Horațiu Cosma avertizează că urmează 51 de zile decisive. Viaductul de la Cleja poate decide finanțarea din PNRR pentru Autostrada A7
SURSA FOTO: Facebook, Cristian Pistol - Autostrada A7
Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a efectuat sâmbătă o vizită pe șantierele Autostrăzii Moldovei A7, între Focșani și Pașcani. Oficialul a declarat că termenul-cheie este 31 august, când se va vedea dacă România îndeplinește condițiile pentru a atrage integral finanțarea nerambursabilă prin PNRR. Potrivit acestuia, cel mai sensibil punct al proiectului rămâne viaductul de la Cleja, unde ritmul lucrărilor va influența atingerea obiectivelor asumate în fața Comisiei Europene.
Horațiu Cosma spune că viaductul de la Cleja este punctul critic al Autostrăzii Moldovei
Horațiu Cosma a transmis, după vizita efectuată pe șantierele Autostrăzii Moldovei A7 dintre Focșani și Pașcani, că următoarele 51 de zile vor fi decisive pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Oficialul susține că evoluția lucrărilor la viaductul de la Cleja va cântări decisiv în evaluarea pe care Comisia Europeană o va face la sfârșitul lunii august.
„51 DE ZILE DE FOC PE AUTOSTRADA MOLDOVEI A7! Am fost astăzi pe şantierele Autostrăzii Moldovei A7 dintre Focşani şi Paşcani. Am discutat cu constructorii, am luat pulsul lucrărilor la firul ierbii şi pot să vă dau următoarele veşti. Cel mai fierbinte punct al întregului proiect rămâne viaductul de la Cleja. Aici se va da ora exactă pe 31 august, data la care vom afla dacă România reuşeşte să atragă integral finanţarea nerambursabilă din PNRR pentru Autostrada Moldovei”, a scris Horaţiu Cosma pe Facebook.
Secretarul de stat a precizat că, în ultimele săptămâni, ritmul de execuție pe acest sector s-a intensificat semnificativ, iar mobilizarea din teren este una dintre cele mai consistente întâlnite până acum pe un șantier de autostradă din România.
„Peste 500 de fierari şi dulgheri lucrează zilnic la această structură, iar rezultatele se văd de la o săptămână la alta. Aproape toate pilele viaductului sunt finalizate, pe unul dintre sensurile de circulaţie au fost montate atât grinzile din beton, cât şi cele metalice, iar pe aproximativ un sfert din lungimea podului a fost deja armată şi betonată placa superioară. Este una dintre cele mai intense mobilizări pe care le-am văzut pe un şantier de autostradă din România. Iar de la Adjud şi până la viaductul Cleja avem asfalt continuu, cu mare parte din lucrările adiacente finalizate”, a anunţat oficialul.
România are de îndeplinit condițiile asumate pentru aproape 2 miliarde de euro din PNRR
În evaluarea prezentată după vizita din teren, Horațiu Cosma a amintit că, în urma negocierilor purtate luna trecută cu Comisia Europeană, România a reușit să păstreze toate cele șase loturi ale Autostrăzii Moldovei dintre Focșani și Pașcani în lista proiectelor finanțate prin PNRR. Potrivit oficialului, această decizie oferă posibilitatea atragerii unei finanțări europene de aproape două miliarde de euro și stabilește pașii care trebuie respectați până la termenul-limită.
„Ce trebuie să facem acum? Să recepţionăm lucrările pe toate sectoarele dintre Focşani şi Bacău; Să atingem ţintele financiare asumate şi certificate de diriginţii de şantier pe sectoarele dintre Bacău şi Paşcani. Pare simplu spus. În realitate, este un efort uriaş care presupune mii de oameni în teren, sute de utilaje şi o coordonare permanentă între constructori, proiectanţi, consultanţi, autorităţi şi finanţatori”, a subliniat Cosma.
Secretarul de stat a arătat că perioada rămasă până la 31 august este decisivă pentru îndeplinirea tuturor angajamentelor asumate în cadrul PNRR, atât din perspectiva progresului fizic al lucrărilor, cât și a obiectivelor financiare stabilite împreună cu autoritățile europene.
„Miza este uriaşă: aproape 2 miliarde de euro pentru România. Provocarea este pe măsură. Dar şi determinarea noastră. Autostrada Moldovei nu mai este un plan pe hârtie. Ea se construieşte în fiecare zi, iar în următoarele săptămâni trebuie să demonstrăm că România poate livra la timp un proiect strategic finanţat din fonduri europene. Vom reuşi!”, a menţionat Cosma.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.