Tudor Chirilă revine într-un rol surprinzător la Pro TV. Va juca un procuror în noul serial „Trafic”

Tudor Chirilă revine într-un rol surprinzător la Pro TV. Va juca un procuror în noul serial „Trafic”

SURSA FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea - Tudor Chirilă

Publicat de Leonard Bădilă la 8 iulie 2026, 09:59

Tudor Chirilă va putea fi văzut într-o ipostază inedită în noul serial Trafic, care va avea premiera la Pro TV luni, 13 iulie. Artistul interpretează rolul procurorului Laurențiu Crețu, un personaj care încearcă să destructureze o rețea de crimă organizată.

Tudor Chirilă revine într-un rol surprinzător la Pro TV

Serialul este regizat de Anghel Damian, cunoscut pentru producții precum „Clanul”, „Tătuțu”, „Groapa” și documentarul „Cămătarii”.

Într-un interviu acordat pentru Pagina de media, Tudor Chirilă a explicat că unul dintre motivele pentru care a acceptat rolul a fost faptul că acesta este complet diferit de propria sa personalitate. Actorul a mărturisit că nu s-ar vedea niciodată în postura de procuror și consideră că nu are calitățile necesare pentru o astfel de profesie.

El a precizat că, în industria cinematografică din România, actorii nu au foarte multe opțiuni atunci când vine vorba despre alegerea proiectelor, astfel că decizia de a accepta rolul nu a fost dificilă.

Un alt aspect care l-a atras a fost colaborarea cu Dragoș Bucur. Deși personajele lor sunt importante în poveste, Tudor Chirilă a dezvăluit că cei doi nu au nicio scenă împreună în serial. Actorul a apreciat și construcția personajului interpretat de Dragoș Bucur.

Tudor Chirilă a vorbit și despre atmosfera de la platourile de filmare, spunând că întreaga echipă a contribuit la crearea unui mediu de lucru profesionist și relaxat.

Actorul a remarcat implicarea tuturor departamentelor, de la machiaj și costume până la șoferi, echipa de lumini, grip, focus puller și ceilalți membri ai producției. În opinia sa, această colaborare a făcut ca actorii să se simtă confortabil în rolurile lor, contribuind astfel la realizarea unei povești credibile.

„N-a fost foarte greu. Noi nu suntem într-o poziţie în care să ne alegem proiectele. În industria de film nu e ca şi cum avem de ales din 50 de proeicte.

În primul rând, mi s-a părut un rol împotriva a ceea ce aş face eu. N-aş putea niciodată să fiu procuror. Nu am datele sau calităţile speciale pentru asta. Mi-a plăcut foarte mult echipa din spate. Mi-a plăcut ideea de a fi într-un partenerat direct cu Dragoş Bucur.

Mi s-a părut interesant că noi nu ne-am întâlnit niciodată în serial. Mi-a plăcut ce propune e el ca personaj. Vreau să spun că a fost o echipă de filmare din toate punctele de vedere. Şi mă refer la toate departamentele. Make-up, costume, şoferi, gafar, grip, focus puller, toată echipa, scuze dacă am uitat pe cineva, au fost o echipă extraordinară.

Toţi au contribuit la o stare de bine care face orice actor să se simtă firesc în personajul lui, ceea ce duce la o poveste credibilă. Echipa aceasta ne-a ajutat pe toţi”, a subliniat actorul.

televizor televiziune post tv telecomanda
Televizor/SURSA FOTO: Dreamstime

Actorul spune că situația din viața reală este chiar mai gravă decât cea ilustrată pe ecran

Întrebat cât de apropiată este lumea prezentată în serial de realitate, Tudor Chirilă a afirmat că situația din viața reală este chiar mai gravă decât cea ilustrată pe ecran.

Actorul consideră că problema traficului și a dependenței de droguri este mult mai serioasă decât pare și apreciază că activitatea statului în acest domeniu este ineficientă. El și-a exprimat convingerea că măsurile bazate pe forță, amenințare și frică nu reprezintă soluții eficiente, în special în ceea ce privește prevenția.

În opinia sa, autoritățile ar trebui să adopte politici diferite pentru combaterea fenomenului, însă consideră că statul român nu este capabil să le implementeze. Totodată, a criticat situațiile în care sunt pedepsite persoane implicate în infracțiuni minore legate de droguri, în timp ce cantități foarte mari de cocaină ar ajunge în țară prin Portul Tomis.

„Cred că problema traficului de droguri, problema dependenţei este mult mai rea. Cred că activitatea statului în zona asta este zero.

Nu cred în politicile astea de forţă, cel puţin pe partea asta de prevenţie. Nu cred în ameninţare sau în frică.

Cred în altfel de politici pe care statul nostru este incapabil să le aibă. Degeaba sunt băgaţi la închisoare doi copii care vând 5 grame de iarbă, dacă în portul Tomis trec 2 tone de cocaină”, a spus actorul.

Alături de Tudor Chirilă, din distribuția serialului „Trafic” mai fac parte Dragoș Bucur, Adela Popescu, Irina Ștefan, Adriana Irimescu și Ioana Brumar. Premiera producției este programată pentru luni, 13 iulie, la Pro TV.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.