Taxa de salubrizare care trebuie plătită până pe 25 septembrie. Proprietarii de locuințe și persoanele cu domiciliu înregistrat sunt vizați. Unde se achită
SURSA FOTO: Dreamstime - Taxă
Reguli noi privind taxa pentru salubrizare intră în vigoare începând cu perioada fiscală aferentă anului 2026. Autoritățile locale vor decide dacă obligația de plată revine persoanelor cu domiciliul înregistrat la o adresă sau proprietarilor de locuințe. Cei care nu achită taxa până la termenul-limită riscă penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Se schimbă regulile pentru taxa de salubrizare începând cu 2026
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) din Republica Moldova a anunțat noi prevederi privind administrarea taxei pentru salubrizare, aplicabile începând cu perioada fiscală a anului 2026. Modificările stabilesc cine poate fi obligat să plătească această taxă și care sunt termenele de achitare.
Potrivit noilor reguli, subiecți ai impunerii pot fi fie persoanele fizice care au domiciliul înregistrat la o anumită adresă la data de 1 martie a anului respectiv, fie proprietarii imobilelor cu destinație locativă. Autoritățile administrației publice locale vor avea posibilitatea să aleagă anual doar una dintre aceste două categorii.
Astfel, într-o localitate taxa poate fi percepută de la persoanele care figurează cu domiciliul la o adresă, iar în alta poate fi achitată de proprietarii locuințelor.
Cine plătește taxa pentru salubrizare
Conform noilor prevederi, baza de calcul a taxei poate fi stabilită în funcție de numărul persoanelor înregistrate la domiciliu sau de numărul locuințelor deținute în proprietate, în funcție de mecanismul ales de autoritatea locală.
În cazul imobilelor aflate în coproprietate, autoritățile locale vor stabili cine este considerat subiect al impunerii atunci când taxa este aplicată proprietarilor de locuințe.
Perioada fiscală pentru această taxă este anul calendaristic, iar calculul obligației de plată va fi efectuat anual de Serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor.
Termenul-limită de plată este 25 septembrie
Una dintre cele mai importante prevederi vizează termenul de achitare. SFS precizează că taxa pentru salubrizare trebuie plătită anual până la data de 25 septembrie.
Avizele de plată vor fi expediate contribuabililor cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului-limită. Documentele vor fi emise de serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor.
Contribuabilii vor putea achita taxa online, prin intermediul platformei guvernamentale de plăți electronice MPay și prin serviciile puse la dispoziție de autoritățile fiscale. Plata va putea fi efectuată și în numerar la ghișeele băncilor și ale oficiilor poștale.
Penalități pentru cei care întârzie plata
Persoanele care nu achită taxa până la data stabilită de lege vor suporta costuri suplimentare.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, pentru fiecare zi de întârziere se va aplica o majorare de întârziere de 0,0301% pe zi din suma datorată.
Autoritățile recomandă contribuabililor care au nelămuriri privind avizele de plată sau modul de calcul al taxei să se adreseze serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor care au emis documentele.
Autoritățile locale pot acorda scutiri și amânări
Deși Codul fiscal nu prevede în mod expres scutiri generale de la plata taxei pentru salubrizare, administrațiile locale au posibilitatea de a introduce facilități suplimentare.
Astfel, dacă sunt efectuate modificările necesare în bugetele locale, primăriile pot acorda scutiri, amânări la plată sau alte înlesniri pentru anumite categorii de contribuabili, în special pentru persoanele aflate în situații sociale vulnerabile.
Subiectul taxei de salubrizare a generat dezbateri și în Republica Moldova. În martie 2026, după mai multe luni de blocaj, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat taxele locale pentru anul în curs, însă taxa de salubrizare de 120 de lei pe an a fost eliminată din proiectul final.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.