De la monarhie la Securitate și FSN. Ce semnificație a avut 30 decembrie în istoria României. Analiză Dan Andronic

Într-o analiză amplă publicată de Dan Andronic în Evenimentul Zilei, ziua de 30 decembrie este prezentată ca un reper simbolic major al istoriei recente a României, de la abdicarea forțată a Regelui Mihai până la deciziile-cheie luate după Revoluția din 1989. Autorul explică modul în care desființarea Securității și rolul unor generali controversați au influențat tranziția de putere și consolidarea noii conduceri politice.

30 Decembrie 1989, momentul în care au venit „stăpânii” noi la cârma Securității din România

Materialul semnat de jurnalistul și istoricul Dan Andronic pentru Evenimentul Zilei propune o lectură amplă și nuanțată a semnificației zilei de 30 decembrie în istoria comunismului românesc și a modului în care această dată a fost reutilizată simbolic în momente-cheie de schimbare a puterii.

Potrivit lui Dan Andronic, 30 decembrie ocupa un loc aparte în calendarul regimului comunist, fiind ziua în care, în 1947, Regele Mihai I a fost constrâns să abdice sub presiunea directă a forței armate. Acest act a deschis drumul instaurării republicii populare de inspirație sovietică și a consfințit ruptura definitivă de monarhie.

Autorul subliniază ironia istorică a faptului că, exact 42 de ani mai târziu, România ajungea din nou într-un moment de cotitură majoră, tot pe 30 decembrie, de această dată în contextul prăbușirii regimului Ceaușescu.

Dan Andronic explică faptul că, în 1989, cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu fusese executat de cinci zile, iar noua structură de putere, Consiliul Frontului Salvării Naționale, acționa rapid pentru a demonta vechile mecanisme ale regimului comunist și pentru a-și consolida propria legitimitate.

În acest context, una dintre cele mai importante decizii ale zilei a fost adoptarea Decretului nr. 33, care prevedea desființarea oficială a Departamentului Securității Statului. Instituția era percepută de populație drept principalul instrument de represiune, temut și detestat în egală măsură.

Tranziția de putere la vârful DSS, în decembrie 1989, a fost marcată de o ambiguitate atent construită. Deși generalul Iulian Vlad a rămas formal în funcție până la arestarea sa, pe 31 decembrie, autoritatea reală a acestuia fusese rapid subordonată Ministerului Apărării imediat după fuga lui Nicolae Ceaușescu.

În același timp, la conducerea efectivă a DSS a fost adus generalul de armată Gheorghe Logofătu, a cărui implicare în evenimentele Revoluției a fost una rapidă și cu miză strategică.

Gen. Logofătu e asociat unei relații îndelungate cu centrele de putere de la Moscova

Potrivit lui Dan Andronic, înainte de decembrie 1989, Gheorghe Logofătu ocupase funcția de adjunct al Șefului Marelui Stat Major al Armatei Române și, timp de aproximativ 15 ani, fusese principalul canal de legătură dintre armata română și Comandamentul Forțelor Armate Unite ale statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. Această poziție i-a conferit o influență considerabilă și o expunere constantă la structurile militare sovietice.

Pe baza mărturiilor incluse în rechizitoriul privind evenimentele din decembrie 1989, profilul generalului Logofătu este asociat unei relații îndelungate și controversate cu centrele de putere de la Moscova. În declarațiile date procurorilor militari, generalul Mircea Chelaru a subliniat această legătură de durată, caracterizându-l pe Logofătu drept un ofițer profund atașat intereselor sovietice.

Dan Andronic mai notează că această percepție este întărită și de mărturia lui Vasile Lupu, fost adjunct la UM 0110, unitate specializată în contraspionajul statelor socialiste. Acesta a arătat că Logofătu s-a aflat constant în atenția Contrainformațiilor Militare din cauza suspiciunilor privind legături cu GRU, serviciul de informații al armatei sovietice.

Lupu a evocat surprinderea ofițerilor de contrainformații față de ascensiunea generalului, mai ales în contextul numirii lui Nicolae Militaru la conducerea Ministerului Apărării, ambii fiind percepuți ca parte a unei rețele de influență pro-sovietice.

Se invocă și perspectiva lui Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, care a apreciat că activitatea lui Gheorghe Logofătu la sfârșitul anului 1989 nu a fost una izolată. Din contră, aceasta ar fi făcut parte dintr-o acțiune coordonată a unor actori inițiați, Logofătu, alături de generalii Nicolae Militaru și Nicolae Efțimescu, formând un nucleu decizional în cadrul MApN, cu legături directe cu Silviu Brucan și cu noua putere politică instalată după Revoluție.

Citește aici întreg material extins și complet, pe Evenimentul Zilei.