Fermierii din România se confruntă cu noi dificultăți. Sunt nevoiți să doneze cantități mari din producție
SURSA FOTO: Dreamstime/Fermieri
Legumicultorii din județul Olt se confruntă cu o supraproducție de varză timpurie, situație care a dus la prăbușirea prețurilor sub costurile de producție. În multe cazuri, fermierii au ales să doneze cantități mari de varză celor care sunt dispuși să o recolteze, să o folosească pentru hrana animalelor sau chiar să o distrugă pe câmp pentru a elibera terenul pentru alte culturi.
Fermierii nu își mai acoperă costurile de producție
Președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a declarat că prețul verzei timpurii a ajuns la doar 50-70 de bani pe kilogram la poarta fermei, nivel care nu mai permite obținerea unui profit.
Potrivit acestuia, în ultimele zile au apărut inclusiv anunțuri pe rețelele sociale prin care fermierii ofereau gratuit zeci de tone de varză, cu condiția ca beneficiarii să vină și să o recolteze. În același timp, în piețe, prețul de vânzare către consumatori se menține între 1,50 și 2 lei pe kilogram.
Prețul s-a prăbușit în ultimele zece zile
Ion Păunel a explicat că, până în urmă cu aproximativ două săptămâni, varza timpurie se vindea direct din fermă cu prețuri cuprinse între 2 și 3 lei pe kilogram. În ultimele zece zile însă, prețul a scăzut abrupt până la 50 de bani pe kilogram.
Acesta consideră că situația este cauzată de supraproducție, în condițiile în care oferta depășește cu mult cererea. Reprezentantul agricultorilor a menționat că astfel de situații au mai existat și în alți ani, când o parte din producție a fost îngropată în pământ din cauza prețurilor foarte mici.
El a subliniat că scăderea prețului nu este provocată de importuri, deoarece în această perioadă varza comercializată pe piață provine în principal din producția internă. În schimb, alte legume sunt aduse din afara țării.
Varza timpurie este una dintre culturile cele mai sensibile la condițiile meteorologice
Potrivit lui Ion Păunel, varza timpurie este una dintre culturile cele mai sensibile la condițiile meteorologice. Ploile din ultimele zile au afectat calitatea recoltei, iar căpățânile mature au început să crape și să se deprecieze rapid.
El a arătat că această cultură este extrem de perisabilă și poate fi afectată imediat de ploi, grindină sau temperaturi ridicate. Din acest motiv, fermierii sunt nevoiți să valorifice rapid producția.
Președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt a adăugat că în aproximativ două săptămâni sezonul verzei timpurii se va încheia și urmează să apară pe piață varza de vară, pentru care rămâne de văzut dacă va beneficia de prețuri mai bune. Totodată, el a avertizat că o situație similară de supraproducție ar putea apărea și la cartoful timpuriu, un alt produs foarte perisabil.
„Varza timpurie ori te pricopsește, ori te nenorocește, se pare ca asta e situația de acum cu varza timpurie, în câmp. E 50 de bani kilogramul, adică nu rentează. Nu știu dacă ați văzut, pe Facebook. Săptămâna trecută, era cineva chiar din Olt, zicea că donează 10 tone de varză, dar să vină cineva să o recolteze. Dacă se vinde la 50 de bani – 70 de bani kilogramul de acasă … Numai că în piață e tot 1,50 – 2 lei kilogramul. Deci cine a mizat pe varza timpurie în câmp, anul ăsta nu a fost bine. A scăzut și puterea de cumpărare a românilor, dar nu chiar așa, roșia încă e 7-8 lei, 9 lei, 10 lei kilogramul, de acasă, castravetele am înțeles că a rămas la 1,50 lei pe kilogram, când e 2 lei, când e 3 lei pe kilogram, dar la varză a fost nenorocire’, a declarat Ion Păunel pentru Agerpres.

Un alt factor care a contribuit la această situație este vremea rece din primăvară, care a întârziat plantările
Un alt factor care a contribuit la această situație este vremea rece din primăvară, care a întârziat plantările. Legumicultorul Tudor Neagu din comuna Cilieni, una dintre localitățile cu cele mai mari suprafețe cultivate cu varză timpurie din județ, a explicat că majoritatea fermierilor au fost nevoiți să planteze răsadurile în aceeași perioadă. Ca urmare, și recoltarea s-a făcut aproape simultan, iar piața nu a reușit să absoarbă cantitatea foarte mare de marfă.
Potrivit acestuia, de aproximativ două săptămâni prețul la angro este de doar 50 de bani pe kilogram. Din cauza cantităților mari și a caracterului perisabil al produsului, mulți fermieri au fost nevoiți să distrugă recolta rămasă pe câmp.
Tudor Neagu a precizat că numeroase cantități de varză s-au stricat după ploile urmate de temperaturi ridicate, deoarece căpățânile au crăpat și au început să se degradeze la cotor.
El a mai arătat că există în zonă cămine de bătrâni și case de copii care ar fi putut beneficia de aceste cantități de legume oferite aproape gratuit, însă interesul pentru preluarea lor a fost redus.
O parte importantă din recoltă a rămas nevândută și a fost distrusă
Producătorul din Cilieni a cultivat varză timpurie pe o suprafață de aproximativ 2,4-2,5 hectare, unde a plantat circa 75.000 de fire. Investiția totală s-a ridicat la aproximativ 70.000 de lei.
În urma recoltării și comercializării producției, fermierul a obținut aproximativ 80.000 de lei, reușind astfel să își recupereze investiția. Cu toate acestea, o parte importantă din recoltă a rămas nevândută și a fost distrusă.
Acesta a transportat în piețe aproximativ 75 de tone de varză folosind propriile mijloace de transport, însă chiar și în aceste condiții o parte din producție s-a degradat și a trebuit tocată.
După încheierea sezonului, terenurile trebuie pregătite pentru alte culturi, precum varza de vară, vinetele sau pepenii.
În comuna Cilieni, aproximativ 70 de legumicultori au cultivat varză timpurie în acest an, suprafața totală ocupată de această cultură fiind de aproximativ 100 de hectare.
„S-a plantat cam toată varza odată din cauza timpului și s-a ajuns la supraproducție, de două săptămâni. S-a plantat toată odată și toată lumea a recoltat în același timp, iar piața nu a putut absorbi. De două săptămâni varza are un preț de 0,50 de bani pe kilogram, la engros, e bătaie de joc. Cantitatea a fost foarte mare, majoritatea oamenilor au tocat-o, a început să se strice, e și foarte perisabilă. De la ploi, a plouat, a dat căldura pe ea și nu mai rezistă, crapă, se strică la cotor. Avem destule cămine de bătrâni, case de copii, care nu-și dau interesul, puteau să vină, să o ia mai mult degeaba, dar nu-și dă interesul nimeni”, a declarat Tudor Neagu pentru sursa menționată.
Cum se cultivă varza timpurie
Varza timpurie cultivată în câmp este apreciată pentru producțiile rapide obținute la finalul primăverii. Cultura se realizează prin răsaduri cu vârsta de 50-60 de zile, plantate de regulă la sfârșitul lunii martie și în aprilie, atunci când temperatura solului ajunge la aproximativ 8 grade Celsius.
Fermierii utilizează în general hibrizi cu perioadă scurtă de vegetație, ceea ce permite începerea recoltării în jurul jumătății lunii mai. Deși se dezvoltă rapid în faza finală, cultura este pretențioasă în primele etape și necesită udări regulate, precum și lucrări de prășire pentru combaterea buruienilor.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





