Veste tristă în lumea filmului. S-a stins unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei. Sam Neill învinsese cancerul cu doar câteva luni înainte
SURSA FOTO: Dreamstime/Doliu
Actorul neozeelandez Sam Neill, unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei internaționale și protagonist al francizei „Jurassic Park”, a murit la vârsta de 78 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că decesul a survenit luni, la Sydney. Dispariția actorului vine la doar câteva luni după ce acesta anunțase că reușise să învingă cancerul împotriva căruia luptase aproape cinci ani.
Familia a anunțat moartea actorului Sam Neill
Vestea dispariției lui Sam Neill a fost confirmată printr-un comunicat transmis de familie, care a precizat că actorul s-a stins din viață în Australia, înconjurat de cei apropiați.
„Cu o imensă tristețe, whānau-ul (n.r. familia extinsă, în limba maori) lui Sam Neill anunță trecerea sa în neființă, luni, 13 iulie, la Sydney, în Australia”, afirmă un comunicat publicat de familie.
Potrivit apropiaților, moartea actorului a fost neașteptată, iar acesta și-a petrecut ultimele clipe alături de familie.
„Sam a fost înconjurat de familie și s-a stins din viață cu demnitatea care i-a caracterizat întreaga existență. Pierderea sa a fost bruscă și neașteptată, dar familia este recunoscătoare că Sam rămăsese fără cancer”, a adăugat aceasta.
Familia a mulțumit și echipei medicale care l-a îngrijit în ultimele momente ale vieții.
„Familia dorește să își exprime cea mai profundă recunoștință față de personalul Spitalului Privat St Vincent pentru îngrijirea extraordinară oferită. Mai multe detalii vor fi comunicate ulterior, însă, deocamdată, în numele familiei, vă rugăm să le respectați intimitatea în timp ce încearcă să facă față acestei pierderi de neimaginat”, se mai arată în comunicat.
Lupta cu cancerul pe care părea că a câștigat-o
Moartea lui Sam Neill a surprins lumea filmului, deoarece actorul declarase în urmă cu doar câteva luni că boala de care suferea intrase în remisie.
Diagnosticat cu limfom, actorul a urmat ani la rând ședințe de chimioterapie și a vorbit deschis despre momentele dificile prin care a trecut.
„Am trăit cu un anumit tip de limfom în jur de cinci ani și am urmat chimioterapie – o experiență destul de neplăcută – dar aceasta m-a ținut în viață”, declara Sam Neill într-un interviu acordat postului australian 7News.
Actorul mărturisea că a existat un moment în care tratamentul nu mai dădea rezultate, iar medicii nu mai aveau soluții eficiente.
„Nu mai aveam soluții și părea că eram pe ducă. Evident, nu era deloc ideal”, spunea el, păstrându-și umorul caracteristic chiar și în cele mai dificile momente.
Ulterior, Neill a beneficiat de terapia CAR-T, o procedură modernă utilizată în tratamentul anumitor tipuri de cancer hematologic, care presupune modificarea genetică a propriilor limfocite T pentru a identifica și distruge celulele canceroase.
După tratament, actorul anunța că boala dispăruse.
„Tocmai am făcut un control și nu mai există cancer în corpul meu – este un lucru extraordinar. Sunt foarte, foarte entuziasmat că acest lucru este posibil”, declara acesta.
În ultima perioadă, Sam Neill devenise unul dintre susținătorii extinderii accesului la terapia CAR-T în Australia, vorbind public despre beneficiile tratamentului și despre importanța dezvoltării medicinei personalizate în lupta împotriva cancerului.
O carieră care a marcat generații de spectatori
Sam Neill s-a născut în Irlanda de Nord, însă și-a construit cariera în Noua Zeelandă și Australia înainte de a deveni unul dintre cei mai apreciați actori ai cinematografiei internaționale.
De-a lungul unei cariere întinse pe mai bine de cinci decenii, a jucat în zeci de filme și seriale, însă rolul care l-a transformat într-o vedetă mondială a fost cel al doctorului Alan Grant din „Jurassic Park”, filmul regizat de Steven Spielberg în 1993.
Personajul său a revenit ulterior în mai multe producții ale francizei, inclusiv în „Jurassic Park III” și „Jurassic World Dominion”, ultimul film live-action în care a apărut.
În 2024, franciza a fost relansată prin „Jurassic World Rebirth”, însă actorul nu a mai făcut parte din distribuție.
Pe lângă seria „Jurassic Park”, Sam Neill a avut roluri importante în filme precum „The Piano”, „The Hunt for Red October”, „Event Horizon”, „Bicentennial Man”, „The Horse Whisperer” și în numeroase producții de televiziune apreciate de public și critici.
Mesajul care a emoționat milioane de oameni
După ce și-a făcut public diagnosticul de cancer în 2023, Sam Neill a vorbit deschis despre felul în care privea viața și moartea.
Una dintre declarațiile sale a devenit virală și a fost distribuită de milioane de oameni din întreaga lume.
„Nu mi-e frică să mor, dar m-ar enerva”, mărturisea actorul.
El explica apoi de ce își dorea să mai trăiască mulți ani.
„Pentru că mi-ar plăcea încă un deceniu sau două, știți? Am construit toate aceste terase minunate, avem acești măslini și chiparoși. Vreau să fiu aici să le văd cum se maturizează. Și am nepoții mei minunați – vreau să-i văd crescând. Cât despre moarte? Nu-mi pasă deloc”, spunea Sam Neill.
Dispariția actorului lasă un gol important în lumea cinematografiei. Pentru milioane de spectatori, Sam Neill va rămâne unul dintre chipurile emblematice ale marilor producții hollywoodiene și unul dintre actorii care au definit succesul francizei „Jurassic Park”.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.