Românii fug din Spania într-un ritm alarmant. Unde pleacă cei care nu mai vor să rămână în Peninsula Iberică

Românii părăsesc Spania într-un ritm care accentuează declinul uneia dintre cele mai importante comunități străine din Peninsula Iberică. Numai în trimestrul al doilea din 2026, peste 5.300 de cetățeni români au plecat din țară. Fenomenul continuă o tendință începută în urmă cu mai bine de un deceniu, după perioada în care Spania atrăgea sute de mii de muncitori din România. Costul locuințelor, raportul dintre salarii și cheltuieli și dezvoltarea economiei românești schimbă acum direcția migrației.

Românii părăsesc Spania, iar comunitatea se reduce după două decenii de migrație masivă

Românii au început să plece din Spania într-un ritm care confirmă schimbarea profundă a fluxurilor de migrație dintre cele două țări, după perioada de expansiune începută la începutul anilor 2000. Peste 5.300 de cetățeni români au părăsit Spania numai în trimestrul al doilea din 2026, iar scăderea nu reprezintă un fenomen izolat.

Comunitatea românească ajunsese la aproximativ 750.000 de rezidenți în perioada 2012-2013, potrivit datelor citate de publicațiile spaniole. Alte statistici ale Institutului Național de Statistică din Spania, calculate după criterii diferite de înregistrare, indică un maxim de 798.970 de persoane în 2012 și 609.270 de rezidenți la sfârșitul lui 2025.

Tendința este însă aceeași: numărul românilor din Spania s-a redus puternic în ultimii 14 ani. Datele analizate de Profit.ro indică o scădere de aproximativ 24% față de 2012, echivalentă cu aproape 190.000-200.000 de persoane.

El Economista semnalează, la rândul său, că declinul comunității românești se desfășoară de mai mulți ani și modifică structura forței de muncă străine din Spania.

Chiriile tot mai mari schimbă calculul familiilor care muncesc în Spania

Problema care îi determină pe mulți imigranți să reanalizeze șederea în Spania nu este neapărat lipsa locurilor de muncă, ci raportul tot mai dificil dintre venituri și costul vieții, în special cel al locuințelor.

„Există de lucru, dar nu ai unde să locuiești”, este concluzia mai multor familii de imigranți.

Situația diferă considerabil de cea întâlnită la începutul anilor 2000. Boom-ul construcțiilor oferea atunci numeroase locuri de muncă și venituri care le permiteau românilor să își acopere cheltuielile din Spania și, în multe cazuri, să trimită bani familiilor rămase în țară.

Structura economiei s-a schimbat între timp. Hotelurile, turismul și serviciile au devenit surse importante de locuri de muncă, însă pentru o parte dintre angajați veniturile sunt dificil de conciliat cu nivelul chiriilor. Unele familii ajung astfel să împartă locuințele pentru a reduce cheltuielile.

Nu doar românii pleacă. Ucrainenii și bulgarii înregistrează aceeași tendință

Reducerea unor comunități de imigranți nu îi privește exclusiv pe români. Peste 3.200 de ucraineni au părăsit Spania în ultimele luni, deși o parte importantă a acestei comunități a ajuns în țară după declanșarea războiului.

O parte dintre ucraineni aleg întoarcerea acasă, pe fondul oportunităților apărute în anumite sectoare economice, inclusiv industria tehnologică. Alții se îndreaptă către state din nordul Europei, unde caută sisteme de protecție socială mai generoase sau un raport mai favorabil între venituri și costurile locuințelor.

Și comunitatea bulgară este afectată de plecări. Dezvoltarea economică a Bulgariei, fiscalitatea și ascensiunea Sofiei ca pol regional sporesc atractivitatea revenirii în țara de origine.

Comunitatea românească a crescut spectaculos odată cu boom-ul construcțiilor

Evoluția românilor din Spania urmărește îndeaproape transformările economice prin care a trecut țara în ultimele două decenii, de la expansiunea construcțiilor până la criza financiară și actuala presiune de pe piața locuințelor.

