România, ultima în UE la intermedierea financiară. Cosmin Marinescu, BNR: „Firmele românești sunt printre cele mai îndatorate”

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la intermediere financiară, deși companiile românești sunt printre cele mai îndatorate. Cum se explică acest paradox? Firmele apelează tot mai mult la credit comercial și împrumuturi intra-grup, în timp ce finanțarea bancară rămâne redusă.

România, ultima în UE la intermedierea financiară

România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, în timp ce companiile românești se numără printre cele mai îndatorate, potrivit unei analize realizate de Cosmin Marinescu, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR). Situația reprezintă un aparent paradox și evidențiază probleme structurale legate atât de accesul firmelor la finanțare, cât și de modul în care acestea își construiesc sursele de finanțare.

Analiza este inclusă în volumul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”, publicat în cadrul proiectului Economic@BNR. Capitolul dedicat sistemului financiar-bancar urmărește evoluția infrastructurii financiare din România în ultimele două decenii și compară situația țării cu cea a altor state europene.

Intermedierea financiară reprezintă procesul prin care economisirile sunt mobilizate și direcționate către consum și investiții. Unul dintre cei mai utilizați indicatori pentru măsurarea acestui fenomen este ponderea creditului neguvernamental în Produsul Intern Brut (PIB).

În România, acest indicator se situează la aproximativ 40% din PIB, în timp ce media europeană ajunge la 106% din PIB. Potrivit analizei lui Cosmin Marinescu, România ocupă astfel ultima poziție între statele membre ale UE, la o distanță de peste 10 puncte procentuale din PIB față de Polonia, țara aflată imediat deasupra sa în clasament.

Problema nu se limitează însă la sistemul bancar. Și sectorul financiar nebancar are una dintre cele mai reduse dimensiuni din Uniunea Europeană.

Viceguvernatorul BNR consideră că dezvoltarea sistemului financiar reprezintă o condiție esențială pentru dezvoltarea economică, însă nu este suficientă în sine. Oferta de finanțare trebuie adaptată nevoilor economiei, iar companiile care solicită bani trebuie să dispună de un nivel adecvat de capitalizare, proiecte viabile, o guvernanță corporativă corespunzătoare și disciplină financiară.

„România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, în timp ce firmele româneşti sunt printre cele mai îndatorate. Înţelegerea acestui paradox este esenţială în evaluarea finanţării companiilor. Dezvoltarea economiei României pe baze solide înseamnă direcţii concrete şi eficiente de susţinere a canalelor de finanţare, ceea ce face imperativă creşterea intermedierii financiare. Fără consolidarea acestui canal, potenţialul economiei rămâne insuficient valorificat.

Dezvoltarea sistemului financiar este o condiţie esenţială a dezvoltării economice, dar nu şi suficientă. Creşterea sustenabilă a intermedierii financiare înseamnă ca oferta de finanţare să fie cât mai bine adaptată nevoilor economiei, iar cererea să fie eligibilă: firme cu grad adecvat de capitalizare, proiecte viabile, guvernanţă corporativă şi disciplină financiară. În această privinţă, educaţia financiară contribuie substanţial la înţelegerea corectă a beneficiilor, riscurilor şi costurilor creditării.

Intermedierea financiară din România este cea mai scăzută dintre ţările UE, la o distanţă considerabilă, de peste 10 puncte procentuale din PIB, în raport cu Polonia, următoare ţară clasată. Însă acest decalaj nu se limitează la performanţele sistemul bancar: dimensiunea sectorului financiar nebancar este, de asemenea, printre cele mai reduse din Uniunea Europeană. Însă nivelul redus al intermedierii financiare contrastează cu gradul ridicat de îndatorare a companiilor.

Acest paradox este ilustrat de structura finanţării firmelor. Împrumuturile intra-grup şi creditul comercial reprezintă o treime din sursele asimilate finanţării companiilor. Spre deosebire de acestea, împrumuturile de la bănci şi IFN-uri autohtone totalizează mai puţin de o zecime şi sunt echivalente ca volum cu resursele obţinute de firme din creditarea nerezidentă intra-grup”, a declarat Marinescu.

Firmele folosesc masiv surse alternative de finanțare

Paradoxul dintre intermedierea financiară redusă și nivelul ridicat de îndatorare a companiilor este explicat, în parte, prin structura surselor de finanțare utilizate de firme.

Potrivit analizei, împrumuturile intra-grup și creditul comercial reprezintă aproximativ o treime din sursele asimilate finanțării companiilor. În schimb, împrumuturile acordate de băncile și IFN-urile autohtone reprezintă mai puțin de o zecime și sunt comparabile ca volum cu finanțarea obținută de firme de la grupurile nerezidente.

Cosmin Marinescu consideră că această situație reflectă atât preferința companiilor pentru surse alternative de finanțare, inclusiv din considerente de cost, cât și gradul redus de bancarizare.

