Unde sunt cele mai mari impozite pe proprietate în Europa. Țările în care proprietarii plătesc cel mai puțin

Impozitele aplicate proprietăților diferă semnificativ de la un stat european la altul, iar costurile totale pot varia cu zeci de mii de euro pe parcursul deținerii unei locuințe. Analiza realizată pe baza datelor Global Property Guide arată că proprietarii plătesc taxe la cumpărare, deținere, închiriere și vânzare. Belgia se regăsește printre statele cu cea mai ridicată fiscalitate, în timp ce Cipru și Malta se numără printre cele mai avantajoase destinații pentru proprietarii de imobile.

Impozitele pe proprietate diferă în funcție de tipul taxei și de legislația fiecărui stat

Achiziționarea unei locuințe în Europa presupune plata mai multor categorii de taxe, iar nivelul acestora depinde de legislația națională și, în unele cazuri, chiar de autoritățile locale. Potrivit datelor centralizate de Global Property Guide, sistemele fiscale diferă atât prin cotele aplicate, cât și prin baza de calcul utilizată.

În majoritatea statelor europene există patru categorii principale de taxe care afectează proprietarii. Este vorba despre taxa de transfer achitată la cumpărarea imobilului, impozitul anual pe proprietate, impozitul aplicat veniturilor obținute din chirii și impozitul pe câștigul de capital rezultat din vânzarea proprietății.

Realizarea unui clasament unic este dificilă, deoarece fiecare stat folosește propriile reguli fiscale. În multe cazuri, autoritățile publică intervale de impozitare și nu cote fixe, iar baza asupra căreia sunt calculate taxele diferă considerabil de la o țară la alta.

Cu toate acestea, analiza evidențiază faptul că Belgia se află constant printre statele cu cea mai ridicată fiscalitate aplicată proprietăților imobiliare.

Veniturile din chirii sunt taxate foarte diferit, iar Danemarca și Belgia conduc clasamentele

Impozitul aplicat veniturilor din chirii reprezintă unul dintre cele mai importante costuri pentru proprietarii care cumpără locuințe în scop investițional. Datele Global Property Guide au analizat situația unui proprietar nerezident pentru chirii lunare de 1.500, 6.000 și 12.000 de euro.

În cazul unui venit lunar de 1.500 de euro, Danemarca aplică cea mai ridicată cotă, de 42,11%, urmată de Olanda, cu 36%, și Finlanda, cu 30%. La polul opus se află Cipru, unde impozitul pornește de la 0%, în timp ce Luxemburg aplică o cotă de numai 2,94%.

Pe măsură ce veniturile cresc, clasamentul se modifică. Pentru o chirie lunară de 12.000 de euro, Belgia ajunge pe primul loc, cu o cotă de 47,27%, urmată de Danemarca, cu 43,22%, iar Germania și Grecia aplică fiecare un nivel de 41%.

Există și state în care nivelul taxării rămâne constant indiferent de venitul obținut. Italia aplică o cotă de 21%, Portugalia de 28%, iar Olanda de 36%, indiferent de valoarea chiriei.

În schimb, țările care includ veniturile din chirii în sistemul general de impozitare progresivă înregistrează cele mai mari diferențe. Austria este unul dintre exemplele relevante. Aici, veniturile sunt taxate pe aceeași scară progresivă ca salariile, de la 0% pentru venituri sub 13.308 euro până la 55% pentru venituri care depășesc un milion de euro anual.

 

Taxa de cumpărare poate depăși 60.000 de euro pentru o singură locuință

Costurile de achiziție diferă la fel de mult între statele europene, iar Belgia ocupă din nou primele poziții în ceea ce privește nivelul taxării.

În această țară, cumpărătorii pot plăti o taxă de transfer de până la 12,5% din valoarea locuinței, peste nivelul maxim de 12% din Regatul Unit, 10,4% din Olanda și 10% din Luxemburg.

În Belgia, taxa este stabilită la nivel regional. Astfel, pentru o locuință evaluată la 500.000 de euro cumpărată în Bruxelles sau Valonia, fără aplicarea unor facilități fiscale, cumpărătorul poate ajunge să plătească 62.500 de euro chiar în momentul achiziției.

Pentru persoanele care cumpără locuința în care vor locui există însă reduceri importante. În Bruxelles, primii 200.000 de euro din valoarea proprietății pot fi scutiți de taxă pentru cumpărătorii eligibili, ceea ce reduce factura fiscală la 37.500 de euro pentru un imobil de 500.000 de euro.

Valonia aplică o cotă redusă de 3% pentru anumite categorii de cumpărători eligibili, ceea ce înseamnă un cost de aproximativ 15.000 de euro. În cazul locuințelor sociale achiziționate de la organisme publice, nu se percepe taxă de înregistrare, iar Flandra utilizează propriile reguli și propriile scutiri.

La extrema opusă se află Estonia și Republica Cehă, unde nu există taxă de transfer pentru cumpărarea proprietăților. În Lituania, aceeași taxă este de aproximativ 0,4%, ceea ce înseamnă în jur de 2.000 de euro pentru un imobil evaluat la 500.000 de euro.

Impozitul anual și taxarea la vânzare pot modifica semnificativ costul unei investiții

Pe lângă taxele plătite la cumpărare și pe durata exploatării unei proprietăți, proprietarii trebuie să ia în calcul și impozitul anual, dar și taxele aplicate în momentul vânzării.

Nivelul impozitului anual este dificil de comparat între state deoarece baza de calcul diferă. Unele țări folosesc valoarea de piață, altele valoarea cadastrală sau o valoare fiscală stabilită cu mulți ani în urmă, iar Regatul Unit aplică un sistem bazat pe categorii de evaluare.

În Spania, cota maximă poate ajunge la 4,8% în anumite municipalități, însă aceasta se aplică valorii cadastrale și nu valorii de piață. Pentru o locuință evaluată la aproximativ 300.000 de euro, proprietarii din Regatul Unit plătesc, de regulă, între 2.000 și 3.200 de euro anual.

În Franța și Spania, taxele anuale sunt în general cuprinse între 700 și 1.800 de euro. În Belgia, impozitul este calculat pornind de la o valoare de închiriere stabilită în 1975, iar în Germania noul sistem de evaluare introdus în 2025 generează costuri care diferă semnificativ între municipalități. Cipru și Malta nu percep un impozit anual pe proprietate.

Și impozitul aplicat câștigurilor obținute din vânzarea proprietăților diferă considerabil. Danemarca aplică cea mai ridicată taxare, cu o cotă care poate ajunge la 52,07% după includerea câștigului în venitul total. Pentru un profit de 250.000 de euro, obligația fiscală poate depăși 130.000 de euro.

Malta aplică un sistem diferit, fără impozit pe câștigul de capital, însă percepe o taxă fixă de 12% din prețul de vânzare, redusă la 5% în anumite condiții. Germania scutește integral câștigurile dacă proprietatea este deținută mai mult de zece ani, însă vânzările realizate înainte de expirarea acestui termen sunt impozitate potrivit cotei de impozit pe venit și eventualei suprataxe de solidaritate.

Analiza Global Property Guide arată că Belgia rămâne una dintre cele mai costisitoare jurisdicții europene pentru proprietari, având niveluri ridicate de taxare la cumpărare, deținere și închiriere. La polul opus, Cipru și Malta oferă unele dintre cele mai reduse niveluri de fiscalitate, datorită lipsei impozitului anual pe proprietate și a tratamentului fiscal favorabil aplicat anumitor categorii de venituri și tranzacții imobiliare.