Până la 8.000 de lei într-o lună din culesul fructelor. De ce nu se găsesc muncitori
SURSA FOTO: Dreamstime - Bani, euro, legume
Sezonul recoltării fructelor a ajuns la perioada de vârf în alte țări din regiune, însă fermierii se confruntă cu o problemă tot mai dificil de gestionat: lipsa forței de muncă.
Fermierii nu mai știu cum să-i atragă pe muncitori. Ce beneficii oferă pentru culesul fructelor
Deși veniturile oferite culegătorilor au ajuns la niveluri ridicate, iar angajatorii asigură cazare, hrană și transport, numeroase ferme întâmpină dificultăți în găsirea oamenilor necesari pentru recoltarea fructelor la timp.
Situația este complicată de prețurile reduse oferite producătorilor pentru fructe, ceea ce pune presiune suplimentară asupra fermelor. În același timp, seceta și temperaturile ridicate accelerează coacerea, iar întârzierea recoltării poate duce la pierderi importante.
Diferența dintre numărul muncitorilor disponibili și necesarul fermierilor este vizibilă în regiunea Semberija din Bosnia și Herțegovina. Proprietarii de livezi oferă pentru culesul prunelor până la 130 de mărci convertibile pe zi, echivalentul a aproximativ 348 de lei.

Fermierii spun că găsirea culegătorilor rămâne dificilă
Programul de lucru este de opt ore, iar angajatorii încearcă să facă oferta cât mai atractivă. Pe lângă plata zilnică, muncitorii beneficiază de transport și primesc micul dejun și cafea. La prânz sunt oferite înghețată sau pepene, iar la finalul zilei lucrătorii primesc o masă consistentă și prăjituri.
Chiar și cu aceste beneficii, fermierii spun că găsirea culegătorilor rămâne dificilă. Oferta financiară nu este suficientă pentru a atrage numărul de muncitori necesar recoltării fructelor.
„În ciuda diurnelor care ajung la 130 de mărci, ne chinuim să găsim culegători și oameni care să strângă fructele. Cert este că oamenii nu vor să facă această muncă”, a explicat Savo Bakajlić, președintele Asociației agricultorilor din satele Semberija și Majevica.
Un culegător cu experiență poate strânge în opt ore chiar și peste jumătate de tonă de prune. În același timp, prețul de achiziție al fructelor rămâne scăzut, între 0,45 și 0,60 de mărci convertibile pentru un kilogram, adică aproximativ 1,20-1,60 lei, informează blic.rs.
În Serbia, plata diferă în funcție de zonă
În regiunea Šumadija din Serbia, veniturile obținute de culegători sunt mai mici decât cele din Semberija. În localitatea Čumić, aflată în apropierea orașului Kragujevac, un muncitor care culege prune primește 3.000 de dinari pe zi, echivalentul a aproximativ 134 de lei.
Și aici angajatorii oferă cazare și hrană. Producătorul Goran Mijailović afirmă însă că recolta din acest an este cu aproximativ o treime mai mică decât cea din anul precedent, după înghețul târziu și condițiile meteorologice nefavorabile.
Producția redusă înseamnă, în unele cazuri, și o nevoie mai mică de personal. Unele gospodării reușesc să își acopere necesarul de muncitori apelând la rude, prieteni și vecini.
Cea mai mare competiție pentru forța de muncă se manifestă însă în plantațiile de fructe de pădure. În zonele din Serbia cunoscute pentru producția de zmeură, printre care Arilje, Ivanjica și Guča, plata zilnică variază între 4.500 și 7.000 de dinari, adică aproximativ 200-313 lei.

Culegătorii de zmeură pot ajunge la venituri de 8.000 de lei
Unii muncitori solicită până la 8.000 de dinari pe zi, echivalentul a aproximativ 357 de lei. Atunci când sunt asigurate cazarea și cele trei mese zilnice, un culegător harnic poate ajunge ca, după o lună de muncă, să strângă până la 180.000 de dinari, aproximativ 8.000 de lei.
Și recoltarea afinelor este remunerată la un nivel ridicat. În plantațiile din Srem, inclusiv în zona Erdevik, muncitorii pot primi între 3.500 și 6.000 de dinari pe zi, ceea ce înseamnă aproximativ 156-268 de lei.
Veniturile oferite pentru culesul fructelor de pădure sunt asociate însă cu un efort fizic considerabil. Ziua de muncă poate ajunge la 10-12 ore, iar lucrătorii petrec perioade lungi aplecați, la câteva zeci de centimetri deasupra solului.
Poziția de lucru provoacă frecvent dureri de spate, în timp ce temperaturile ridicate și expunerea directă la soare cresc gradul de oboseală în timpul recoltării.
Fermierii schimbă sistemul de plată
Gojko Radibratović, cultivator de zmeură din apropierea orașului Ivanjica, spune că recrutarea muncitorilor a devenit tot mai dificilă.
„Oamenii nu vor pur și simplu să lucreze toată ziua pe câmp. Ne interesăm, publicăm anunțuri. Pe lângă diurnă, oferim cazare și hrană, au două pauze mai lungi și oferim și o zi liberă celor care doresc”, a declarat acesta.
Diferențele de productivitate dintre muncitori i-au determinat pe tot mai mulți pomicultori din vestul Serbiei să modifice modul de remunerare. În locul unei sume fixe pentru o zi de lucru, unii aleg plata în funcție de cantitatea de fructe recoltată.
În acest sistem, venitul depinde direct de cantitatea de fructe culeasă de fiecare muncitor. Fermierii diferențiază astfel plata în funcție de rezultatul obținut pe parcursul zilei.
„Anul acesta vom plăti între 100 și 120 de dinari pentru kilogramul de zmeură cules. Nu va exista o diurnă fixă, pentru că nu pot să-i plătesc la fel pe cel care a cules astăzi 40 de kilograme și pe cel care a cules 80”, a explicat proprietarul unei plantații din Arilje. Tariful stabilit pentru recoltarea unui kilogram de zmeură este echivalentul a aproximativ 4,50-5,35 lei.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.