Un mare producător de mase plastice din România va fi preluat. Cine se află în spatele tranzacției

Un mare producător de mase plastice din România va fi preluat. Cine se află în spatele tranzacției

SURSA FOTO: Sterk Plast

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 15 septembrie 2026, 15:51

Antreprenorul turc Islambay Suleyman preia integral Sterk Plast, unul dintre cei mai importanți producători de mase plastice din România. Consiliul Concurenței a analizat această tranzacție și a constatat că nu afectează semnificativ concurența pe piața românească. Cumpărătorul deținea deja o participație în companie. În 2025, Sterk Plast a înregistrat afaceri de 165,9 milioane de lei și un profit de 1,6 milioane de lei.

Consiliul Concurenței a analizat tranzacția prin care Islambay Suleyman preia Sterk Plast

Prin această tranzacție, Islambay Suleyman, care avea deja calitatea de asociat al Sterk Plast S.R.L., preia integral producătorul de articole din plastic pentru uz casnic și gospodăresc.

Antreprenorul deține participații și la Ecofriend Recycling, companie care colectează, reciclează și valorifică deșeuri din plastic. Aceasta furnizează, de asemenea, materii prime reciclate și regranulate.

În urma evaluării operațiunii, Consiliul Concurenței a stabilit că preluarea nu creează obstacole semnificative pentru concurența efectivă pe piața românească sau pe o parte a acesteia. Autoritatea nu a identificat îndoieli serioase privind compatibilitatea tranzacției cu un mediu concurențial normal.

Sterk Plast a obținut un ajutor de stat pentru extinderea producției la Medgidia

În 2021, Sterk Plast a beneficiat de un ajutor de stat de 2,5 milioane de euro pentru un proiect de investiții în valoare totală de 5 milioane de euro.

Sterk Plast, cutii plastic
SURSA FOTO: Sterk Plast/Facebook – Sterk Plast, cutii plastic

Investiția urmărea majorarea capacității de producție a fabricii din Medgidia. Finanțarea nerambursabilă, acordată prin schema de ajutor de stat reglementată de HG 807/2014, acoperea jumătate din valoarea proiectului.

La momentul respectiv, administratorul Sterk Plast, Suleyman Islambay, explica destinația investiției și planurile companiei pentru dezvoltarea vânzărilor externe:

„Am căutat să identificăm cea mai potrivită soluție pentru finanțarea proiectului nostru de investiții în creșterea capacității de producție a fabricii Sterk Plast, respectiv în achiziționarea de noi echipamente ce vor spori atât portofoliul actual, cât și posibilitatea de a lansa noi game de produse pe piața locală.

Mai mult, extinderea capacității de producție ne va ajuta să ne intensificăm prezența la export, pentru următorii ani vizând 40% din vânzările noastre să se regăsească pe piețele din Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Ucraina sau Rusia. Investițiile totale din România ale Sterkplast se ridică până în prezent la peste 20 milioane euro și vor continua și în anii următori”, a precizat atunci Suleyman Islambay, administrator Sterk Plast.

Fabrica din Medgidia a devenit operațională în 2018

Sterk Plast a început în 2015 un proiect amplu de investiții într-o nouă fabrică din Medgidia, județul Constanța, cu o suprafață de peste 42.000 de metri pătrați. Unitatea a intrat în funcțiune în 2018.

Compania a fost fondată în anul 2000, la Constanța, de doi antreprenori de origine turcă, având ca activitate producția de mase plastice.

Portofoliul Sterk Plast cuprinde articole pentru baie, bucătărie, grădină și gospodărie, alături de bidoane și produse pentru copii. Compania produce și comercializează astfel o gamă de articole destinate în principal utilizării casnice.

Produsele sunt vândute prin marile rețele de hipermarketuri și prin magazine mici, dar ajung și pe piețe externe. Printre țările de export menționate se numără Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Ucraina și Rusia.

Afacerile Sterk Plast au crescut cu 4%, iar profitul a scăzut cu 90%

Sterk Plast a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 165,9 milioane de lei, cu 4% peste nivelul înregistrat în 2024.

Profitul raportat a fost de 1,6 milioane de lei, în scădere cu 90% față de anul precedent.

În același an, compania a raportat 470 de angajați.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.