Sorin Grindeanu, despre majorarea TVA: Noi am venit cu o altă abordare. Nu era nevoie de creșterea cotei

Sorin Grindeanu, despre majorarea TVA: Noi am venit cu o altă abordare. Nu era nevoie de creșterea cotei

Sorin Grindeanu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Mălina Norocea

Publicat de Iulian Luca la 27 octombrie 2025, 20:45

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că majorarea cotei de TVA nu era necesară și că partidul său a propus o abordare alternativă, bazată pe impozitare progresivă și deduceri, așa cum există în majoritatea țărilor europene. Grindeanu a subliniat că măsurile fiscale adoptate de Guvern ar trebui să țină cont de impactul asupra oamenilor, nu doar de calculele economice.

Grindeanu consideră că TVA nu trebuia majorat: noi am venit cu o altă abordare pe acest domeniu

Sorin Grindeanu a declarat că PSD a fost singurul partid care a susținut o formă de impozitare progresivă, considerată de el mai echitabilă și mai apropiată de practicile europene. În opinia sa, majorarea TVA-ului nu aduce beneficii reale economiei și riscă să afecteze consumul și puterea de cumpărare.

El a insistat că politicile fiscale trebuie să fie făcute „pentru oameni”, nu doar pentru statistici.

„Acum, vreau să știți că noi am venit cu o altă abordare pe acest domeniu. Am fost singuri în propunerea noastră de impozitare progresivă, un lucru care se întâmplă în toată Europa. Peste tot există acest impozit progresiv, bazat și pe un sistem foarte bun de deduceri, așa cum este în țările nordice, Germania sau Franța.

Atunci am mers cu date. Nu era nevoie de creșterea cotei de TVA. Argumentele noastre, și chiar ale președintelui Nicușor Dan, nu au fost luate în considerare. Vom vedea rezultatele la colectare și efectele economice ale acestor măsuri. Ele au fost bune, dar nu trebuie să fie doar pe hârtie, reci și seci, ci să țină cont de oameni. Pentru că facem aceste lucruri pentru oameni”, a spus Sorin Grindeanu la Antena 3 CNN.

SURSA FOTO: Colaj Capital, Dreamstime

Ce spune liderul PSD despre legea privind pensiile magistraților

Liderul PSD a vorbit și despre legea pensiilor magistraților, afirmând că este nevoie de o nouă reglementare adoptată urgent, pentru a nu pierde fonduri europene în valoare de 231 de milioane de euro.

El a explicat că a propus înființarea unui grup de lucru parlamentar care să reia dialogul cu reprezentanții justiției. Potrivit acestuia, scopul nu este amânarea subiectului, ci obținerea unui acord rapid pentru o nouă lege constituțională.

„Legea pentru pensiile magistraţilor este un lucru care trebuie să fie rezolvat rapid, care nu doar că a trezit un soi revoltă în societate. Dacă nu facem această reaşezare, până a sfârşitul lunii noiembrie pierdem bani europeni – 231 de milioane. Pe partea cealaltă, necesitatea unei noi legi. În aceste zile noi cam pierdem vremea, am propus să facem rapid acest grup de lucru ca să venim în faţa Coaliţiei cu un nou proiect. Coaliţia va lua decizia politică. Sper să clarificăm lucrurile mâine, în Coaliţie” a explicat Sorin Grindeanu.

Referindu-se la conținutul viitoarei legi, Sorin Grindeanu a afirmat că există elemente care nu pot fi modificate, precum vârsta de pensionare și principiul conform căruia pensia nu poate fi egală cu salariul.

„Nu am discutat, nici de termene, nici de perioadă de tranziţie, nici de cuantumul pensiei… Am vrut doar să văd dacă putem face un pas înainte. Sunt lucruri care nu sunt negociabile. Vom avea o nouă lege, într-o formă sau alta, care va regla lucrurile. Se va ieşi la pensie la 65 de ani, nu poţi să ai pensia cât ai avut salariul. Sunt lucruri nenegociabile. Când vii de pe poziţii de forţă s-ar putea să ţi se răspundă cu forţă. Au fost greve, s-au blocat toate instanţele.”

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.