14.629 de persoane.

CNSAS precizează că analiza reunește informațiile din două tabele datate 24 septembrie 1988, pentru a prezenta organizarea Departamentului Securității Statului (DSS) în ultima parte a regimului comunist. Documentele originale se află în dosarul A.C.N.S.A.S. Cab I.V.40, Cabinet Iulian Vlad.

Totalul include și aproximativ 1.200 de persoane încadrate ca personal muncitor civil, fără grad militar. Acestea îndeplineau sarcini tehnice, administrative și de întreținere a infrastructurii.

În această categorie intrau muncitori calificați și tehnicieni din atelierele de producție și întreținere a tehnicii operative speciale. Ei lucrau la repararea echipamentelor de ascultare și a autovehiculelor, precum și în laboratoare fotografice sau chimice.

Alți angajați civili asigurau transportul, administrarea clădirilor și depozitelor ori desfășurau activități în telecomunicații și construcții, fiind încadrați direct de minister. Personalul civil deservea, de asemenea, gospodăriile anexe, tipografia și infrastructura Ministerului de Interne din țară. Tot aici erau incluse dactilografele și secretarele.

Aparatul central concentra structurile de informații, filaj și interceptare

Organizarea geografică și operațională a DSS cuprindea trei componente: aparatul central din București, trupele de securitate și aparatul teritorial, format din structurile județene și Securitatea Municipiului București.

Potrivit cifrelor publicate de CNSAS, personalul era distribuit astfel:

• Aparatul central al DSS: 6.023 de angajați, reprezentând 41,17% din total.
• Trupele de Securitate, respectiv comandamentul și unitățile: 2.737 de angajați, echivalentul a 18,71%.
• Aparatul teritorial, alcătuit din 40 de structuri județene și Securitatea Municipiului București: 5.869 de angajați, reprezentând 40,12%.

La București se afla principala concentrare de personal cu atribuții informative, tehnice și de analiză. Aparatul central gestiona dosarele majore de spionaj și contraspionaj, operațiunile de filaj centralizat și interceptările la nivel național.

Printre structurile cu cele mai mari efective se numărau Direcția a IV-a, responsabilă de contrainformațiile militare, cu 1.022 de cadre, și Unitatea Specială „F”, însărcinată cu filajul, cu 745 de cadre. Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă (USLA), al cărei sediu și ale cărei principale efective se aflau în Capitală, număra 772 de cadre.

Trupele de Securitate erau dislocate în țară pentru intervenții în situații de criză

Trupele de Securitate reprezentau componenta militarizată a DSS, cu atribuții de infanterie, pază a obiectivelor speciale și intervenție în eventualitatea unor revolte populare. Efectivul consemnat în analiza CNSAS era de 2.737 de cadre.

Comandamentul funcționa la București, însă batalioanele și regimentele erau amplasate în mai multe zone ale țării. Printre localitățile indicate se numără București, Cluj, Timișoara și Ploiești.

Această distribuție urmărea să permită intervenția rapidă și menținerea controlului în situații de criză, potrivit explicațiilor din postarea instituției.

Securitatea Municipiului București avea cel mai mare efectiv teritorial

Aparatul teritorial asigura supravegherea informativă directă la nivel local și reunea, conform centralizării CNSAS, 5.869 de cadre în cele 40 de structuri județene și în Securitatea Municipiului București.

Deși acționa în Capitală, Securitatea Municipiului București făcea parte din aparatul teritorial, fiind distinctă de structurile centrale ale DSS. Cu 557 de cadre, aceasta era cea mai mare unitate teritorială din țară.

Pentru cele 40 de inspectorate județene, analiza indică un total de 5.312 cadre și o medie de aproximativ 132 de cadre pe județ. Dimensionarea efectivelor era legată de importanța economică și strategică atribuită fiecărei zone.

Constanța, Timiș și Prahova aveau fiecare peste 260 de cadre. La celălalt capăt al distribuției, Ialomița, Covasna și Sălaj aveau efective de ordinul a 70–80 de cadre.

Direcțiile I, II și III supravegheau populația, economia și reprezentanțele străine

Structurile operative ale Securității aveau responsabilități distincte, de la controlul ideologic al populației până la supravegherea obiectivelor economice și activitățile de contraspionaj.

Direcția I, aferentă liniei de informații interne, avea 103 angajați în structura centrală. Aceasta coordona, analiza și sintetiza informațiile politice, sociale și culturale, având ca misiune supravegherea populației din perspectiva conformării ideologice. În teritoriu, structura corespondentă era Serviciul I.

Direcția a II-a, responsabilă de contrainformațiile în sectoarele economice, număra 152 de angajați la nivel central. Aceștia se ocupau de marile obiective economice strategice și de ministere. La nivel local, Serviciul II asigura supravegherea informativă în fabrici, uzine, combinate, întreprinderi agricole de stat și în infrastructura economică regională.

Direcția a III-a avea 213 angajați în aparatul central și desfășura activități de contraspionaj. Atribuțiile sale includeau monitorizarea reprezentanțelor străine și a rețelelor de spionaj extern. În structurile teritoriale, aceste responsabilități reveneau Serviciului III.

