România va accelera producția de drone. Irineu Darău: Capacitățile vor crește accelerat în 2027
SURSA FOTO: Dreamstime-drona
România ar urma să își dezvolte accelerat capacitatea internă de producție a dronelor și sistemelor de interceptare. Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, indică anul 2027 drept un reper important și spune că investițiile publice sunt însoțite deja de inițiative ale companiilor private din industria de apărare.
Producția de drone și sisteme de interceptare ar trebui să înceapă în cadrul proiectelor SAFE
Irineu Darău a vorbit luni seară despre dezvoltarea industriei românești de drone și despre momentul în care noile capacități de producție ar putea deveni operaționale.
Ministrul interimar al Economiei a explicat, la Euronews, că există mai multe direcții prin care România poate dezvolta acest sector. Una dintre acestea este legată de proiectele incluse în SAFE, unde sunt prevăzute inclusiv sisteme de interceptare.
Potrivit lui Darău, producția aferentă acestor proiecte ar trebui să înceapă în 2027.
„Acum aici avem mai multe posibilităţi. Ştiţi că, în primul rând, nişte interceptori şi nişte mecanisme sunt prevăzute şi în SAFE şi acolo producţia ar trebui să înceapă în 2027. Legat de eventuale parteneriate cu Ucraina, depinde cum se vor pune ele pe picioare şi pot să înceapă cât mai repede”, a declarat Irineu Darău.

Companiile private din România încep să investească și să inoveze în industria de apărare
Dezvoltarea noilor capacități nu ar urma să se bazeze exclusiv pe investițiile statului. Irineu Darău, care are în portofoliul Ministerului Economiei și industria de apărare, spune că există deja companii private românești care dezvoltă soluții în domeniu.
Unele dintre acestea au inclusiv parteneri din străinătate, ceea ce ar putea accelera dezvoltarea și introducerea unor noi tehnologii.
Ministrul consideră că reunirea investițiilor publice cu inițiativele companiilor private va începe să producă rezultate cât mai repede posibil din punct de vedere tehnic.
Până când România va dispune de propriile capacități extinse, Darău a amintit că pot fi folosite și tehnologii deja dezvoltate de alte state.
„Şi vă mai spun aici şi din poziţia de ministru al Economiei şi având industria de apărare în portofoliu, sunt companii private care încep să inoveze foarte mult în acest domeniu şi care au deja partenerii străini. Eu sunt convins că, fără întârziere şi cât de repede posibil este tehnic, toate aceste eforturi conjugate, private şi publice, vor avea efect. Până atunci aţi văzut că, de cele mai multe ori, reuşim să dobărăm drone în ultima perioadă, după cum bineînţeles că ne putem baza pe tehnologii preexistente pe care le au alte state”, a declarat Darău.
România vrea să producă intern, nu doar să cumpere drone și interceptori
Irineu Darău consideră că industria românească de apărare a intrat într-o perioadă de inovare accelerată, iar dronele ar urma să ocupe un loc tot mai important în dezvoltarea acesteia. Ministrul a indicat ferm anul 2027 drept orizont pentru o creștere importantă.
Diferența esențială, potrivit acestuia, este între achiziția unor sisteme din străinătate și dezvoltarea unei capacități proprii.
„Dar cred că am intrat într-o fază accelerată de inovaţie şi am încredere că foarte curând vom avea o industrie de apărare şi bazată pe drone care ne va ajuta. Nu pot să garantez la nivel de lună, eu sunt convins că … haideţi să spunem aşa ferm în orizontul anului 2027, capacităţile noastre de producţie acasă – drone sau interceptori poţi să cumperi – dar producţia acasă vor creşte accelerat”, a mai declarat Irineu Darău.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.