Scandal la vârful clasei politice. Pîslaru, mesaj dur pentru Grindeanu: S-a aprins lumina
SURSA FOTO: Dreamstime - Dragoș Pîslaru
Ministrul interimar al Investițiilor, Dragoș Pîslaru, îl acuză joi seara pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, că sabotează măsurile adoptate de Guvern și fondurile disponibile prin PNRR, dar și proiectele privind dezvoltarea României.
Atac fără precedent al lui Pîslaru la Grindeanu. Ce reproșuri îi face liderului PSD
Pîslaru susține că liderul PSD este nemulțumit de faptul că premierul Ilie Bolojan nu a fost înlăturat și afirmă că, în ultimele trei luni, Sorin Grindeanu ar fi contestat și sabotat măsurile luate de Executiv.
„Încă-președintele-PSD domnul Sorin Grindeanu e foarte supărat că e incapabil să-l dea jos pe Bolojan și că oamenii cinstiți din țara asta sunt de partea premierului. Atât de supărat e domnul Grindeanu încât tot ce face de trei luni este să saboteze toate măsurile Guvernului, să saboteze miliardele din PNRR, să saboteze consolidarea apărării țării prin SAFE și, în definitv, să saboteze dezvoltarea României. În conferința sa zilnică de presă, minte și dezinformează și îi impută acestui guvern măsuri care trebuiau luate de zeci de ani de zile pentru securitatea energetică a României”, a scris Dragoș Pîslaru pe contul său de socializare.
Declarațiile ministrului interimar vin în contextul disputelor politice privind măsurile Guvernului, situația energetică și utilizarea fondurilor europene, Pîslaru concentrându-și criticile asupra pozițiilor exprimate public de Sorin Grindeanu.
Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de responsabilitate pentru situația energetică
Dragoș Pîslaru susține că actuala criză energetică nu poate fi atribuită premierului Ilie Bolojan, argumentând că Executivul ia măsurile pe care le consideră necesare pentru depășirea situației.
„Domnule Grindeanu, această criză energetică nu e vina lui Bolojan, deși Bolojan și guvernul iau toate măsurile care se impun pentru a o depăși. Această criză se datorează faptului cu dumneavoastră și PSD nu ați realizat la timp investițiile în stocare de energie, în centrale pe gaze, în măsurile de prevenire pentru alimentarea cu apă de la Cernavodă. V-ați bătut joc de mineri țării și i-ați ținut captivi, folosindu-vă de ei ca masă de manevră, asta în timp ce șefii companiilor de stat pe care voi îi controlați să ducă în cap companiile și să îmbogățească oamenii partidului din teritoriu”, a mai spus Dragoș Pîslaru.
Ministrul interimar invocă investițiile în stocarea energiei și în centralele pe gaze, precum și măsurile referitoare la alimentarea cu apă a centralei de la Cernavodă, pe care le consideră necesare pentru securitatea energetică a României. În același mesaj, Pîslaru îi reproșează lui Grindeanu modul în care PSD ar fi gestionat situația minerilor și a companiilor de stat, susținând că acestea au fost folosite în scopuri politice și că unele companii au ajuns să fie afectate de modul de administrare.
Critici privind PNRR și investițiile în energie
Dragoș Pîslaru afirmă că Guvernul a notificat Comisia Europeană că nu mai intenționează să închidă, în această perioadă, capacități de producție pe bază de cărbune considerate necesare pentru România.
„Deși guvernul actual a notificat Comisia că nu mai închidem capacități de cărbune necesare pentru România în această perioadă, ați dat foc miliardelor din PNRR cu amendamentele populiste pe care le-ați depus. Dacă erați responsabili față de români, ați fi acționat de mult ca să preveniți situația de astăzi: ați fi conștientizat schimbările climatice și încălzirea globală, ați fi investit în capacități de stocare, în regenerabile și alte soluții alternative, ați fi dus la capăt programele de eficientizare energetică pentru gospodării etc.”, a punctat Pîslaru.
Acesta leagă astfel problema actuală a energiei de deciziile privind investițiile și de măsurile care, în opinia sa, ar fi trebuit adoptate anterior pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic. Pîslaru mai susține că investițiile în capacități de stocare, surse regenerabile și alte soluții alternative, alături de programele de eficientizare energetică destinate gospodăriilor, ar fi trebuit finalizate mai devreme.
Mesajul lui Pîslaru despre reacția românilor
În ultima parte a mesajului publicat pe rețelele de socializare, ministrul interimar îl acuză pe liderul PSD de demagogie și de evitarea responsabilității pentru situația actuală.
„Românii s-au săturat până peste cap de demagogia dumneavoastră, de fuga constantă de responsabilitate, de scuzele pe care le nu știți cum să le mai inventați în conferințele de presă și în emisiunile plătite de partid. Și în timp ce dați foc la țară, vă erijați cu nonșalanță în salvatorii nației. S-a aprins lumina, domnule Grindeanu, și chiar dacă licăre mai slab în această perioadă, românii o vor aprinde tot mai tare. Pentru că ne-am săturat cu toții de întuneric, de minciună și de hoție”, a concluzionat Dragoș Pîslaru în postarea sa de pe Facebook.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.