Bullyingul poate începe încă de la grădiniță. Semnalele la care părinții și educatorii trebuie să fie atenți

Bullyingul poate începe încă de la grădiniță. Semnalele la care părinții și educatorii trebuie să fie atenți

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Alexandra Iana la 1 octombrie 2026, 23:45

Bullyingul nu este o problemă care apare doar odată cu intrarea copilului la școală. Salvați Copiii România atrage atenția asupra importanței educației socioemoționale încă din primii ani, iar rezultatele unui program derulat în sute de grădinițe indică schimbări în modul în care copiii interacționează, gestionează conflictele și își apără colegii. Specialiștii indică și o serie de comportamente care ar trebui să atragă atenția părinților, inclusiv refuzul copilului de a merge la grădiniță sau retragerea din activitățile de grup.

Refuzul de a merge la grădiniță poate fi un semnal

Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, a organizat la București Forumul Internațional „Educația socioemoțională și prevenirea bullyingului în copilăria timpurie: de la cercetare la practică și politici publice”. Evenimentul a reunit aproximativ 100 de reprezentanți ai instituțiilor publice, mediului universitar, organizațiilor internaționale, inspectoratelor școlare și societății civile, alături de parteneri din Danemarca, Franța și Estonia.

Unul dintre mesajele transmise este că cei mici nu vorbesc întotdeauna despre problemele pe care le întâmpină în relațiile cu alți copii. Din acest motiv, schimbările de comportament pot deveni importante pentru părinți și educatori.

„Educația socioemoțională este baza pe care se construiesc relațiile, siguranța emoțională și incluziunea socială. Copiii de vârstă preșcolară vorbesc rar despre dificultățile de relaționare cu colegii, însă părinții și educatorii trebuie să fie atenți la semnale precum: retragerea din activitățile de grup, refuzul de a merge la grădiniță, somatizările frecvente, tăceri inexplicabile sau manifestări de furie aparent nejustificată. Intervențiile în educația timpurie, realizate cu consecvență și bazate pe dovezi științifice, pot preveni escaladarea comportamentelor violente, ba mai mult, creează punți de comunicare între părinți și educatori.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Peste 270 de grădinițe, incluse în analiza programului

Datele prezentate de organizație provin din analiza de impact a programului „Să fim prieteni – Fără bullying” pentru anul școlar 2025-2026. Evaluarea a avut la bază chestionare completate înainte și după program de cadre didactice și părinți din 277 de grădinițe din București și 25 de județe.

La începutul participării, 82,6% dintre cadrele didactice considerau că printre copiii cu care lucrează există victime ale bullyingului. La final, 98% dintre cadrele didactice participante declarau că se simt pregătite să gestioneze astfel de situații, iar 54% se considerau foarte bine pregătite.

Totodată, 98% dintre cadrele didactice au remarcat schimbări pozitive asupra copiilor după participarea la program. Aproximativ 71,8% au observat un mod pozitiv de interacțiune, 67% au apreciat că cei mici se joacă mai bine împreună, iar 58,5% au indicat existența unui număr mai mic de conflicte.

Schimbări observate și de părinți

Evaluarea arată diferențe și în răspunsurile părinților înainte și după participarea la proiect.

Ponderea părinților care observă la copii capacitatea de a-și regla exprimarea emoțională a crescut cu 10,6 puncte procentuale. Cu 6,6 puncte procentuale a crescut și ponderea părinților care spun că cei mici sunt capabili să intervină atunci când cineva are nevoie de ajutor.

Au fost raportate îmbunătățiri și în privința unor abilități precum împărțirea, negocierea și așteptarea rândului, dar și în ceea ce privește empatia și percepția pozitivă despre sine.

Peste 60.000 de copii au trecut prin program

Programul „Să fim prieteni – Fără bullying” este bazat pe metodologia „Free of Bullying”, dezvoltată de The Mary Foundation și Save the Children Danemarca. Salvați Copiii România a început pilotarea și adaptarea acesteia la contextul românesc în 2020, iar din 2023 programul a fost extins la nivel național cu sprijinul financiar al Fundației OMV Petrom.

În perioada 2023-2026, peste 3.600 de specialiști au fost instruiți, peste 550 de grădinițe au preluat metodologia și au primit materialele programului, iar numărul copiilor beneficiari a depășit 60.000. Activitățile sunt construite în jurul a patru valori: toleranță, grijă, curaj și respect.

Prevenirea bullyingului, înainte de apariția unui caz

La forum au participat și organizații din alte state europene, fiind prezentate modele aplicate în Danemarca, Franța și Estonia. Discuțiile s-au concentrat inclusiv asupra modului în care programele validate pot fi extinse și integrate pe termen lung în sistemul educațional.

Printre direcțiile identificate se numără pregătirea profesioniștilor din educația timpurie, utilizarea intervențiilor bazate pe dovezi și dezvoltarea unor mecanisme prin care acestea să poată fi extinse în sistemul educațional. Ideea centrală prezentată în cadrul forumului este că prevenirea bullyingului trebuie să înceapă înainte de apariția unui caz, prin dezvoltarea relațiilor sănătoase și a capacității copiilor de a-și gestiona emoțiile și conflictele.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.