O altă vulnerabilitate este reprezentată de capitalizarea redusă a companiilor. Datele prezentate în analiză arată că, pentru aproximativ o treime dintre firme, activul net este mai mic de jumătate din capitalul social subscris, ceea ce indică probleme importante de capitalizare.

Peste 80% dintre IMM-uri nu au solicitat credit

O mare parte dintre companii nu apelează la finanțarea bancară. Potrivit datelor analizate de viceguvernatorul BNR, peste 80% dintre IMM-uri și aproximativ jumătate dintre corporații nu au solicitat credit în ultimul an.

Lipsa creditării poate limita inclusiv finanțarea unor proiecte de investiții care ar putea fi realizate fără afectarea activității curente. În același timp, firmele apelează la creditul comercial, inclusiv prin amânarea plății facturilor către furnizori.

Această practică poate genera riscuri de lichiditate atât pentru creditor, cât și pentru debitor și poate favoriza apariția unor probleme de plată în lanț.

Analiza atrage atenția și asupra costurilor creditului comercial. De exemplu, o factură cu termen de plată de 60 de zile, pentru care furnizorul oferă un discount de 2% dacă este achitată în primele 10 zile, presupune un cost anualizat de aproximativ 15,7% dacă firma renunță la reducere și plătește la termen.

Prin comparație, dobânda netă de comisioane aferentă creditelor noi acordate societăților nefinanciare s-a situat, în ultimii trei ani, la aproximativ 8,6% în medie, cu valori maxime de 9,3%.

„Majoritatea companiilor nu apelează la creditare de la bănci sau de la IFN-uri: peste 80% dintre IMM-uri şi aproximativ jumătate dintre corporaţii nu au solicitat credit în ultimul an, ceea ce ar fi putut sprijini proiecte de investiţii fără afectarea activităţii curente.

În plus, firmele recurg la amânarea plăţii facturilor curente faţă de furnizori, pentru utilizarea fluxului de numerar din activitatea curentă pentru alte nevoi de finanţare (creditul comercial). Această practică de întârziere a plăţilor expune atât creditorul, cât şi debitorul la riscuri de gestionare a lichidităţii şi de neplată în lanţ”, a explicat Marinescu.

Creditarea a crescut rapid după pandemie

În perioada post-pandemie, România a avut una dintre cele mai dinamice evoluții ale creditării din Europa. În ultimii trei ani, ritmul mediu de creștere a creditării a fost de aproximativ 10%, atât în cazul populației, cât și în cazul companiilor nefinanciare.

În același timp, structura creditării acordate companiilor s-a modificat. Ponderea finanțărilor destinate investițiilor în echipamente a crescut și se apropie de o treime din portofoliul corporativ, față de aproximativ un sfert în 2023.

Cu toate acestea, accesul la finanțare rămâne dificil pentru o parte importantă a mediului de afaceri. Conform Sondajului privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare din România, în ultimul an mai puțin de 20% dintre IMM-uri și sub jumătate dintre corporații au primit de la bănci și IFN-uri întreaga finanțare solicitată.

De ce băncile limitează creditarea?

Cosmin Marinescu explică și fenomenul cunoscut în literatura economică drept „raționalizarea creditului”. Acesta apare atunci când băncile limitează acordarea de împrumuturi chiar dacă dispun de resurse, în situațiile în care anticipează costuri ridicate pentru recuperarea creditelor.

Fenomenul este asociat cu vulnerabilitățile structurale ale companiilor românești. Problemele de guvernanță corporativă, termenele mari de plată între firme, costurile ridicate de evaluare a debitorilor, în special în cazul celor aflați în dificultate financiară, precum și eficiența redusă a procedurilor de insolvență pot crește costurile și riscurile asociate creditării.

În aceste condiții, băncile pot deveni mai prudente și pot prefera să acorde mai puține credite chiar și atunci când dispun de lichidități suficiente.

Statul concurează cu firmele pentru finanțare

O altă problemă identificată în analiză este presiunea exercitată de necesarul ridicat de finanțare al statului asupra sectorului privat.

Creșterea necesarului de finanțare publică în ultimii ani poate produce un efect de evicțiune, cunoscut și sub denumirea de „crowding out”. Atunci când statul se împrumută mai mult, presiunea asupra dobânzilor crește, iar finanțarea disponibilă pentru companii și populație poate fi afectată.

Cererea ridicată de finanțare a sectorului bugetar influențează atât disponibilitatea banilor pentru sectorul privat, cât și costul acestora.

Un indicator relevant este reprezentat de deținerile de titluri de stat ale băncilor. Acestea au ajuns în primul trimestru al anului la aproximativ 230 de miliarde de lei, de circa trei ori mai mult decât în urmă cu zece ani.

Titlurile de stat oferă băncilor o modalitate mai simplă și mai rapidă de plasare a lichidităților, în condițiile unui raport considerat mai favorabil între randamentul obținut și riscul asumat decât în cazul finanțării companiilor nefinanciare și a populației.

