Depresia ar putea avea două forme biologice distincte. Un nou studiu schimbă modul în care este înțeleasă boala

Depresia majoră ar putea include două forme biologice diferite, potrivit unui nou studiu aflat în curs de evaluare științifică. Cercetarea a analizat date genetice provenite de la peste 460.000 de persoane și a identificat diferențe importante între pacienii care primesc în prezent același diagnostic. Rezultatele sugerează că tratamentele ar putea fi adaptate în viitor în funcție de profilul biologic al fiecărui pacient.

Depresia majoră prezintă două profiluri biologice diferite, potrivit analizei genetice

Depresia majoră, cunoscută în literatura medicală drept tulburare depresivă majoră (TDM), reprezintă una dintre cele mai răspândite afecțiuni psihice la nivel mondial. Boala este caracterizată printr-o stare persistentă de tristețe, pierderea interesului pentru activitățile cotidiene și afectarea semnificativă a funcționării sociale și profesionale.

Potrivit cercetătorilor, cel puțin una din zece persoane din Statele Unite va trece printr-un episod de tulburare depresivă majoră pe parcursul vieții. Impactul economic este, de asemenea, considerabil, costurile medicale și pierderile de productivitate depășind anual 210 miliarde de dolari.

Având în vedere că această afecțiune este influențată simultan de factori genetici, biologici și psihologici, identificarea unor subtipuri distincte ar putea reprezenta un pas important către tratamente mai eficiente. În acest context, un nou studiu, care urmează să fie evaluat inter pares, a analizat existența unor forme biologic diferite de depresie majoră, pornind de la simptomele opuse legate de nivelul de energie.

Autorii susțin că actualele criterii de diagnostic tratează simptome complet opuse ca fiind echivalente.

„Criteriile de diagnostic actuale tratează direcțiile opuse ale simptomelor ca fiind echivalente; creșterea sau pierderea în greutate și somnul excesiv sau redus contribuie fiecare la un singur diagnostic”, explică cercetătorii.

Specialiștii consideră că această abordare, deși a contribuit la standardizarea diagnosticului, ar putea favoriza aplicarea acelorași tratamente unor pacienți care, din punct de vedere biologic, prezintă mecanisme diferite ale bolii.

Analiza ADN-ului a identificat diferențe genetice și metabolice între subtipurile bolii

Pentru a înțelege mai bine mecanismele biologice implicate în tulburarea depresivă majoră, echipa de cercetare a realizat trei meta-analize de asociere la nivelul întregului genom, folosind date provenite de la peste 460.000 de persoane de origine europeană.

Studiul a comparat trei categorii de pacienți. Prima, denumită AERS+, include persoane care prezintă hipersomnie și creștere în greutate. A doua, AERS-, reunește pacienți cu insomnie și pierdere în greutate. Cea de-a treia categorie cuprinde cazurile care nu se încadrează clar în niciunul dintre cele două profile și prezintă o combinație de simptome.

Rezultatele au evidențiat două profiluri biofiziologice distincte. Persoanele din grupul AERS+ au avut cel mai ridicat indice de masă corporală, însă diferențele nu s-au limitat la greutate. Acest subtip a fost asociat cu recurențe mai frecvente ale bolii, deficiențe funcționale mai severe, debut mai timpuriu și un număr mai mare de afecțiuni asociate.

În total, cercetătorii au identificat 27 de loci genetici asociați cu tulburarea depresivă majoră, inclusiv mai multe variante ADN care nu mai fuseseră raportate anterior.

Patru dintre aceste variante genetice au fost asociate cu subtipul AERS+, inclusiv o genă deja legată de indicele de masă corporală și de tulburarea depresivă majoră, precum și un ARN necodificator asociat neuronilor inhibitori corticali, celule nervoase care reduc activitatea altor neuroni din creier.

În schimb, zece loci genetici au fost identificați în cazul subtipului AERS-. Aceștia au fost corelați cu trăsături metabolice considerate mai favorabile, inclusiv cu o variantă genetică asociată unei circumferințe mai mici a taliei. Alte variante au fost legate de un risc redus de diabet zaharat de tip 2 și de o posibilă conexiune genetică cu schizofrenia.

Spre deosebire de AERS+, acest subtip pare să fie asociat cu neuronii excitatori, implicați în activarea altor celule nervoase.

Legăturile cu diabetul, inflamația și bolile cardiovasculare pot influența tratamentul viitor

Analiza genetică a evidențiat și diferențe importante în ceea ce privește bolile asociate fiecărui subtip.

Cercetătorii au observat o corelație genetică pozitivă între AERS+ și cinci markeri metabolici importanți: indicele de masă corporală, circumferința taliei, sindromul metabolic, diabetul de tip 2 și glicemia. În cazul AERS-, aceste relații au fost inversate, sugerând mecanisme biologice diferite.

De asemenea, subtipul AERS- a fost asociat genetic cu anorexia nervoasă, în timp ce AERS+ a prezentat legături cu ADHD, hipertensiunea arterială și bolile coronariene.

O altă diferență importantă identificată în studiu privește inflamația. Subtipul AERS+ a fost corelat negativ cu colesterolul HDL, considerat colesterolul „bun”, și pozitiv cu proteina C reactivă, un marker al inflamației produs de ficat și asociat anterior cu tulburarea depresivă majoră.

Potrivit cercetătorilor, acest profil biologic indică afectarea transportului colesterolului, rezistență la insulină și o stare proinflamatorie care poate crește riscul de ateroscleroză și alte boli cardiovasculare. În schimb, profilul biologic al persoanelor din grupul AERS- pare să fie aproape opus.

Autorii studiului subliniază că rezultatele demonstrează existența unor „diferențe semnificative în arhitectura genetică” dintre subtipurile tulburării depresive majore și arată că factorii imunometabolici pot influența modul în care se manifestă boala, chiar dacă nu reprezintă cauza directă a acesteia.

Potrivit cercetării, aceste mecanisme pot afecta reglarea energiei organismului și homeostazia, explicând diferențele privind apetitul, greutatea corporală și tulburările de somn observate la pacienți.

„Rămâne nerezolvat dacă disfuncția metabolică face parte din calea cauzală către AERS+ sau modifică în principal prezentarea simptomatică, dar oricare dintre interpretări are implicații asupra modului în care depresia este studiată și, în cele din urmă, tratată”, spun cercetătorii.