Republica Moldova are soluția pentru a opri dronele rusești. Maia Sandu: Cel mai important este să ajutăm Ucraina
SURSA FOTO: presedinte.md
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că sprijinirea Ucrainei este principala soluție pentru reducerea riscului reprezentat de dronele rusești care ajung în spațiul aerian al Republicii Moldova. Șefa statului consideră că unele dintre aceste incursiuni sunt intenționate și spune că măsurile diplomatice împotriva Moscovei nu pot rezolva singure problema.
Maia Sandu spune că succesul Ucrainei în război ar reduce pericolul reprezentat de drone
Maia Sandu a vorbit la Radio Moldova despre incidentele în care drone rusești au ajuns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit acesteia, măsurile diplomatice luate împotriva Moscovei nu sunt suficiente pentru a determina Kremlinul să își schimbe comportamentul.
Președinta Republicii Moldova consideră că soluția este sprijinirea Ucrainei astfel încât aceasta să poată rezista în războiul cu Rusia. Maia Sandu a explicat că ajutorul acordat Kievului este cel mai important lucru care poate fi făcut pentru oprirea dronelor atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova.
„Cele mai importante lucruri care pot fi făcute pentru ca să oprim aceste drone și în Republica Moldova, și în Ucraina este să ajutăm Ucraina, ca Ucraina să reușească în acest război și ca Rusia să nu mai poată lupta mai departe”, a declarat Maia Sandu.
Declarațiile vin în contextul incidentelor repetate provocate de drone în apropierea sau în interiorul spațiului aerian al unor state din regiune.
Unele drone ar ajunge intenționat în spațiul aerian al altor state
Maia Sandu consideră că trebuie făcută o diferență între dronele care ajung accidental în spațiul aerian al Republicii Moldova și cele care sunt trimise intenționat pe astfel de traiectorii.
Șefa statului a făcut referire și la incidente înregistrate în România și Polonia, susținând că problema nu este limitată la Republica Moldova.
Potrivit acesteia, traiectoria dronelor poate oferi indicii privind caracterul accidental sau intenționat al incursiunilor.
„Eu cred că unele (n.r. drone) ajung din întâmplare, altele ajung pentru că sunt trimise și nu doar în spațiul nostru aerian, ci și în spațiul aerian al altor state. Am văzut în România și Polonia.
Judecând după traiectoria acelor drone, putem spune care sunt trimise intenționat și care sunt acolo din întâmplare, dar și într-un caz, și în altul, aceste drone violează spațiul aerian al țării noastre și, într-un caz, și în altul, ele reprezintă pericol pentru oameni, iar singura parte care se face vinovată de aceste lucruri este Federația Rusă”, a precizat șefa statului.
Maia Sandu nu crede că expulzarea ambasadorului rus ar opri acțiunile Moscovei
Președinta Republicii Moldova a fost întrebată și despre posibilitatea expulzării ambasadorului Federației Ruse de la Chișinău.
Maia Sandu a arătat că o asemenea măsură poate fi adoptată, dar și-a exprimat îndoiala că aceasta ar determina Moscova să renunțe la acțiunile sale sau ar împiedica noi încălcări ale spațiului aerian.
În opinia sa, problema trebuie privită din perspectiva efectelor concrete pe care o măsură diplomatică le-ar avea asupra comportamentului Federației Ruse.
„Credeți că este o metodă care va opri Rusia din acțiunile sale? Da, asta se poate face. Dar credeți că de la asta Rusia nu o să mai încalce spațiul aerian? Eu nu cred în asta”, a afirmat șefa statului.
România a expulzat un diplomat rus după incidentul cu drona de la Buzău
Declarațiile Maiei Sandu vin și după o măsură diplomatică luată recent de România. La 27 iulie, ministra interimară a Afacerilor Externe, Oana Țoiu, l-a convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe pe ambasadorul Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev.
Ambasadorului i-a fost comunicată decizia autorităților române de expulzare a unui diplomat din subordinea sa. Totodată, i-au fost prezentate dovezi potrivit cărora drona doborâtă la Buzău era de proveniență rusă.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.