Scumpiri la pompă chiar înainte de noile reguli. Bogdan Chirițoiu: „Vedem creșteri mari. Nu exclud să se profite”
SURSA FOTO: Dreamstime - Preț carburanți, benzină, motorină
Scumpirile accelerate la carburanți au intrat în atenția autorităților, după creșterile înregistrate în ultimele zile la pompă. Marți, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a declarat că instituția analizează dacă evoluția prețurilor este cauzată de problemele de aprovizionare din regiunea Mării Negre sau de majorarea marjelor comerciale înaintea noii plafonări. Ministerul Energiei a convocat, în paralel, o întâlnire cu reprezentanții marilor companii petroliere.
Bogdan Chirițoiu spune că sunt analizate două explicații pentru scumpirea carburanților
Bogdan Chirițoiu afirmă că, în acest moment, Consiliul Concurenței nu dispune de suficiente date pentru a stabili cu exactitate ce a determinat creșterile abrupte de preț din ultima săptămână. Potrivit acestuia, există două scenarii aflate în analiză, iar concluziile vor putea fi formulate doar după evaluarea informațiilor colectate de la operatorii din piață.
„Nu știu însă să vă spun ce s-a întâmplat în ultima săptămână, iar în ultima săptămână vedem creșteri mari. Este foarte posibil ca aceste creșteri să fie legate de perturbările de pe piețele din zona noastră, în special din regiunea Mării Negre și de problemele legate de Kazahstan. (…)
Dar nu pot exclude nici varianta în care operatorii, știind că urmează să intre în vigoare o nouă perioadă de plafonare a adaosului comercial, profită de aceste câteva zile care le-au mai rămas. Nu am încă toate datele pentru a vă spune care dintre cele două scenarii este cel corect”, a declarat Bogdan Chirițoiu pentru Digi24.ro.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Ministerul Energiei a convocat marți reprezentanții principalelor companii petroliere pentru discuții privind problemele de aprovizionare semnalate în unele stații de alimentare și scumpirile accelerate ale carburanților.
În prezent, motorina standard se comercializează cu până la 10,83 lei/litru, motorina premium a depășit pragul de 11 lei/litru, iar benzina standard ajunge la 9,57 lei/litru.

Consiliul Concurenței spune că România avea până recent prețuri sub media Uniunii Europene
Șeful autorității de concurență susține că datele disponibile pentru perioada în care adaosul comercial a fost plafonat nu indică disfuncționalități pe piață. Dimpotrivă, acestea arată că România a avut carburanți mai ieftini decât media europeană.
„Până acum o săptămână, am văzut că prețurile din România erau din nou mai mici decât în restul Uniunii Europene. Nu la fel de mici ca în perioada de plafonare, dar tot erau cu aproximativ 10% sub media Uniunii Europene. Nu știu însă să vă spun ce s-a întâmplat în ultima săptămână. (…)
Am avut o perioadă de trei luni de plafonare a adaosului comercial și avem date pentru acea perioadă. Știm că prețurile din România au fost substanțial mai mici decât în alte țări din Uniunea Europeană. (…) Am avut prețuri cu 10-15% mai mici decât în restul Uniunii Europene. Înainte de criză aveam prețuri cu aproximativ 2-5% sub media Uniunii Europene”, a spus Chirițoiu.
Problemele din Kazahstan și majorarea marjelor sunt principalele ipoteze analizate
Întrebat de ce prețurile la carburanți au crescut puternic, deși cotația petrolului s-a situat în jurul valorii de 84-85 de dolari pe baril, președintele Consiliului Concurenței a explicat că prima ipoteză are legătură cu dificultățile de aprovizionare din regiune.
„Noi importăm o mare parte din petrolul pe care îl rafinăm din Kazahstan. Acolo au existat probleme legate nu de războiul din Golf, ci de războiul din Ucraina. Este posibil ca aceste creșteri să fie legate de astfel de factori”, a explicat acesta.
Oficialul a precizat însă că este analizată și posibilitatea ca unele companii să fi majorat marjele comerciale înainte de intrarea în vigoare a noii plafonări a adaosului comercial.
„Nu exclud nici varianta în care operatorii economici practică, într-adevăr, marje mari. Este ultima lor șansă, pentru că, în câteva zile, va intra în vigoare noua plafonare”, a declarat Chirițoiu.
Consiliul Concurenței estimează că va avea o concluzie până la sfârșitul lunii
Instituția colectează în mod constant informații de la companiile petroliere și analizează evoluția prețurilor pentru a stabili care dintre cele două scenarii explică scumpirile recente.
„Cerem permanent date de la companiile petroliere. În domeniul carburanților avem deja un sistem de raportare constantă. Ne va lua câteva săptămâni să ne lămurim care dintre cele două scenarii este cel corect”, a afirmat acesta.
Întrebat când vor exista concluzii privind eventuale marje excesive sau practici speculative, președintele Consiliului Concurenței a răspuns:
„Cred că, până la sfârșitul lunii, vom avea o imagine”.
În paralel, autoritatea se pregătește pentru aplicarea noii perioade de plafonare a adaosului comercial, după promulgarea legii adoptate de Parlament. Potrivit lui Bogdan Chirițoiu, pe durata aplicării măsurii, autoritățile vor avea la dispoziție instrumente legale pentru verificarea și sancționarea eventualelor depășiri ale adaosului comercial.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.