UPDATE: Președintele Iranului: Nu vom tolera blocada navală. Dacă va continua, Iranul va riposta

UPDATE: Președintele Iranului: Nu vom tolera blocada navală. Dacă va continua, Iranul va riposta

SURSA FOTO: Dreamstime/Iran, SUA

Publicat de Vlad Dima la 30 aprilie 2026, 10:43

Comandamentul Central al forțelor armate americane (CENTCOM) ar fi solicitat oficial aprobarea pentru desfășurarea rachetelor hipersonice Dark Eagle în Orientul Mijlociu, în eventualitatea unor operațiuni împotriva Iranului, potrivit unor surse apropiate situației citate de Bloomberg, relatează Moscow Times.

UPDATE: Președintele Iranului: Nu vom tolera blocada navală. Dacă va continua, Iranul va riposta

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat joi că blocada impusă de Statele Unite asupra porturilor țării sale este „sortită eșecului” și nu face decât să intensifice instabilitatea și tensiunile din regiunea Golfului.

„Orice încercare de a impune o blocadă maritimă este contrară dreptului internaţional (…) şi este sortită eşecului”, a declarat Masoud Pezeshkian într-un comunicat, după ce un înalt oficial al Casei Albe a menţionat o posibilă prelungire a blocadei „pentru câteva luni”.

Declarațiile recente au dus la o creștere a prețurilor petrolului, iar președintele iranian a susținut că astfel de măsuri „nu doar că nu contribuie la îmbunătățirea securității regionale, ci reprezintă o sursă de tensiune și afectează stabilitatea pe termen lung a Golfului”.

Deși un armistițiu este în vigoare din 8 aprilie, Statele Unite au impus o blocadă asupra porturilor iraniene începând cu 13 aprilie.

În acest context, forțele armate iraniene au anunțat că își mențin controlul asupra Strâmtorii Ormuz, pe unde tranzita înainte de conflict aproximativ o cincime din transporturile globale de hidrocarburi, și au avertizat că ar putea recurge la represalii dacă Washingtonul nu ridică blocada.

„Nu vom tolera blocada navală. Dacă va continua, Iranul va riposta”, a avertizat miercuri la televiziunea de stat Mohsen Rezaei, fost comandant-şef al Gărzilor Revoluţiei, numit în martie consilier militar al noului lider suprem iranian Mojtaba Khamenei.

El a avertizat, de asemenea, că o eventuală reluare a ostilităților dintre Iran și Statele Unite ar putea avea consecințe grave, inclusiv scufundarea unor nave americane și pierderi importante în rândul militarilor inamici, prin moarte sau capturare.

Un oficial de rang înalt din Marina iraniană a făcut referire și la posibila utilizare, în viitorul apropiat, a unor arme navale recent dezvoltate.

În același timp, ministrul petrolului, Mohsen Paknejad, a minimalizat efectele blocadei impuse de SUA, susținând că aceasta „nu va avea niciun rezultat concret”.

„Angajaţii din industria petrolieră lucrează neobosit pentru a asigura o aprovizionare neîntreruptă”, a spus el.

SUA iau în calcul desfășurarea rachetelor hipersonice Dark Eagle în Orientul Mijlociu: capacitate militară de ultimă generație

Militarii americani își motivează solicitarea prin faptul că Iranul și-ar fi mutat lansatoarele de rachete în zone aflate dincolo de raza actualelor sisteme de precizie ale SUA, care pot lovi ținte la o distanță de aproximativ 480 km. În acest context, armata consideră necesară utilizarea unui sistem cu rază extinsă pentru a putea neutraliza eventuale obiective militare iraniene.

O decizie finală privind trimiterea rachetelor nu a fost încă luată, potrivit surselor citate. Totuși, în cazul aprobării, ar fi pentru prima dată când Statele Unite ar desfășura în condiții reale arme hipersonice, tehnologie care nu a fost încă introdusă oficial în serviciul activ.

