Schimbare neașteptată la legea țuicii. Câți litri pot face românii fără accize
SURSA FOTO: Dreamstime
Legea privind producerea băuturilor alcoolice tradiționale acasă a fost retrimisă în Parlament de președintele Nicușor Dan, care a cerut reexaminarea actului normativ. Proiectul prevedea scutirea de la plata accizelor pentru românii care produc în gospodărie țuică, vișinată sau alte băuturi tradiționale, în limita unei cantități de 200 de litri pe an.
Câtă țuică pot face românii în gospodăriile lor
Senatorii au analizat observațiile formulate de șeful statului și au modificat plafonul prevăzut în proiectul de lege. După reexaminare, limita scutirii de la plata accizelor urmează să fie cea stabilită deja prin Codul fiscal.
Inițial, deputații introduseseră în proiect o prevedere prin care producția casnică de băuturi alcoolice tradiționale era scutită de accize până la 200 de litri anual pentru fiecare gospodărie înscrisă în Registrul agricol. Cantitatea produsă trebuia să fie destinată consumului propriu și să nu fie comercializată.
„Sunt scutite de la plata accizelor băuturile alcoolice tradiționale, astfel cum sunt reglementate prin dispoziții speciale, în limita a 200 litri anual pe o gospodărie evidențiată în Registrul agricol, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare, și care nu sunt supuse vânzării”. Președintele a considerat însă că prevederea trebuie analizată din nou de Parlament și a retrimis legea pentru reexaminare”, prevedea textul adoptat de Camera Deputaților.
Nicușor Dan a invocat principiul bicameralismului
În cererea transmisă Parlamentului, Nicușor Dan a susținut că forma proiectului ajunsă la promulgare ridică probleme legate de respectarea principiului bicameralismului. Potrivit argumentelor prezentate de președinte, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, adoptase proiectul fără modificări sau completări, în timp ce Camera Deputaților introdusese ulterior o prevedere referitoare la scutirea de accize pentru producția casnică de băuturi alcoolice.
Președintele a arătat că această modificare nu avea legătură cu obiectul inițial al reglementării. În opinia exprimată în cererea de reexaminare, acceptarea unei asemenea proceduri ar permite Camerei decizionale să introducă în proiecte prevederi fiscale și bugetare care nu au fost analizate de prima Cameră sesizată.
„Or, a accepta că, prin simpla invocare a unei abilitări cu formulare generică, Camera decizională poate introduce în legea de aprobare orice reglementare fiscal-bugetară pe care Guvernul ar fi putut-o adopta prin ordonanță, dar nu a adoptat-o, ar echivala cu golirea de conținut a principiului bicameralismului și cu transformarea primei Camere sesizate într-un organ decorativ, lipsit de orice rol deliberativ real asupra materiei astfel introduse”, a arătat Nicușor Dan.

După reexaminarea solicitată de șeful statului, senatorii au modificat plafonul prevăzut pentru scutirea de la plata accizelor. Limita de 200 de litri introdusă de deputați nu mai este menținută, iar referința este din nou cea prevăzută de Codul fiscal.
Potrivit formei rezultate după reexaminare, pragul până la care producția casnică beneficiază de scutirea de accize ar urma să rămână la 50 de litri pe gospodărie. Pentru cantitățile care depășesc această limită, producătorii casnici vor trebui să achite accizele aferente.
Ce prevedea proiectul și ce se schimbă
Modificarea introdusă inițial de deputați ar fi permis producerea, fără plata accizelor, a unei cantități de până la 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale pe an, pentru fiecare gospodărie evidențiată în Registrul agricol. Condiția era ca băuturile să nu fie destinate vânzării.
Reexaminarea cerută de președinte a dus însă la schimbarea acestei prevederi. Senatorii au ținut cont de argumentele formulate în cererea de reexaminare și au redus plafonul scutirii, astfel încât acesta să corespundă limitei prevăzute de Codul fiscal.
În cererea transmisă Parlamentului, Nicușor Dan a subliniat și faptul că ordonanța de la care a pornit proiectul nu conținea prevederi referitoare la accize. Potrivit președintelui, Senatul nu a avut posibilitatea să dezbată o asemenea soluție legislativă atunci când a analizat proiectul în prima etapă.
„Accizele sunt absente în totalitate din conținutul normativ al ordonanței. Senatul, în calitate de primă Cameră competentă, a dezbătut și adoptat legea de aprobare strict în acești parametri, aprobând OG nr. 22/2025 fără modificări și completări și nu a putut, în mod obiectiv, să își exprime poziția cu privire la o scutire de accize pentru producția casnică de băuturi alcoolice, soluție legislativă luată pentru prima dată în discuție la Camera Deputaților.
Proiectul de lege urmează să fie transmis din nou Camerei Deputaților, care va avea votul final asupra formei rezultate după reexaminarea solicitată de președinte. Prevederea referitoare la plafonul de 200 de litri introdusă inițial de deputați a fost astfel modificată, iar limita scutirii de accize este stabilită la 50 de litri pe gospodărie, potrivit formei menționate după reexaminarea din Senat. Potrivit informațiilor citate de profit.ro, actul normativ va reveni la Camera Deputaților pentru votul final.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.