Sorin Grindeanu asigură că lucrările la tronsonul de autostradă A1 între Margina și Holdea nu vor fi oprite
Sorin Grindeanu a declarat că lucrările la tronsonul de autostradă A1, cuprins între Margina (județul Timiș) și Holdea (județul Hunedoara), avansează într-un ritm susținut. Potrivit acestuia, pe șantier sunt mobilizate aproximativ 200 de utilaje și între 400 și 500 de muncitori.
Oficialul a subliniat că nu există niciun pericol privind pierderea finanțării din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru acest sector de drum.
”Pe autostrada am trecut, venind spre Timişoara, sunt 200 de utilaje, cu 400-500 de muncitori, ceea ce ne face optimişti să credem că termenul de finalizare, vara anului viitor, va fi respectat. Nu există niciun risc să se piardă finanţarea. Nu sunt riscurile în acest moment, se lucrează. Vorbim de aproape10 km”, a afirmat acesta.
Ministrul a adăugat că, deși Parlamentul European a aprobat extinderea termenului pentru utilizarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acest lucru nu schimbă obligațiile constructorilor, care trebuie să respecte calendarele de execuție stabilite inițial.
”PNRR-ul în acest moment are ca termen undeva luna august 2026. Nu pun în discuţie că la nivel de Parlament European s-a dat o aprobare pentru prelungire cu încă 18 luni. Nu. Constructorul trebuie să respecte termenul care este acum, a prevăzut în PNRR şi anume august anul viitor”, a precizat el.
Sorin Grindeanu a relatat că, în momentul preluării mandatului, la sfârșitul anului 2021, proiectul se afla într-un impas și era complet blocat.
”În 2022, chiar cred că început de 2023, s-a organizat licitaţia, s-ar refăcut proiectul şi s-a intrat în această zonă de proiectare plus execuţie. A câştigat o companie care şi-a respectat de fiecare dată termenele asumate. Şi chiar a devansat termenele faţă de ceea ce se spunea în contract”, a declarat oficialul.
Ministrul interimar al Transporturilor a adăugat că firma UMB, care execută lucrările pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea și care aparține omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, este compania cu cei mai mulți kilometri de autostradă aflați în construcție la nivel european.
”UMB-ul cred că este compania cu cei mai mulţi kilometri de autostradă în lucru din Europa. Eu nu ştiu să fie cineva cu mai mulţi kilometri în lucru. Undeva spre 400 de kilometri de autostradă, în acest moment, contractaţi în lucru, în execuţie. Exclusiv pe teritoriul naţional al României”, a spus acesta.
Finalizarea segmentului de autostradă, una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură
Finalizarea segmentului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, care măsoară 9,13 kilometri între Margina și Holdea, reprezintă una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din vestul României, întrucât drumul național DN 68A – pe care se deviază tot traficul de pe autostradă – este cel mai aglomerat din zonă.
Noua porțiune de autostradă va include două „tuneluri pentru urși”, care vor însuma 2,13 kilometri de tunel forat. Acestea vor fi alcătuite din două galerii unidirecționale, fiecare având o platformă de 11,25 metri.
Întreg segmentul Margina – Holdea, care se face cu bani din PNRR, trebuie să fie finalizat în 2026.
Renunțarea la construirea unui nou stadion de fotbal la Timișoara reprezintă o „linie roșie”
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că renunțarea la proiectul construirii unui nou stadion de fotbal la Timișoara reprezintă o „linie roșie” inacceptabilă pentru el. Totodată, a subliniat că nu va susține și nu va face parte dintr-un guvern care exclude marile investiții din priorități.
”Înainte de a fi preşedinte interimar PSD, sunt deputat de Timiş. Iar una din ţintele, dincolo de infrastructura de transport, una din ţintele importante ale Banatului este stadionul. Am văzut tot felul de chestiuni cum că propuneri de la aceşti apostoli ai austerităţii, ai tăierilor, cum se taie stadionul de la Timişoara, de la Hunedoara, de la Piteşti. Nu vă supăraţi, dar e un alt exemplu de linie roşie pe care noi nu vrem să o trecem.
Nu pot să accept vreodată, chiar dacă sunt doar preşedinte interimar la PSD, să fac parte dintr-un guvern unde aceste investiţii nu îşi mai găsesc locul. Fie că vorbim de unul de suflet, cum e Stadionul Dan Păltimişanu, la fel vorbesc, ca preşedinte PSD, despre stadionul de la Hunedoara sau de la Piteşti, pentru că şi pentru ei are aceeaşi încărcătură cum are pentru noi Stadionul Dan Păltinişanu. Poate să existe o anumită prioritizare, dar nu o anulare a acestor proiete”, a declarat acesta.
La rândul său, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că proiectul noului stadion din Timișoara avansează, întrucât a fost desemnat deja un constructor, iar vechiul stadion se află în plin proces de demolare.
”Nu suntem în faza să renunţăm la acest obiectiv, mai ales că avem constructor desemnat, suntem în faza de demolare a stadionului. Pe de altă parte e şi un criteriu politic.
Ar fi culmea ca primarul municipiului Timişoara, liderul partidului care va fi la guvernare, dacă se formează această guvernare, Sorin Grindeanu, deputat de Timiş, timişorean, liderul celui mai mare partid politic, să nu reuşească, aceşti oameni, împreună cu noi să transmitem celor cu care facem negocierea că într-adevăr înţelegem nevoia de a reprioritiza, de a reorganiza anumite investiţii, iar aceasta este una extrem de importantă pentru tradiţia fotbalistică din judeţul Timiş”, a declarat el.

În spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora partidele politice aflate în negocieri pentru formarea noului guvern ar avea în vedere sistarea unor proiecte de investiții, inclusiv cele privind construirea de stadioane de fotbal, printre care și cel planificat la Timișoara.
În prezent, stadionul „Dan Păltinișanu” este în curs de demolare, iar Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat deja procedura de licitație pentru realizarea noii arene. Pe 23 aprilie, din cele șapte asocieri înscrise în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, a fost desemnată câștigătoare asocierea formată din Con-A Operations (Leader), Prodesign Engineering & Construction, Con-A și Con-A Productions.
A doua clasată, asocierea condusă de Concelex, din care fac parte și Construcții Erbașu, Concelex Engineering SRL și Terra Gaz Construct, a depus contestație la Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, în data de 5 mai.
Noul stadion care urmează să fie construit la Timișoara ar deveni, conform proiectului CNI, cea mai mare arenă sportivă din România după Arena Națională, cu o investiție estimată la aproape 140 de milioane de euro.