La începutul anilor 2000, în Spania locuiau aproximativ 68.000 de cetățeni români. Numărul lor a crescut rapid odată cu avansul economiei spaniole, dezvoltarea accelerată a sectorului imobiliar și necesarul uriaș de forță de muncă de pe șantiere.

Construcțiile ofereau inclusiv salarii relativ ridicate pentru meserii care nu presupuneau întotdeauna calificări avansate. Datele oficiale nu surprindeau întreaga piață, deoarece o parte dintre muncitori obțineau venituri suplimentare sau lucrau fără forme legale.

Aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, a simplificat suplimentar mobilitatea lucrătorilor români și a contribuit la consolidarea comunității din Spania.

Spania oferea salarii mult peste România și costuri accesibile pentru locuințe

Diferențele economice dintre cele două țări reprezentau în acea perioadă unul dintre principalele motive pentru emigrare. Salariile din Spania erau considerabil mai mari decât cele din România, iar sistemul de protecție socială oferea un nivel suplimentar de siguranță.

Numărul românilor a urcat de la mai puțin de 100.000 în 2003 la peste 700.000 după aproximativ un deceniu. Comunitatea a ajuns la unul dintre cele mai ridicate niveluri în perioada 2012-2013, când se apropia de 750.000 de rezidenți potrivit uneia dintre seriile statistice. Datele spaniole privind migrația arată și că 2007 s-a numărat printre anii cu cele mai numeroase sosiri pentru românii care aveau să părăsească ulterior Spania.

Criza financiară a schimbat însă modelul economic care alimentase această migrație. Românii au continuat să sosească pentru o perioadă, deoarece Spania rămânea atractivă inclusiv prin costurile relativ reduse după prăbușirea pieței imobiliare.

Locuințele deveniseră mai accesibile, chiriile se mențineau la niveluri mai mici decât cele actuale, iar cheltuielile cotidiene puteau fi suportate mai ușor. În același timp, dispariția bulei imobiliare a eliminat o parte importantă dintre locurile de muncă ocupate de imigranții veniți în anii de expansiune.

Plecarea românilor din Spania s-a produs treptat, nu într-un singur val

Declinul comunității s-a conturat pe parcursul mai multor ani. De la aproximativ 750.000 de persoane, numărul românilor a coborât spre 690.000 în 2015, aproximativ 600.000 în 2018 și circa 565.000 la începutul anului 2021, conform seriilor statistice citate.

Fenomenul nu a reprezentat o retragere bruscă, ci un proces de durată, desfășurat pe fondul reducerii oportunităților de angajare comparativ cu perioada boom-ului economic.

Institutul Național de Statistică din Spania a înregistrat, spre exemplu, 38.087 de cetățeni români care au emigrat din țară numai în 2018. O parte importantă provenea din generația sosită în jurul anului 2007.

Spania pierde inclusiv muncitori calificați de care construcțiile au nevoie

Reducerea cu aproximativ 24% a populației românești față de nivelul din 2012 începe să aibă implicații și pentru sectoarele dependente de forță de muncă, în special construcțiile. În paralel, apropierea economică dintre România și Spania reduce stimulentul financiar care alimenta migrația în urmă cu două decenii.

Aproape 190.000 de persoane au dispărut din statisticile comunității românești comparativ cu maximul înregistrat în 2012. Fenomenul apare într-un moment în care Spania are nevoie de forță de muncă pentru construcția de locuințe, una dintre soluțiile necesare pentru creșterea ofertei și temperarea presiunii asupra prețurilor.

Merca2 atrage atenția și asupra profilului profesional al celor care pleacă. Numeroși lucrători români au acumulat experiență chiar pe piața spaniolă, iar dispariția lor accentuează problema schimbului de generații din construcții.

