LIVE UPDATE. Guvernul Veștea trece prin Parlament. Audieri, avize și votul decisiv

LIVE UPDATE. Guvernul Veștea trece prin Parlament. Audieri, avize și votul decisiv

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Publicat de Alexandra Iana la 22 iunie 2026, 18:45

UPDATE 18:45: Radu Marinescu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Justiției

Radu Marinescu, propus pentru portofoliul Justiției în Guvernul condus de premierul desemnat Adrian Veștea, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate.

În urma audierilor, parlamentarii au acordat 68 de voturi „pentru” și 31 de voturi „împotrivă”.

UPDATE 18:41: Mihai Ghigiu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Mediului

Candidatul propus pentru portofoliul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mihai Ghigiu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare reunite de specialitate. Din totalul voturilor exprimate, 21 au fost „pentru”, 14 „împotrivă”, iar trei parlamentari s-au abținut.

Avizul acordat în comisii are caracter consultativ, decizia finală urmând să fie luată de Parlament în cadrul votului de învestire a Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea.

UPDATE 17:20: Monica Anisie a primit avizul pentru Ministerul Educației

Senatoarea PNL Monica Anisie a primit aviz favorabil în comisiile reunite de învățământ pentru funcția de ministru al Educației și a declarat că nu intenționează să părăsească Partidul Național Liberal, în ciuda tensiunilor apărute după acceptarea nominalizării.

În cadrul audierilor, Anisie a afirmat că nu a fost exclusă din partid și că nu vede niciun motiv pentru a-și da demisia, subliniind că este membră PNL de mulți ani și că a fost aleasă senator pe listele liberalilor. Ea a respins și acuzațiile de trădare, spunând că nu și-a abandonat niciodată principiile liberale și că va continua să susțină sistemul de educație.

„Domnul Muraru m-a întrebat, a vorbit despre o dimensiune etică şi a spus că eu nu mai fac parte din Partidul Naţional Liberal. Eu nu am înţeles că până la această oră, când sunt audiată de dumneavoastră, să fi fost exclusă din Partidul Naţional Liberal. Nu îmi voi da demisia niciodată din Partidul Naţional Liberal. Sunt membră de o viaţă, aş putea spune, şi nu văd care este motivul pentru care ar trebui să părăsesc Partidul Naţional Liberal”, a spus Monica Anisie, în cadrul audierii din Parlament.

Referindu-se la prioritățile din mandat, Monica Anisie a menționat proiectul catalogului electronic, despre care a spus că nu a fost finalizat nici până acum și pe care speră să îl implementeze în perioada următoare.

UPDATE 15:51 Cristian Pistol a primit aviz favorabil pentru Ministerul Transporturilor

Ministrul desemnat pentru portofoliul Transporturilor, Cristian Pistol, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare reunite, în urma audierilor desfășurate luni.

Președintele de ședință, Robert Cazanciuc, a propus acordarea unui aviz favorabil după încheierea audierii.

La vot, 14 parlamentari prezenți fizic au votat în favoarea avizului, iar alți patru parlamentari, care au participat online, au votat de asemenea „pentru”. Printre cei care și-au exprimat votul favorabil în format online s-a numărat și Ninel Peia.

Avizul comisiilor este consultativ, iar decizia finală privind numirea lui Cristian Pistol în funcția de ministru al Transporturilor va fi luată de plenul reunit al Parlamentului, în cadrul votului de învestire a Guvernului Veștea.

UPDATE 15:40 : Alexandru Nazare a primit aviz favorabil. Avertisment: „Efectele unei retrogradări vorbim de ani de zile”

Ministrul desemnat al Finanțelor, Alexandru Nazare, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate, în urma audierilor desfășurate luni în Parlament.

Potrivit rezultatului votului, 22 de parlamentari au votat pentru, 16 împotrivă, doi s-au abținut, iar doi parlamentari prezenți nu și-au exprimat votul.

Update 15:30 Sorin Cîmpeanu a primit aviz favorabil pentru Ministerul Apărării

Ministrul desemnat al Apărării Naționale, Sorin Cîmpeanu, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare reunite de apărare, după audierea desfășurată luni în Parlament.

La vot, 19 parlamentari s-au pronunțat în favoarea acordării avizului, 12 au votat împotrivă, iar un parlamentar s-a abținut.

Parlamentarii AUR au părăsit sala în momentul acordării avizului pentru ministrul propus la Apărare și nu au participat la vot.