Această evoluție este reflectată și de raportul dintre credite și depozite, care a coborât de la 86% la finalul anului 2015 la 67% în martie 2026.

În ultimii 15 ani, băncile din România și-au majorat semnificativ și ponderea expunerilor guvernamentale în totalul activelor. Aceasta a crescut de la 17% în 2010 la 28% în 2025, cel mai ridicat nivel dintre statele UE. Polonia și Ungaria urmează în clasament, cu aproximativ 25%, respectiv 20%.

„Problemele de guvernanţă corporativă, durata mare de plată a facturilor între firme, costul evaluării debitorilor, în special a celor cu dificultăţi financiare, şi eficienţa scăzută a procedurii de insolvenţă, cresc costurile creditării. În aceste condiţii, doar o pondere redusă a firmelor româneşti primesc, din partea băncilor şi a IFN-urilor, întreaga finanţare solicitată.

Conform Sondajului privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România (iunie 2026), în ultimul an acest procent este sub 20% în cazul IMM-urilor şi sub 50% în cazul corporaţiilor. Băncile preferă să acorde mai puţine credite, chiar şi în condiţiile deţinerii de resurse suficiente, dacă anticipează costuri mai mari de recuperare a creditelor respective. În literatura de specialitate, acest fenomen este denumit raţionalizarea creditului (…).

Băncile autohtone şi-au majorat constant deţinerile de titluri de stat, care au atins în primul trimestru al acestui an circa 230 miliarde lei, de trei ori mai mult faţă de acum 10 ani. Titlurile de stat oferă băncilor modalităţi mai simple şi rapide de plasare a lichidităţilor, dat fiind raportul mult mai favorabil între randamentul obţinut şi riscul asumat, comparativ cu alternativa finanţării companiilor nefinanciare şi a populaţiei. Acest aspect este evidenţiat inclusiv de evoluţia raportului credite/depozite în ultimul deceniu, care s-a diminuat de la 86% la finele anului 2015 la 67% în martie 2026.

Creşterea gradului de intermediere financiară necesită mai mult decât un simplu avans, prin orice mijloace, al volumului creditării. Pentru ca finanţarea sectorului antreprenorial să genereze beneficii durabile pentru economie, aceasta nu trebuie să forţeze respectarea standardelor prudenţiale, pentru a putea fi evitată acumularea de noi vulnerabilităţi la nivelul companiilor şi în sectorul financiar”, a precizat Marinescu.

Bursa poate deveni o sursă mai importantă de finanțare

Creșterea intermedierii financiare nu trebuie să însemne doar majorarea volumului creditării bancare. Piața de capital poate avea, la rândul său, un rol mai important în finanțarea economiei.

Bursa de Valori București a înregistrat evoluții importante în ultimii ani, pe fondul unei perspective favorabile din partea investitorilor. Cu toate acestea, capitalizarea bursieră reprezintă aproximativ 30% din PIB, un nivel încă redus în comparație cu zona euro, deși apropiat de cel din alte state ale regiunii.

Numărul companiilor listate este în creștere, însă rămâne redus în raport cu numărul total al firmelor active din economie. O parte importantă a evoluției recente a pieței de capital a fost determinată de listarea unor companii de stat de mari dimensiuni, precum Hidroelectrica, în timp ce numărul companiilor private care aleg să se listeze rămâne limitat.

În opinia lui Cosmin Marinescu, dezvoltarea sustenabilă a intermedierii financiare presupune mai mult decât o creștere a volumului creditării. Este necesară consolidarea companiilor, îmbunătățirea disciplinei financiare și a guvernanței corporative, precum și existența unui cadru macroeconomic predictibil.

Companiile trebuie să își consolideze capitalul și capacitatea de a dezvolta proiecte viabile, în timp ce sectorul bancar ar trebui să susțină mai mult finanțarea investițiilor mediului antreprenorial. În același timp, statul trebuie să reducă dezechilibrele care amplifică presiunea asupra finanțării datoriei publice.

O intermediere financiară mai puternică ar putea deveni astfel un mecanism important pentru susținerea investițiilor productive, dezvoltarea de noi afaceri și crearea de locuri de muncă. Potrivit analizei, consolidarea acestor canale de finanțare ar putea contribui la revenirea economiei României pe o traiectorie de creștere economică mai solidă în 2027.

„Companiile să îşi consolideze capitalul şi capacitatea de a genera proiecte viabile, sectorul bancar să susţină finanţarea investiţiilor mediului antreprenorial, iar statul să fie ferm şi consecvent cu reducerea dezechilibrelor, care să limiteze presiunea recentă asupra finanţării datoriei publice.

Acestea sunt condiţii primordiale prin care creşterea intermedierii financiare devine cureaua de transmisie în angrenajul de susţinere a finanţării economiei, prin investiţii productive care să creeze noi oportunităţi de afaceri şi locuri de muncă. Doar astfel putem reveni, în 2027, în teritoriul unei creşteri economice robuste, atât de necesară”, a punctat Marinescu.