Aproape 200.000 de români au dispărut din statistici în 14 ani

Datele Institutului Spaniol de Statistică analizate de Profit.ro arată că populația românească a coborât de la 798.970 de persoane în 2012 la 609.270 la finalul anului 2025. Diferența se apropie astfel de 190.000 de rezidenți.

Românii au coborât totodată de pe primul pe al treilea loc în clasamentul celor mai numeroase comunități străine din Spania, după ce timp de ani întregi au reprezentat una dintre principalele surse de forță de muncă din afara țării.

Schimbarea devine și mai importantă prin profilul celor care părăsesc acum Spania. Primul val de emigranți a venit dintr-o Românie afectată de șomaj ridicat și de restructurarea unor sectoare economice, iar mulți dintre aceștia au intrat în construcții și agricultură.

Generațiile următoare s-au format însă inclusiv în sistemul educațional și pe piața muncii spaniole. Printre acești oameni se află electricieni, instalatori, tâmplari și șefi de echipă, adică exact categoriile de personal calificat pentru care companiile spaniole reclamă dificultăți de recrutare.

Economia României reduce diferența care alimenta emigrarea

Românii au acum în față o realitate economică diferită de cea din anii 2000, deoarece decalajul dintre România și Spania s-a redus semnificativ după ajustarea indicatorilor economici la puterea de cumpărare.

Potrivit datelor Băncii Mondiale citate în analiza publicațiilor spaniole, PIB-ul pe cap de locuitor al României, ajustat la paritatea puterii de cumpărare, a crescut de la 13.313 dolari în 1990 la 40.666 de dolari în 2023. Pentru Spania, indicatorul a avansat în aceeași perioadă de la 31.639 la 47.142 de dolari.

Diferența s-a redus astfel de la 18.326 de dolari la 6.476 de dolari. În perioada 2000-2012, când migrația românilor spre Spania se afla la cote foarte ridicate, decalajul economic era considerabil mai mare.

„PIB-ul său pe cap de locuitor, ajustat după puterea de cumpărare, s-a triplat din 1990, iar în 2023 se apropia de 41.000 de dolari, față de 47.000 de dolari în Spania. Diferența s-a redus suficient de mult încât emigrarea să nu mai fie singura opțiune”, opinează spaniolii.

Pentru muncitorii și profesioniștii calificați, decizia nu mai depinde exclusiv de nivelul nominal al salariului. Costul locuințelor și celelalte cheltuieli din Spania sunt puse în balanță cu veniturile și nivelul de trai pe care aceștia le pot obține în România.

„Întoarcerea acasă nu mai este o revenire la mizerie, ci într-o țară cu infrastructură modernă și salarii care încep să concureze”, scriu spaniolii.

Marile companii de construcții resimt lipsa forței de muncă

Plecarea românilor amplifică o problemă structurală pentru construcțiile spaniole, unde companiile întâmpină deja dificultăți în atragerea unei noi generații de muncitori. Sectorul pierde personal cu experiență într-un ritm pe care recrutările de tineri nu reușesc întotdeauna să îl compenseze.

O parte importantă a primului val de muncitori români s-a specializat în zidărie, tâmplărie, electricitate și instalații sanitare. Plecarea acestora înseamnă atât pierderea unor angajați calificați, cât și diminuarea capacității de transmitere a experienței către generațiile mai tinere.

Efectele ajung și la nivelul marilor grupuri de construcții. Companii listate în IBEX 35, precum ACS și Ferrovial, lucrează cu rețele de subcontractori locali în cadrul cărora muncitorii români au avut o prezență importantă.

Reducerea numărului acestor echipe poate pune presiune asupra termenelor de execuție și a costurilor și poate limita capacitatea unor constructori de a prelua noi proiecte publice.

Problema apare într-o perioadă în care Spania încearcă să crească numărul locuințelor accesibile. Deficitul de muncitori calificați riscă să majoreze costurile proiectelor și să prelungească termenele de construire, într-un moment în care piața imobiliară se confruntă deja cu o ofertă insuficientă.