Președinta de ședință, Nicoleta Pauliuc, a propus acordarea unui aviz favorabil pentru Sorin Cîmpeanu, iar propunerea a fost adoptată de majoritatea membrilor comisiilor reunite.

UPDATE 14:46 Florin Barbu a primit aviz favorabil pentru Ministerul Agriculturii

Ministrul desemnat pentru portofoliul Agriculturii, Florin Barbu, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate, în urma audierilor desfășurate luni.

Rezultatul votului a fost de 18 voturi pentru, 10 împotrivă și două abțineri.

Parlamentarii AUR au părăsit sala înainte de exprimarea votului și nu au participat la acordarea avizului.

Avizul comisiilor este consultativ, urmând ca decizia finală privind numirea lui Florin Barbu în funcția de ministru al Agriculturii să fie luată în plenul reunit al Parlamentului, în cadrul votului de învestire a Guvernului Veștea.

UPDATE 14:44 Sorin Cîmpeanu anunță noua Lege a Apărării și promite schimbări majore în Armată

Ministrul desemnat al Apărării Naționale, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, în timpul audierilor din Parlament, că una dintre principalele sale priorități este adoptarea și promulgarea, până în toamna acestui an, a noii Legi a Apărării Naționale, în condițiile în care actualul act normativ este în vigoare din 1994.

Cîmpeanu a atras atenția asupra deficitului de personal din cadrul Armatei Române, precizând că Ministerul Apărării are în prezent aproximativ 83.327 de angajați, în timp ce necesarul este de aproape 130.000.

„Dacă vrem să avem profesionişti – şi sunt convins că cea mai mare parte a populaţiei din România doreşte să avem profesionişti în Armata română – trebuie să avem şi capacitate de şcolarizare, trebuie să avem şi buget alocat resursei umane. (…) Pe tineri nu îi poţi obliga să vină, îi poţi convinge să vină, doar în măsura în care le oferi nu numai avantaje materiale, în măsura în care eşti capabil să le oferi o demnitate a carierei militare care a existat şi care, din păcate, se situează pe o pantă descendentă. Depinde de noi să redăm carierei militare demnitatea pe care sunt convins că o apreciem cu toţii ca fiind necesară”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul desemnat a anunțat că își propune și adoptarea unui nou Statut al cadrelor militare, precum și aprobarea Cartei Albe a Armatei, ambele până la sfârșitul acestui an.

Totodată, Sorin Cîmpeanu a vorbit despre necesitatea accelerării digitalizării Ministerului Apărării, îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru militari și implementarea unor programe dedicate păstrării personalului în sistem.

Referindu-se la programul european SAFE, acesta a susținut că este nevoie de o reorganizare a modului în care sunt realizate achizițiile publice în domeniul apărării.

„Este nevoie de promovarea unui sistem integrat de achiziţii pentru servicii la nivel central pentru eficientizarea costurilor”, a afirmat ministrul desemnat, adăugând că ministerul are nevoie inclusiv de consolidarea serviciilor de asistență juridică.

UPDATE 13:53 Bogdan Ivan a primit aviz pozitiv în Parlament. Victor Ponta a votat „pentru”, Mircea Abrudean „împotrivă”

 Ministrul desemnat pentru portofoliul Energiei, Bogdan Ivan, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare reunite de specialitate, după audierile desfășurate luni în Parlament.

Votul s-a desfășurat inclusiv în format online. Printre parlamentarii care și-au exprimat votul în favoarea lui Bogdan Ivan s-a numărat și fostul premier Victor Ponta, care a participat la ședință prin videoconferință.

În schimb, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a votat împotriva acordării avizului.

La finalul ședinței, comisiile parlamentare au acordat aviz pozitiv candidatului propus pentru Ministerul Energiei. Avizul are caracter consultativ, iar decizia finală privind învestirea Guvernului Veștea va fi luată în plenul reunit al Parlamentului, în cadrul votului programat pentru această seară.

UPDATE 13:50 Probleme pentru Guvernul Veștea. Primul ministru propus nu a trecut de comisiile parlamentare

Primele audieri ale miniștrilor propuși pentru Cabinetul Veștea au adus și primul aviz negativ. Romeo Lungu, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării, nu a obținut susținerea comisiilor parlamentare reunite, după ce votul s-a încheiat cu 18 voturi pentru și 18 împotrivă. Parlamentarii AUR nu și-au exprimat votul și au părăsit sala înainte de încheierea procedurii. Avizul comisiilor este însă unul consultativ, decizia finală urmând să fie luată în plenul reunit al Parlamentului, în cadrul votului de învestitură.

