O cultură neobișnuită poate aduce 60.000 de euro pe hectar. Fermierii au descoperit o nouă oportunitate

Fermierii din Serbia analizează potențialul economic al unei culturi care nu este răspândită pe terenurile agricole din această țară. Anghinarea poate genera venituri brute cuprinse între 30.000 și 60.000 de euro pe hectar. Rezultatul depinde de producția obținută, prețul de vânzare și posibilitatea valorificării întregii recolte. Succesul unei asemenea investiții este influențat și de soi, sol, irigații și rezistența plantelor în timpul iernii.

Cultura de anghinare poate deveni o oportunitate pentru fermierii din Serbia

Cultura de anghinare nu este dezvoltată în mod tradițional pe terenurile agricole din Serbia, însă producția internă redusă poate deschide o nișă pentru fermierii interesați de plante mai puțin obișnuite. Concurența limitată le-ar permite agricultorilor să se adreseze unei piețe pe care oferta locală nu este suficient de mare.

Anghinarea este cunoscută în special în bucătăria mediteraneeană, unde se consumă atât în stare proaspătă, cât și sub formă procesată. Cultivarea plantei este posibilă și în alte regiuni, dar rezultatele depind de mai multe condiții agricole, potrivit Blic.

Alegerea soiului reprezintă unul dintre factorii principali care influențează producția. La fel de importante sunt calitatea solului, accesul la un sistem sigur de irigații și capacitatea plantelor de a traversa sezonul rece.

Pentru agricultorii care nu au experiență cu această cultură, înființarea unei plantații pe o suprafață mare poate presupune riscuri financiare. O variantă mai prudentă este cultivarea inițială a câtorva ari, testarea soiurilor și identificarea cumpărătorilor înainte de extinderea exploatației.

Producția de anghinare poate depăși 20 de tone la hectar

Randamentul culturii diferă considerabil în funcție de soiul utilizat, condițiile climatice și tehnologia aplicată. Unele cercetări au indicat că soiurile hibride pot produce între 14,6 și 15,7 tone de căpățâni comercializabile la hectar.

Rezultatele înregistrate în cazul unor soiuri locale au fost mai reduse. Producțiile raportate pentru acestea s-au situat între 2,6 și 7,3 tone la hectar.

În condiții favorabile, randamentul poate fi considerabil mai ridicat. Unele teste au înregistrat producții cuprinse între 13,7 și 24,3 tone de anghinare la hectar.

Densitatea plantelor trebuie stabilită în funcție de soi și de tehnologia aleasă de agricultor. Într-unul dintre sistemele de producție analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante pe hectar.

În acest caz, distanța dintre rânduri a fost de 1,4 metri, iar între plante a fost păstrat un spațiu de 0,8 metri. Schema de plantare influențează utilizarea terenului și permite efectuarea lucrărilor necesare pe parcursul perioadei de vegetație.

Un hectar poate genera venituri brute de până la 60.000 de euro

Valoarea recoltei este determinată de cantitatea produsă și de prețul pe care fermierul reușește să îl obțină la vânzare. Calculele pornesc de la o producție estimată la 15 tone de anghinare pentru fiecare hectar cultivat.

Dacă prețul de vânzare este de doi euro pe kilogram, recolta poate avea o valoare brută de aproximativ 30.000 de euro. La un preț de trei euro pe kilogram, venitul brut ar urca la circa 45.000 de euro.

În scenariul în care un kilogram este comercializat cu patru euro, valoarea producției poate ajunge la aproximativ 60.000 de euro pe hectar. Aceste estimări presupun însă că întreaga cantitate recoltată este vândută la prețurile luate în calcul.

Sumele reprezintă venituri brute, nu profitul rămas fermierului. Din încasări trebuie scăzute toate costurile suportate pentru înființarea, întreținerea, recoltarea și comercializarea culturii.

Investiția include sistemul de irigații, materialul săditor și forța de muncă

Costurile inițiale ale culturii de anghinare sunt influențate de dotările pe care agricultorul le deține deja. Fermierii care au teren, utilaje și infrastructura necesară pot porni cu investiții mai mici decât cei care trebuie să asigure toate aceste resurse.

Cheltuielile includ pregătirea terenului, cumpărarea materialului săditor, instalarea sistemului de irigații, fertilizarea și protejarea plantelor. La acestea se adaugă costurile cu forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul producției.

Anghinarea are nevoie de o cantitate suficientă de apă, astfel că accesul constant la irigații reprezintă o condiție importantă pentru obținerea unei producții bune. Fermierul trebuie să aleagă și un soi capabil să se adapteze condițiilor climatice locale și să reziste peste iarnă.

Piața de desfacere rămâne cea mai mare provocare pentru fermieri

Valorificarea producției poate fi mai dificilă decât cultivarea propriu-zisă, deoarece piața locală pentru anghinare nu este la fel de dezvoltată în Serbia precum în statele mediteraneene. Prezența redusă a acestei plante pe terenurile agricole reprezintă simultan un avantaj și un risc.

Concurența este scăzută, însă numărul cumpărătorilor poate fi limitat. Printre clienții potențiali se numără restaurantele, lanțurile de magazine, unitățile comerciale specializate și companiile din industria de procesare.

Cultivarea pe suprafețe mari, fără contracte sau cumpărători identificați în prealabil, poate expune fermierul riscului de a nu valorifica întreaga recoltă. În această situație, veniturile calculate pe baza producției totale nu ar mai putea fi obținute.

Anghinarea poate reprezenta o cultură de nișă pentru agricultorii interesați de diversificarea producției, dar veniturile ridicate estimate pentru un hectar nu garantează automat un profit mare. Testarea inițială a unei suprafețe de câțiva ari le permite fermierilor să verifice soiurile, costurile și cererea înainte de a investi într-o plantație mai extinsă.