Dincolo de implicațiile tactice în relația cu Iranul, o astfel de desfășurare ar reprezenta și un mesaj de descurajare adresat Rusiei și Chinei, în contextul competiției tehnologice militare.

Sistemul Dark Eagle are o rază de acțiune de aproximativ 2.700 km, poate depăși viteze de peste 6.100 km/h și este proiectat să execute manevre complexe menite să evite sistemele de apărare antiaeriană. Fiecare rachetă, produsă de Lockheed Martin, are un cost estimat de aproximativ 15 milioane de dolari, iar Statele Unite dispun în prezent de un număr limitat de unități.

Solicitarea de desfășurare a acestor rachete în zona de conflict apare în pofida armistițiului convenit între SUA și Iran, în vigoare din 9 aprilie. Potrivit Axios, comandantul CENTCOM, amiralul Brad Cooper, urmează să îl informeze joi, 30 aprilie, pe președintele Donald Trump cu privire la opțiunile militare disponibile în relația cu Iranul.

Planul analizat ar include o serie de atacuri de scurtă durată, dar intense, care ar putea viza inclusiv infrastructura strategică. Washingtonul ar miza pe ideea că o astfel de demonstrație de forță ar putea determina Teheranul să revină la masa negocierilor și să adopte o poziție mai flexibilă în privința programului său nuclear.

Putin avertizează SUA și Israelul în discuția cu Trump: „Consecințe grave” în cazul unui atac asupra Iranului

Președintele rus Vladimir Putin i-ar fi transmis omologului său american Donald Trump, într-o convorbire telefonică, un avertisment privind „consecințe dăunătoare” în cazul unei noi acțiuni militare a Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului, potrivit consilierului său diplomatic Iuri Ușakov.

Ușakov a declarat că Putin a subliniat, în discuția de miercuri, că o eventuală recurgere la forță ar avea „consecințe inevitabile și extrem de dăunătoare” nu doar pentru Iran și statele din regiune, ci și pentru întreaga comunitate internațională.

Moscova continuă să fie unul dintre principalii susținători ai Republicii Islamice în conflictul cu Israelul, aliat al Statelor Unite.

În acest context, președintele Vladimir Putin i-ar fi transmis ministrului iranian de Externe, Abbas Araghchi, că Rusia va depune toate eforturile pentru a contribui la restabilirea păcii în Orientul Mijlociu.

”Noi vedem cu ce curaj şi eroism luptă poporul iranian pentru independenţa sa”, declara Vladimir Putin.

El i-a transmis lui Abbas Araghchi că Rusia intenționează să își mențină și să își consolideze în continuare parteneriatul strategic cu Teheranul.

Iranul amenință SUA: Dacă se apropie mai mult, vom lua măsuri!

Potrivit unei telegrame datate 28 aprilie, secretarul de stat Marco Rubio ar fi aprobat înființarea Maritime Freedom Construct (MFC), o inițiativă comună a Departamentului de Stat și a Pentagonului.

„MFC constituie un prim pas crucial în instituirea unei arhitecturi de securitate maritimă post-conflict pentru Orientul Mijlociu. Acest cadru este esenţial pentru a asigura securitatea energetică pe termen lung, a proteja infrastructura maritimă critică şi a menţine drepturile şi libertăţile de navigaţie pe coridoarele maritime vitale”, se arată în telegramă.

Componenta coordonată de Departamentul de Stat va funcționa ca un centru de legătură diplomatică între statele partenere și industria transportului maritim, în timp ce segmentul administrat de Pentagon, operat de la comandamentul CENTCOM din Florida, va monitoriza în timp real traficul naval și va menține comunicarea directă cu navele care traversează strâmtoarea, potrivit telegramei.

„Dacă se apropie şi mai mult, vom lua măsuri operaţionale fără întârziere”, a declarat Irani.

Oficialul iranian a afirmat că Republica Islamică va confrunta „în curând” adversarul cu o armă „de care acesta se teme profund”, fără a oferi însă detalii despre tipul de armament la care se referă.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.