Trump anunță un posibil acord cu Iranul: „Am avut negocieri foarte bune”. Ce prevede acordul discutat
SURSA FOTO: whitehouse.gov - Donald Trump
Donald Trump susține că negocierile dintre Statele Unite și Iran au avansat semnificativ în ultimele ore și că un acord privind programul nuclear iranian este „foarte posibil”. În același timp, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz continuă să escaladeze, după atacul asupra unui portcontainer și suspendarea operațiunii militare americane lansate pentru reluarea traficului maritim în zonă.
Negocierile dintre SUA și Iran par să avanseze rapid
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că discuțiile purtate cu Iranul în ultimele 24 de ore au fost „foarte bune” și că șansele unui acord sunt acum ridicate. Liderul american susține că Washingtonul a obținut un avantaj important în negocieri și că Teheranul ar fi acceptat ideea renunțării la armele nucleare.
„Am avut negocieri foarte bune în ultimele 24 de ore și este foarte probabil să ajungem la o înțelegere… Iranul nu poate deține arme nucleare. Au fost de acord cu asta”, a declarat Trump reporterilor din Biroul Oval.
Președintele american a precizat că nu există un termen-limită pentru finalizarea negocierilor, însă a insistat că un acord este tot mai aproape.
„Acordul se va întâmpla, dar nu există niciodată un termen limită. Am avut discuții foarte bune în ultimele 24 de ore.”, a spus Trump.
SUA și Iranul ar putea semna un memorandum pentru oprirea conflictului
Potrivit Axios, Washingtonul și Teheranul sunt aproape de semnarea unui memorandum care ar urma să pună capăt conflictului și să deschidă calea unei noi înțelegeri de pace în regiune.
Surse citate de publicație afirmă că partea americană așteaptă un răspuns oficial din partea Iranului în următoarele 48 de ore. Totodată, Al Arabiya a relatat că cele două state ar fi ajuns deja la un acord asupra majorității prevederilor documentului.
Memorandumul ar conține 14 puncte esențiale, printre care:
- încetarea conflictului din regiune și deschiderea unei perioade de negocieri de 30 de zile privind Strâmtoarea Ormuz;
- introducerea unui moratoriu asupra îmbogățirii uraniului de către Iran;
- transferul uraniului puternic îmbogățit în afara Iranului;
- renunțarea Teheranului la programul nuclear militar;
- ridicarea sancțiunilor americane și deblocarea fondurilor iraniene înghețate;
- acceptarea unor inspecții internaționale, inclusiv controale neanunțate ale ONU.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, a transmis că autoritățile iraniene analizează în continuare propunerile americane și că un răspuns oficial va fi comunicat ulterior.
Tensiuni majore în Strâmtoarea Ormuz. Un portcontainer a fost atacat
În paralel cu negocierile diplomatice, situația din Strâmtoarea Ormuz rămâne extrem de tensionată. Un portcontainer închiriat de grupul francez CMA CGM a fost atacat în zonă, iar mai mulți membri ai echipajului au fost răniți.
Publicația franceză Le Parisien susține că nava era escortată de forțe americane în momentul incidentului.
În prezent, peste 1.600 de nave comerciale și aproximativ 20.000 de marinari sunt blocați în Golful Persic, în contextul în care traficul prin Strâmtoarea Ormuz este aproape paralizat. Înaintea escaladării conflictului, aproximativ 130 de nave traversau zilnic zona.
Operațiunea militară americană „Project Liberty” a fost suspendată
Operațiunea „Project Liberty”, lansată de Statele Unite pentru securizarea și redeschiderea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, a fost suspendată după numai 24 de ore.
În prima zi a operațiunii, amiralul Brad Cooper, comandantul CENTCOM pentru Orientul Mijlociu, anunța că nave din 87 de state rămăseseră blocate în Golful Persic și că autoritățile americane au contactat „zeci de nave şi companii maritime pentru a încuraja reluarea traficului”.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a confirmat că două nave comerciale au reușit să traverseze Strâmtoarea Ormuz sub protecția SUA, folosind un culoar maritim securizat cu ajutorul dronelor și roboților navali.
Una dintre acestea a fost Alliance Fairfax, navă aparținând gigantului danez Maersk, care naviga sub pavilion american. Potrivit companiei, tranzitul s-a desfășurat „fără incidente”, nava fiind escortată de forțe militare americane.
Totuși, operațiunea a fost întreruptă rapid după amenințările lansate de Iran. Gardienii Revoluției au avertizat că „orice deturnare a unei nave către alte rute este periculoasă”.
Netanyahu și Macron transmit mesaje ferme privind criza din Orientul Mijlociu
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul este „pregătit pentru orice scenariu” în raport cu Iranul și a anunțat că a transmis instrucțiuni clare armatei și serviciilor de securitate.
La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz.
După o discuție cu președintele iranian Massoud Pezeshkian, liderul francez a solicitat ridicarea blocadei „fără întârziere și fără condiții” și a anunțat că intenționează să poarte noi discuții cu Donald Trump privind situația din regiune.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