Unitățile speciale controlau convorbirile, deplasările și corespondența

Supravegherea tehnică și urmărirea persoanelor erau organizate pe linii operative separate, fiecare având structuri centrale și corespondente în teritoriu.

Unitatea Specială „T”, responsabilă de interceptări și ascultări, avea 466 de angajați la nivel central. Personalul de execuție opera echipamentele locale folosite pentru ascultarea telefoanelor și supravegherea ambientală. În teritoriu, aceste activități reveneau Serviciului T.

Unitatea Specială „F” număra 745 de angajați și se ocupa de filaj, observație stradală și investigații. Efectivele sale erau utilizate în București și în cazurile considerate de importanță națională. Echipele mobile urmăreau direct persoanele pe care regimul le considera periculoase, iar structura teritorială corespondentă era Serviciul F.

Unitatea Specială „S” avea 356 de angajați și controla corespondența scrisă: scrisori, colete și alte trimiteri poștale interne și internaționale. Activitatea era puternic centralizată în București.

În județe, controlul corespondenței se desfășura prin birouri sau compartimente speciale „S” din inspectorate. Potrivit prezentării CNSAS, acestea funcționau, de regulă, în spații amplasate în secret în marile oficii poștale județene ale PTTR.

Femeile reprezentau 15,70% din personalul Securității

Cele două tabele analizate de CNSAS urmăresc în mod special situația personalului feminin din DSS la 24 septembrie 1988. Instituția indică un total de 2.297 de femei, reprezentând 15,70% din efectivul general.

Distribuția prezentată în postare era următoarea:

• Aparatul central: 954 de femei, respectiv 15,83% din personalul acestei componente.
• Trupele de Securitate: 254 de femei, reprezentând 9,28% din efectivele trupelor.
• Structurile teritoriale: 1.089 de femei, echivalentul a 18,55% din personalul din teritoriu.

În anumite compartimente tehnice și administrative, proporția femeilor depășea frecvent 25–30% din colectiv. La nivelul întregului DSS, bărbații reprezentau însă 84,30% din personal, potrivit analizei.

Doar 22 de femei ocupau funcții de conducere în întregul DSS

Accesul femeilor la pozițiile de decizie era redus, cele mai multe dintre angajatele DSS fiind încadrate în funcții de execuție. CNSAS indică o pondere de 0,95% pentru femeile care ocupau funcții de conducere, față de 99,05% în funcții de execuție.

În aparatul central, 11 dintre cele 954 de femei aveau funcții de conducere, ceea ce reprezenta 1,15%. În structurile teritoriale, alte 11 femei ocupau asemenea poziții, dintr-un total de 1.089, respectiv 1,01%.

Niciuna dintre cele 254 de femei încadrate în trupele de securitate nu avea o funcție de conducere.

În total, cele trei componente ale DSS aveau 22 de femei în poziții de conducere: 11 în aparatul central și 11 în teritoriu.

București, Constanța și Timiș aveau cele mai mari efective teritoriale

Distribuția teritorială publicată de CNSAS plasează Securitatea Municipiului București pe primul loc după numărul de cadre, urmată de inspectoratele din Constanța și Timiș. Șase unități teritoriale depășeau pragul de 200 de cadre.

În explicațiile care însoțesc cifrele, CNSAS asociază efectivele din Constanța cu importanța strategică a portului, activitățile de contraspionaj și supravegherea străinilor. Timișul era monitorizat ca județ de frontieră, iar Prahova concentra obiective industriale importante, inclusiv rafinării și exploatări petroliere.

Clujul avea relevanță ca centru universitar și cultural regional. În cazul Brașovului, analiza menționează importanța industrială și turistică a zonei.

Douăsprezece inspectorate județene aveau între 130 și 200 de cadre

Categoria următoare reunea județe cu populație numeroasă sau cu activități economice considerate importante, precum mineritul și industria grea, dar și zone de frontieră.

Pentru Hunedoara, prezentarea CNSAS evidențiază Valea Jiului și combinatele metalurgice, considerate zone în care puteau izbucni greve. Iașiul cumula importanța unui centru universitar cu poziționarea la frontiera estică, în timp ce Bihorul se afla la granița de vest.

La Galați, supravegherea viza inclusiv combinatul siderurgic și zona portuară. Aradul avea importanță prin legăturile rutiere și feroviare de la frontiera vestică.

Treisprezece județe aveau efective cuprinse între 95 și 129 de cadre

În intervalul de 95–129 de cadre, datele publicate de CNSAS includ 13 inspectorate județene, cu efective care porneau de la 96 de persoane în Satu Mare și ajungeau la 128 în Caraș-Severin.

Covasna avea cel mai mic aparat județean de Securitate

Inspectoratele cu mai puțin de 95 de cadre funcționau, potrivit caracterizării din analiza CNSAS, în general în județe mai mici ca suprafață sau populație, predominant agricole ori considerate de regim ca prezentând riscuri reduse de securitate.