Termen limită pentru mii de români. Obligație la plată. Declarațiile și formularele care se depun până la 25 mai
SURSA FOTO: colaj foto Dreamstime - Capital.ro
Data de 25 mai 2026 este importantă în calendarul fiscal publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Atât firmele, cât și anumite categorii de persoane fizice au obligația de a depune o serie de declarații și formulare fiscale până la această dată. Nerespectarea termenelor poate atrage amenzi, penalități sau alte consecințe fiscale. Lista obligațiilor este extinsă și vizează contribuabili din mai multe domenii de activitate.
Formularul 100 și Declarația 112 se numără printre cele mai importante obligații fiscale la ANAF
Potrivit calendarului fiscal al ANAF pentru luna mai, până la 25 mai trebuie depus Formularul 100 – Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat. Acesta este utilizat pentru declararea mai multor categorii de impozite și taxe datorate bugetului de stat.
Obligația îi vizează, printre alții, pe contribuabilii care datorează impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, venituri din dobânzi, premii, jocuri de noroc, transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, pensii, drepturi de proprietate intelectuală, arendă sau alte surse de venit. De asemenea, formularul este utilizat și pentru declararea impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți, precum și pentru alte obligații fiscale prevăzute de legislația în vigoare.
Tot până la această dată trebuie depusă și Declarația 112, documentul prin care sunt raportate contribuțiile sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. Formularul este obligatoriu pentru angajatori, pentru instituțiile prevăzute de Codul fiscal și pentru anumite persoane fizice care obțin venituri salariale de la angajatori din străinătate.
Aceeași declarație trebuie depusă și pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, contracte de activitate sportivă, arendă sau asocieri cu persoane juridice, atunci când impozitul este reținut la sursă.
Mai multe declarații privind TVA au termen-limită în aceeași zi
Pentru contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA, data de 25 mai este relevantă și prin obligația depunerii Decontului de taxă pe valoarea adăugată – Formularul 300. Acesta trebuie transmis lunar, trimestrial, semestrial sau anual, în funcție de regimul fiscal aplicabil fiecărui contribuabil.
În aceeași zi expiră și termenul pentru depunerea Decontului special de TVA – Formularul 301, precum și pentru Formularul 307, utilizat în anumite situații care implică ajustarea sau regularizarea taxei pe valoarea adăugată.
De asemenea, anumite categorii de contribuabili trebuie să transmită Formularul 311, referitor la TVA colectată de persoanele cărora le-a fost anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA.

Operatorii economici implicați în tranzacții intracomunitare trebuie să depună Formularul 390 VIES
Pe lista obligațiilor fiscale cu termen la 25 mai se află și Declarația recapitulativă 390 VIES. Aceasta trebuie depusă de contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA care desfășoară anumite operațiuni intracomunitare.
Documentul include livrări intracomunitare de bunuri, prestări de servicii către persoane impozabile din alte state membre ale Uniunii Europene, achiziții intracomunitare de bunuri și servicii, precum și alte operațiuni pentru care există obligația declarării în sistemul VIES.
Termenul de depunere este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a luat naștere exigibilitatea taxei pentru operațiunile respective.
Persoanele fizice și furnizorii de servicii poștale au, de asemenea, obligații fiscale
Calendarul ANAF include și Formularul 224, care trebuie depus de anumite persoane fizice ce desfășoară activitate în România și obțin venituri salariale de la angajatori care nu au sediu sau reprezentanță în România.
Notarii publici trebuie să transmită Formularul 208, declarația informativă privind impozitul pe veniturile rezultate din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal pentru semestrul precedent.
Totodată, furnizorii de servicii poștale care efectuează trimiteri contra ramburs au obligația depunerii Formularului 395. Acesta conține informații privind trimiterile poștale efectuate pe teritoriul național și anumite fluxuri extracomunitare de bunuri reglementate prin legislația fiscală.
ANAF avertizează că termenul expiră pe 25 mai
Calendarul fiscal publicat de ANAF arată că toate aceste declarații și formulare trebuie depuse cel târziu la data de 25 mai 2026. Pentru contribuabilii vizați, respectarea termenului este esențială pentru evitarea sancțiunilor și pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale prevăzute de legislația în vigoare.
Având în vedere numărul mare de declarații și categoriile diverse de contribuabili implicați, data de 25 mai reprezintă una dintre cele mai aglomerate zile din calendarul fiscal al anului.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





