Sorin Grindeanu, despre planul economic al PSD. Măsurile vor fi aplicate din 2026, iar efectele se vor vedea din 2028
SURSA FOTO: Dreamstime - Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu spune că planul economic al PSD este construit pe termen mediu și nu poate produce rezultate peste noapte. Liderul social-democrat afirmă că măsurile propuse vor începe în 2026, iar impactul bugetar se va simți în 2028.
Sorin Grindeanu, despre măsurile propuse de PSD și calendarul de implementare
Sorin Grindeanu a explicat că măsurile de relansare economică avansate de PSD sunt gândite să intre în vigoare din anul 2026. El a precizat că efectele bugetare nu pot apărea imediat, fiind nevoie de o perioadă suficientă pentru ca modificările structurale să producă rezultate.
Grindeanu a spus că acesta este motivul pentru care insistă asupra planului și a calendarului stabilit. Potrivit acestuia, un program de acest tip presupune pregătire, etape clare și o aplicare coordonată în coaliția de guvernare.
„Acesta este rațiunea pentru care insistăm pe acest plan. Nu putem propune o măsură acum și să vedem imediat și efectele”, a explicat șeful PSD.
Liderul PSD a declarat că administrațiile locale reclamă că restructurările operate în ultimii ani au afectat aproape exclusiv structurile din teritoriu. El consideră această poziție argumentată și a arătat că primarii nu își doresc existența unui număr mare de instituții deconcentrate.
Grindeanu a subliniat că diminuarea cheltuielilor trebuie orientată către alte zone decât reducerea salariilor și că reorganizarea administrativă trebuie să țină cont de particularitățile fiecărei instituții.
„Există o cerere a administrației locale pe care o consider argumentată. Dânșii spun că de fiecare dată când au fost restructurări, s-au făcut în administrație. Nu își doresc să fie 50 de deconcentrate. Reducerea de cheltuieli trebuie să fie pe alte paliere decât reducerile de salarii”, spune președintele PSD.

Evaluarea reducerilor de cheltuieli la nivelul ministerelor
Sorin Grindeanu a afirmat că amploarea reducerilor va deveni clară după ce fiecare minister își va prezenta propriul plan de restructurare. El a spus că orice diminuare a veniturilor trebuie fundamentată corect, astfel încât măsurile să fie sustenabile pentru buget.
Liderul PSD este de părere că suma necesară, estimată la 12 miliarde de lei, poate fi obținută fără reduceri salariale. El a arătat că partidul este de acord cu scăderea cheltuielilor, dar consideră necesară o distribuție echilibrată între administrația centrală și cea locală.
„Fiecare reducere de venituri trebuie să fie foarte bine calculată. Suntem de acord cu reducerile de cheltuieli. Să vedem pe fiecare minister în parte care sunt propunerile de restructurare și cred că vom găsi cele 12 miliarde de care avem nevoie fără să tăiem salarii”, a încheiat Sorin Grindeanu.
Poziția PSD privind salariile din sectorul public și datele economice prezentate
Grindeanu a reiterat că PSD respinge tăierile salariale în sectorul public, precizând că votul din Biroul Politic Național a fost unanim. El a prezentat mai multe date economice pentru a argumenta necesitatea unui plan de relansare.
Social-democratul a menționat că salariul mediu a scăzut cu 5,3% față de aceeași perioadă a anului trecut și că economia a înregistrat o contracție de 0,2% în trimestrul al treilea.
Datele referitoare la comerțul cu amănuntul, la servicii și la producția industrială indică evoluții negative, în timp ce inflația se apropie de 10%. Grindeanu a spus că aceste cifre justifică măsurile propuse și că acestea sunt integrate deja în strategia fiscal-bugetară a României.
„Am aici câteva date. Salariul mediu, care exprimă puterea de cumpărare a populației, a scăzut cu 5,3% față de septembrie 2025, față de luna similară a anului anterior, în septembrie 2025 față de 2024.
În trimestrul III, economia României a scăzut, așa cum bine știți, cu 0,2% față de trimestrul 2, adică suntem în risc de recesiune tehnică.
Sigur, sunt și date care țin de cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, date care, tot așa, sunt într-o zonă negativă. Cifra de afaceri din serviciile HoReCa, de asemenea, e o reducere, aici, undeva de aproape 8% față de august-septembrie 2024. Producția industrială a scăzut cu 1% în primele 9 luni, față de aceeași perioadă similară din 2024.
Și inflația, așa cum bine știți, e aproape de 10%. Deci, este evident că avem nevoie de aceste măsuri de relansare economică, care, ce să vezi, sunt și parte din strategia fiscal-bugetară și li s-a atras atenția colegilor de la Ministerul Finanțelor, care nu erau foarte bine updatați cu strategia pe care o au ei, într-un final, și o are România, că propunerile date de PSD sunt parte din această strategie adoptată mai demult. Deci aici am clarificat lucrurile”, a spus liderul PSD.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




