România intră într-un nou episod de caniculă severă. Temperaturile vor urca local până la 40 de grade în următoarele zile
SURSA FOTO: Dreamstime - Căldură
România intră într-un nou episod de vreme extrem de caldă, iar valul de căldură va persista și se va intensifica în următoarele zile. Meteorologii avertizează că temperaturile vor ajunge local la 40 de grade Celsius, în timp ce nopțile tropicale vor deveni tot mai frecvente în mai multe regiuni ale țării. Avertizările de cod galben și cod portocaliu vizează un număr în creștere de județe.
România se pregătește pentru un nou val de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 4 august, ora 10:00, care anunță persistența și intensificarea valului de căldură în vestul și sudul țării, precum și extinderea acestuia către nordul Moldovei în cursul weekendului.
Cele mai afectate regiuni vor fi Banatul, Crișana, Maramureșul, cea mai mare parte a Transilvaniei și sudul și vestul Olteniei. Începând de sâmbătă, temperaturile foarte ridicate vor cuprinde și jumătatea nordică a Moldovei.
Maximele vor fi cuprinse, în general, între 33 și 38 de grade Celsius, însă în Câmpia de Vest valorile vor urca local până la 39 de grade, iar izolat vor atinge chiar 40 de grade. În același timp, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un disconfort termic accentuat.

Temperaturile minime nu vor coborî sub 20-24 de grade Celsius în timpul nopților
Meteorologii avertizează și asupra nopților tropicale, când temperaturile minime nu vor coborî, în general, sub 20-24 de grade Celsius.
Pentru intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 1 august, ora 10:00, ANM a emis un cod galben pentru sudul și vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureș. În aceste zone sunt prognozate temperaturi de 33-37 de grade Celsius și disconfort termic ridicat.
În același interval, județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare se află sub cod portocaliu de caniculă. Aici temperaturile vor ajunge în jurul valorii de 38 de grade Celsius, iar nopțile vor rămâne tropicale, cu minime între 20 și 24 de grade.
Avertizările continuă și în perioada 1 august, ora 10:00 – 2 august, ora 10:00. Codul galben va fi extins și în jumătatea nordică a Moldovei, iar județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș vor intra sub cod portocaliu.
În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 37-39 de grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind estimate în Câmpia de Vest, iar disconfortul termic va rămâne accentuat.
Potrivit ANM, actualul episod de caniculă reprezintă doar începutul unei perioade cu temperaturi extreme. Meteorologii estimează că, în intervalul 4-9 august, valul de căldură se va intensifica din nou, fiind așteptate noi episoade de caniculă și disconfort termic accentuat în mai multe regiuni ale țării.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.