Doliu în lumea filmului. Un actor de geniu ne-a părăsit. A făcut furori în tinerețe. Toți românii îl știau de la TV
SURSA FOTO: Dreamstime - doliu, deces
Au trecut 47 de ani de la moartea lui John Wayne, legenda care a definit genul western și a devenit unul dintre cele mai iubite simboluri ale Hollywood-ului. Dincolo de gloria cinematografică, viața sa a fost marcată de încercări grele.
Doliu în lumea filmului: 47 de ani de la moartea actorului american John Wayne
Astăzi, 11 iunie 2026, se împlinesc exact 47 de ani de la trecerea la Cele Veșnice a actorului american John Wayne, decedat la vârsta de 72 de ani, în Los Angeles, California.
A pierdut lupta cu cancerul la stomac. Cu 15 ani înainte, în anul 1964, Wayne reușise să învingă un cancer pulmonar (în urma căruia i-a fost extirpat un plămân și mai multe coaste), folosindu-și ulterior imaginea pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la această boală. Dorința sa a fost ca lupta împotriva cancerului să continue, motiv pentru care familia sa a înființat „John Wayne Cancer Foundation” și „John Wayne Cancer Institute” pentru a sprijini cercetarea, educația și îngrijirea pacienților.
În anul 1980, i-a fost acordată postum Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă din Statele Unite ale Americii, și a primit, de asemenea, Medalia de Aur a Congresului.
Printre cele mai bune filme în care a jucat John Wayne se numără: The Searchers (1956), Stagecoach (1939), Rio Bravo (1959), True Grit (1969) (este filmul care i-a adus singurul Premiu Oscar pentru Cel mai bun actor), The Quiet Man (1952) și The Shootist (1976).
Despre John Wayne
A urmat Glendale Union High School din California. A fost un elev implicat și polivalent: a excelat la sport, a scris la rubrica de sport a ziarului școlii, a făcut parte din echipa de dezbateri și a fost președintele clasei.
Performanțele sale i-au adus o bursă sportivă la prestigioasa University of Southern California (USC), unde a jucat în echipa de fotbal american a universității. Un accident de bodysurfing i-a provocat o accidentare gravă care i-a încheiat brusc cariera sportivă și, implicit, i-a anulat bursa. Pentru a se întreține, a început să lucreze în studiourile de film Fox — inițial ca recuziter și figurant.
Cariera sa se întinde pe o jumătate de secol, timp în care a apărut în aproximativ 175 de filme și producții de televiziune, fiind una dintre cele mai mari atracții de box-office din lume timp de trei decenii. Primul său rol principal a venit în filmul epic The Big Trail (1930). Deși a durat aproape un deceniu (jucând în multe filme de categorie B) până să devină un star incontestabil, colaborarea cu legendarul regizor John Ford i-a cimentat statutul de legendă.
A dominat Epoca de Aur a Hollywood-ului cu interpretări memorabile în capodopere precum The Searchers (1956), Rio Bravo (1959) și The Quiet Man (1952). După o viață dedicată filmului, a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal în 1970 pentru interpretarea excepțională a șerifului morocănos, dar simpatic, Rooster Cogburn din True Grit (1969).
A încheiat o carieră strălucită cu The Shootist (1976). Într-o coincidență tragică și emoționantă, a interpretat un pistolar legendar, aflat la bătrânețe, care moare de cancer.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





