Cât de mic poate fi, legal, un dormitor într-un apartament. Suprafețele minime prevăzute de Legea locuinței

Dimensiunea camerelor dintr-un apartament nu este lăsată exclusiv la alegerea constructorului. Legea locuinței nr. 114/1996 stabilește, prin Anexa nr. 1, o serie de exigențe minimale pentru locuințe, inclusiv suprafețe în funcție de numărul de camere și de numărul persoanelor pentru care este proiectată locuința. Pentru un apartament cu două camere destinat la două persoane, de exemplu, dormitorul este prevăzut cu o suprafață de 12 metri pătrați, iar camera de zi cu 18 metri pătrați.

Ce suprafețe sunt prevăzute de Legea locuinței

Anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996 stabilește cerințele minimale pe care trebuie să le îndeplinească locuințele. Tabelul din lege diferențiază spațiile în funcție de numărul persoanelor și al camerelor.

Astfel, în cazul unei locuințe cu două camere pentru două persoane, camera de zi este prevăzută cu 18 metri pătrați, iar dormitorul cu 12 metri pătrați. Locul de luat masa are 3 metri pătrați, bucătăria 5 metri pătrați, încăperile sanitare 4,5 metri pătrați, iar spațiile de depozitare 2 metri pătrați.

Pentru această categorie, legea indică o suprafață utilă de 52 de metri pătrați și o suprafață construită de 81 de metri pătrați.

În cazul unei locuințe cu trei camere pentru trei persoane, camera de zi este prevăzută cu 18 metri pătrați, iar cele două dormitoare însumează 22 de metri pătrați. Suprafața utilă prevăzută este de 66 de metri pătrați, iar cea construită ajunge la 102 metri pătrați.

La o locuință cu patru camere, un dormitor este prevăzut cu 12 metri pătrați, iar celelalte două cu câte 10 metri pătrați. Camera de zi are 19 metri pătrați.

Suprafața utilă nu este același lucru cu suprafața construită

Un aspect important pentru proprietari și pentru cei care intenționează să cumpere un apartament este diferența dintre suprafața locuibilă, cea utilă și cea construită.

Potrivit Anexei nr. 1 la Legea locuinței, suprafața locuibilă este formată din suprafața încăperilor de locuit, respectiv camera de zi și dormitoarele.

Suprafața utilă cuprinde însă mai multe spații ale locuinței. Aceasta include camera de zi, dormitoarele, băile, WC-ul sau dușul, bucătăria, spațiile de depozitare și cele de circulație din interior. Balcoanele și logiile nu sunt incluse în suprafața utilă.

Suprafața construită are o altă componență. Aceasta include, pe lângă suprafețele utile, logiile și balcoanele, cota-parte din anumite spații comune și suprafețele aferente pereților interiori și exteriori.

Din acest motiv, numărul de metri pătrați construiți nu arată automat cât spațiu poate fi folosit efectiv în interiorul apartamentului.

Și înălțimea camerelor este prevăzută de lege

Cerințele minimale nu se limitează la suprafață. Anexa nr. 1 stabilește și o înălțime liberă minimă pentru camerele de locuit.

Aceasta este de 2,55 metri, cu excepțiile prevăzute expres de lege.

Prin urmare, atunci când sunt verificate caracteristicile unei locuințe, suprafața totală nu este singurul element care trebuie luat în calcul.

Cum poate fi verificată suprafața unei camere

Pentru o cameră dreptunghiulară, suprafața poate fi determinată prin măsurarea lungimii și a lățimii și înmulțirea celor două valori. Un dormitor cu o lungime de 4 metri și o lățime de 3 metri are, astfel, 12 metri pătrați.

Măsurarea se face între fețele interioare ale pereților, deoarece suprafața ocupată de pereți nu reprezintă spațiu util al încăperii.

În cazul camerelor cu forme neregulate, spațiul poate fi împărțit în mai multe forme geometrice simple. Suprafețele se calculează separat și apoi se adună.

Dacă există suspiciunea unei diferențe importante față de suprafața înscrisă în documente, o măsurătoare efectuată de un specialist poate fi relevantă pentru stabilirea situației reale.

Ce documente trebuie verificate dacă suprafața nu corespunde

O diferență între suprafața prevăzută în documentele locuinței și cea constatată în realitate poate deveni importantă mai ales atunci când prețul apartamentului a fost stabilit în funcție de numărul de metri pătrați.

Pentru verificarea situației pot fi puse alături antecontractul sau contractul de vânzare-cumpărare, schița cadastrală ori releveul și rezultatele măsurătorilor efectuate în apartament.

Aceste documente permit compararea caracteristicilor locuinței cumpărate cu cele existente efectiv.

Unde poate fi reclamată o posibilă neregulă

În cazul unei locuințe cumpărate de la un dezvoltator, proprietarul care are calitatea de consumator se poate adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Sesizarea poate fi însoțită de documentele contractuale și cadastrale, precum și de dovezile referitoare la suprafața constatată.

O sesizare poate fi transmisă și Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), instituția care exercită controlul de stat în domeniul construcțiilor.

De asemenea, poate fi sesizată primăria care a emis autorizația de construire, în special atunci când există suspiciuni că situația existentă în teren diferă de documentația autorizată.

Sesizarea acestor instituții nu presupune însă automat recuperarea unei eventuale pierderi financiare. Dacă problema nu este soluționată în urma demersurilor administrative sau a discuțiilor cu dezvoltatorul, poate fi luată în calcul și calea instanței.

În funcție de situația concretă și de temeiul juridic aplicabil, pot fi avute în vedere remedii precum reducerea proporțională a prețului sau rezoluțiunea contractului, cu restituirea sumelor achitate și, după caz, daune.