În schimb, ministrul desemnat pentru portofoliul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat în cadrul audierilor că se opune reducerii participației statului în marile companii energetice.

„Nu consider că o anumită companie va fi mai profitabilă, va fi condusă mai bine, va avea rezultate mai bune dacă 10% sau 15% din pachetul de acţiuni al acelei companii nu va mai fi a statului român, ci va fi a altor companii”, a afirmat acesta.

Bogdan Ivan a susținut că există interes din partea investitorilor pentru companiile din energie și fără diminuarea participației statului, dând ca exemple ultimele emisiuni de acțiuni ale Electrica și Romgaz.

Totodată, ministrul desemnat a anunțat că una dintre prioritățile mandatului său va fi întărirea guvernanței corporative în companiile din subordinea Ministerului Energiei.

„Îmi doresc să ştie foarte clar că, odată ajunşi acolo, trebuie să răspundă în faţa statului român (…), pentru că fiecare plan de investiţii va trebui să fie unul coerent şi sincronizat cu interesul pe care îl are astăzi Guvernul României”, a subliniat Bogdan Ivan.

UPDATE 13:00 . Încep audierile miniștrilor din Guvernul Veștea. Votul de învestitură, programat la ora 21:30

Au fost stabilite oficial etapele procedurii de învestire a Guvernului condus de Adrian Veștea. Audierile miniștrilor propuși în comisiile parlamentare de specialitate încep luni, de la ora 12:00, urmând să se desfășoare pe parcursul întregii zile.

Primii care intră la audieri sunt Florin Barbu (Agricultură), Romeo Lungu (Dezvoltare) și Bogdan Ivan (Energie), iar ulterior vor fi audiați, pe rând, toți ceilalți membri ai Cabinetului propus.

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru prezentarea Programului de guvernare, dezbaterile și votul de învestitură este programată să înceapă la ora 21:30.

Pentru ca Executivul să fie învestit, Cabinetul Veștea are nevoie de cel puțin 233 de voturi din partea parlamentarilor. Votul va fi secret, cu bile, și se va desfășura exclusiv cu prezență fizică, în timp ce dezbaterile vor putea avea loc atât în format fizic, cât și online.

În cadrul ședinței comune, premierul desemnat Adrian Veștea va avea la dispoziție 30 de minute pentru prezentarea Programului de guvernare și pentru intervenția de la finalul dezbaterilor, înainte de exprimarea votului de învestitură.

UPDATE 11:00 S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Veștea. Când încep audierile și la ce oră este votul

Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat calendarul procedurii de învestire a Guvernului Veștea. Potrivit deciziei, audierile miniștrilor vor începe la ora 12:00, iar votul în plenul reunit al Parlamentului este programat pentru ora 21:30, la solicitarea premierului desemnat Adrian Veștea.

Deși liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, anunțase anterior că parlamentarii formațiunii nu vor susține Cabinetul Veștea și nu vor participa la votul de învestitură, reprezentanții AUR au votat în Birourile Permanente Reunite pentru aprobarea calendarului de desfășurare a procedurii parlamentare. Stabilirea calendarului nu echivalează însă cu un vot de susținere a Guvernului, formațiunea menținându-și poziția de a nu acorda votul de învestitură Executivului propus de Adrian Veștea.

Știrea inițială

Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea intră în procedura de învestire. După mai multe runde de negocieri și amânări, Programul de guvernare și lista miniștrilor au fost depuse la Parlament, iar luni dimineață Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului stabilesc calendarul audierilor și al votului de învestitură. PSD va deține cele mai multe ministere în noul Executiv, în timp ce PNL păstrează funcția de premier și alte portofolii-cheie.

Guvernul Veștea începe procedura de învestire în Parlament

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc luni, de la ora 10:00, în format online, pentru a stabili calendarul oficial al procedurilor necesare învestirii Guvernului condus de Adrian Veștea.

În prima etapă vor avea loc audierile miniștrilor propuși în comisiile parlamentare de specialitate, urmând ca ulterior Parlamentul să se reunească în ședință comună pentru acordarea votului de încredere noului Executiv.

Pentru ca Guvernul să fie învestit, Cabinetul Veștea are nevoie de minimum 233 de voturi.

Programul de guvernare și lista miniștrilor au fost depuse duminică seară la Parlament, după ce Consiliul Politic Național al PSD a decis intrarea partidului la guvernare și susținerea noului Cabinet.

Adrian Veștea: Guvernul are cinci priorități majore

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că includerea miniștrilor independenți în Executiv a fost rezultatul discuțiilor purtate cu partidele care susțin noua majoritate.

