Sărăcie extremă! Vremuri grele pentru 120.000 de români. Ce s-a întâmplat în ultimele luni
Sursă: Dreamstime
Social democrații lansează acuzații extrem de grave la adresa Guvernului condus de Florin Cîțu. Mai exact, aceștia susțin că sărăcia din România s-a adâncit în ultima perioadă, iar cei care suferă cel mai mult sunt chiar românii.
Într-o postare pe pagina de Facebook, PSD-ul lansează acuzații dure la adresa Guvernului. Social democrații susțin că în ultimul an, Guvernul de coaliție a readus românii ”în starea de sărăcie extremă”.
Totodată, PSD subliniază faptul că românii au din ce în ce mai multe lipsuri, iar 120.000 de români au ajuns să fie îngropați în sărăcie. Mai exact, social democrații susțin că atunci când au fost la guvernare au reușit să reducă cu 1,9 milioane de persoane numărul acestor români necăjiți, iar acum situația este contradictorie.
”CREȘTEREA CARE SĂRĂCEȘTE! CUM SE CONFRUNTĂ ROMÂNII CU TOT MAI MULTE LIPSURI CÂND DREAPTA ESTE LA GUVERNARE
În ultimul an, guvernarea de dreapta a readus în starea de sărăcie extremă 120.000 de români! În ultima guvernare, PSD a redus cu 1,9 milioane de persoane numărul acestor români necăjiți!”, se arată în postarea făcută de PSD.
România, îngropată în sărăcie
Social democrații mai adaugă că toate politicile de creștere a veniturilor și a puterii de cumpărare implementate de PSD au dus la scăderea ratei de deprivare materială în anul 2019, la 27,8%
La polul opus, aceștia susțin că Guvernul condus de premierul Florin Cîțu a făcut ca deprivarea materială să ajungă în 2020, la 29,3%.
”Politicile de creștere a veniturilor și puterii de cumpărare implementate de guvernarea PSD au condus la scăderea ratei de deprivare materială de la 40,4% în 2016 la 27,8% în anul 2019, potrivit Eurostat.
Politicile de austeritate impuse de guvernările de dreapta post octombrie 2019 au adâncit sărăcia în rândul românilor – rata de deprivare materială a sărit, în 2020, deja la 29,3%”, mai precizează social democrații.
Amintim faptul că în cursul zilei de luni, liderul PSD, Marcel Ciolacu a lansat din nou critici dure la adresa Guvernului precizând că cei de la putere nu fac altceva decât să ”ia de la săraci și să dea la bogați”.
El a vorbit despre înghețarea pensiilor, dar și salariilor, în ciuda legilor aflate în vigoar.e
”De ce trebuie să comentăm legile la televizor şi să nu respectăm legile? Ei s-au transformat în nişte haiduci la Guvern, nişte haiduci invers decât haiducii legendari.
Iau de la săraci şi dau la bogaţi! Este legea 69, lege în vigoare care spune foarte clar: între 45 şi 50%, Ministerul Finanţelor trebuie să vină să explice într-o şedinţă de Guvern printr-un memorandum, iar peste 50% se îngheaţă toate cheltuielile bugetare – şi salarii şi pensii! Conform legii, ei nu mai voie absolut nimic! Ei trebuie să îngheţe absolut toate veniturile! Vom depăşi şi pragul de 55%. Atunci tot legea spune că trebuie să îngheţe tot ceea ce înseamnă asistenţă socială în sistemul public şi trebuie să vină cu reduceri”, a declarat Marcel Ciolacu, la un post de televiziune.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