Adrian Veştea a precizat, într-o postare pe Facebook, că membrii independenţi ai Cabinetului au fost incluşi în echipa guvernamentală la solicitarea sa, în cadrul discuţiilor purtate cu partidele care susţin acest Guvern.

Premierul desemnat și-a exprimat încrederea că Parlamentul va parcurge rapid procedurile de audiere și vot și a prezentat principalele obiective ale noului Executiv:

– Stabilitate politică: Revenirea la normalitate instituţională.
– Fonduri europene: Accelerarea atragerii banilor din PNRR.
– Stabilitate economică: Menţinerea încrederii partenerilor şi a ratingului de ţară.
– Investiţii: Deblocarea proiectelor aflate în stadii avansate.
– Securitate naţională: Accelerarea proiectelor strategice (SAFE).

Programul de guvernare promite reforme și accelerarea investițiilor

Documentul transmis Parlamentului stabilește direcțiile de guvernare pentru perioada 2026–2028 și pune accent pe echilibrarea finanțelor publice, continuarea reformelor și accelerarea investițiilor.

„România traversează o perioadă marcată de provocări economice, sociale și de securitate, care impun acțiune responsabilă, reforme structurale și o guvernare eficientă.”

În document se mai arată că:

„În acest context, Guvernul și forțele politice care îl susțin își asumă stabilitatea politică și continuarea parcursului european și euroatlantic al României.

Programul de guvernare 2026–2028 urmărește consolidarea finanțelor publice, modernizarea administrației, creșterea competitivității economice și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor. Prioritățile majore ale guvernării sunt implementarea și finalizarea PNRR, accelerarea absorbției fondurilor europene, aderarea la OCDE și întărirea securității naționale.”

Executivul susține că va continua proiectele începute, va elimina blocajele administrative și va direcționa investițiile către domenii considerate strategice, precum infrastructura, sănătatea și educația.

Documentul mai precizează:

„În același timp, contextul actual impune accelerarea dezvoltării și valorificarea oportunităților strategice aflate la dispoziția României.

Astfel, pe fundamentul acestor trei piloni, Guvernul va acționa în perioada 2026–2028 prin patru direcții strategice majore: siguranța României (Programul SAFE), aderarea la OCDE, implementarea integrală a PNRR și absorbția completă a fondurilor europene.

Până în 2028, Guvernul urmărește reducerea deficitului bugetar conform traiectoriei asumate, accelerarea absorbției fondurilor europene, aderarea la OCDE, modernizarea infrastructurii și consolidarea capacității de apărare.”

PSD obține cele mai multe ministere în noul Cabinet

În urma negocierilor politice, PSD va controla nouă ministere, funcția de vicepremier și Secretariatul General al Guvernului, dublând practic numărul portofoliilor față de precedentul Executiv.

Social-democrații vor conduce ministerele Sănătății, Energiei, Muncii, Agriculturii, Afacerilor Interne, Justiției, Mediului, Dezvoltării și Culturii.

PNL va deține patru ministere – Educația, Apărarea, Transporturile și Digitalizarea – dar și funcția de prim-ministru, ocupată de Adrian Veștea, respectiv postul de vicepremier fără portofoliu, atribuit Alinei Gorghiu.

Alte patru ministere vor fi conduse de independenți: Externe, Finanțe, Economie și Investiții și Proiecte Europene. Tot un independent, Diana Morar, este propusă pentru funcția de vicepremier fără portofoliu.

Componența Guvernului Veștea

  • Prim-ministru: Adrian Veștea (PNL)
  • Vicepremier și ministru al Afacerilor Interne: Marian Neacșu (PSD)
  • Vicepremier: Alina Gorghiu (PNL)
  • Vicepremier: Diana Morar (independent)
  • Externe: Luca Niculescu
  • Finanțe: Alexandru Nazare
  • Investiții și Proiecte Europene: Florin Zaharia
  • Economie: Marian Bârgău
  • Educație: Monica Anisie
  • Apărare: Sorin Cîmpeanu
  • Transporturi: Cristian Pistol
  • Digitalizare: Eduard Mititelu
  • Sănătate: Alexandru Rogobete
  • Energie: Bogdan Ivan
  • Muncă: Florin Manole
  • Agricultură: Florin Barbu
  • Justiție: Radu Marinescu
  • Mediu: Alexandru Ghigiu
  • Dezvoltare: Romeo Lungu
  • Cultură: Ionuț Vulpescu
  • Secretar general al Guvernului: Radu Oprea
Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.