România are șansa de a deveni una dintre marile puteri energetice ale Europei. Dumitru Chisăliță: Trebuie să transformăm această oportunitate într-un program amplu

România are șansa de a deveni una dintre marile puteri energetice ale Europei. Dumitru Chisăliță: Trebuie să transformăm această oportunitate într-un program amplu

SURSA FOTO: Dreamstime - energie electrică

Publicat de Leonard Bădilă la 5 iulie 2026, 09:25

Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, susține într-o amplă analiză că energia a depășit statutul de simplu sector economic și a devenit unul dintre principalele elemente care vor defini viitorul României. Potrivit acestuia, în următoarele două decenii, în jurul politicilor energetice se vor decide nu doar nivelul investițiilor și al bunăstării, ci și modelul de societate pe care România îl va construi.

Dumitru Chisăliță consideră că România se află într-un moment istoric rar

În viziunea președintelui AEI, energia nu mai reprezintă exclusiv o problemă de producție, transport sau preț al electricității, gazelor și carburanților, ci una care privește securitatea națională, competitivitatea economică și influența geopolitică. România se află astfel în fața unei alegeri esențiale: poate deveni o societate încrezătoare în propriile resurse și integrată eficient în proiectul european sau, dimpotrivă, una dominată de neîncredere, percepții eronate și soluții radicale.

Dumitru Chisăliță consideră că ascensiunea curentelor ultraidentitare din Europa este explicată nu doar prin migrație sau conflicte culturale, ci mai ales prin insecuritatea economică. Atunci când cetățenii percep că statul nu îi mai poate proteja, că facturile cresc mai repede decât veniturile, că industria își pierde competitivitatea și că viitorul este controlat de factori externi, aceștia devin mai vulnerabili la discursurile populiste.

În acest context, criza energetică generată de războiul din Ucraina a demonstrat că reducerea dependenței energetice echivalează cu obținerea independenței politice. Statele dependente de importuri au fost nevoite să adopte decizii economice și diplomatice sub presiune, în timp ce inflația și creșterea costurilor cu energia au alimentat nemulțumirile sociale și radicalizarea politică.

„Există momente în istoria unui stat în care o singură politică publică depășește limitele domeniului din care provine și ajunge să definească direcția întregii societăți. Pentru România, energia este astăzi o astfel de politică. Nu mai este doar o chestiune de producție, transport sau preț al electricității, gazului sau motorinei, ci una de securitate națională, competitivitate economică și influență geopolitică.

În următoarele două decenii, în jurul energiei se va decide nu doar nivelul investițiilor sau al bunăstării, ci și tipul de societate pe care România îl va construi, una încrezătoare în propriile resurse și ancorată în proiectul european sau una dominată de neîncredere, nerealități și de tentația soluțiilor radicale.

Ascensiunea curentelor ultraidentitare din Europa este explicată adesea prin migrație sau conflicte culturale. Există însă o cauză mai profundă – insecuritatea economică. Cetățenii devin vulnerabili la populism atunci când simt că statul nu îi mai poate proteja, când facturile cresc mai repede decât veniturile, industria își pierde competitivitatea, iar viitorul pare controlat de forțe asupra cărora nu au nicio influență.

Energia se află în centrul acestei ecuații. Criza energetică provocată de războiul din Ucraina a demonstrat că reducerea dependenței energetice înseamnă, în realitate, independență politică. Statele dependente de importuri au fost obligate să ia decizii economice și diplomatice sub presiune, în timp ce inflația și scumpirea energiei au alimentat nemulțumirea socială și ascensiunea extremismului”, a scris președintele AEI.

România este una dintre puținele țări care dispun simultan de resurse de gaze naturale, energie nucleară și hidroenergie

Analiza subliniază faptul că România beneficiază de o poziție privilegiată în Europa, fiind una dintre puținele țări care dispun simultan de resurse de gaze naturale, energie nucleară, hidroenergie, un potențial semnificativ pentru dezvoltarea energiilor regenerabile și acces la fonduri europene importante pentru modernizarea sistemului energetic. Toate aceste avantaje ar putea transforma România într-unul dintre principalii piloni ai securității energetice europene.

Cu toate acestea, autorul observă că realitatea actuală este paradoxală: România se confruntă cu unele dintre cele mai mari creșteri ale prețurilor la energie și cu un nivel ridicat al nemulțumirilor sociale. Această situație este amplificată de discursurile politice care promovează ideea că România pierde constant, că resursele sale sunt confiscate și că deciziile importante sunt luate exclusiv la Bruxelles.

„În acest context, România ocupă o poziție privilegiată. Puține state europene dispun simultan de gaze naturale, energie nucleară, hidroenergie, un potențial important pentru energia regenerabilă și acces la fonduri europene consistente pentru modernizarea sistemului energetic. Cu alte cuvinte, România are toate premisele pentru a deveni unul dintre principalii piloni ai securității energetice din Europa. Chiar dacă este așa, realitatea dovedește că România se găsește în una dintre cele mai nefavorabile situații cu cele mai mari creșteri ale prețului la energie și cele mai mari nemulțumiri sociale.

Situația este accentuată de discursul politic care insistă asupra ideii că România pierde, că resursele îi sunt confiscate și că deciziile importante sunt luate exclusiv la Bruxelles. Acest decalaj dintre potențial și percepție reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri politice ale următorului deceniu, deoarece sentimentul de nedreptate alimentează inevitabil discursurile radicale”, a mai spus acesta.

Decalajul dintre potențialul real și percepția publică reprezintă unul dintre cele mai importante riscuri politice ale următorului deceniu

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, acest decalaj dintre potențialul real și percepția publică reprezintă unul dintre cele mai importante riscuri politice ale următorului deceniu, întrucât sentimentul de nedreptate alimentează discursurile radicale. Acestea promovează ideea că toate problemele provin din exterior, că Uniunea Europeană limitează suveranitatea națională, că investitorii străini controlează economia și că soluțiile constau în izolare, protecționism și confruntare.

Autorul apreciază însă că această interpretare este eronată, deoarece în lumea contemporană suveranitatea nu mai înseamnă izolare, ci capacitatea de a influența regulile sistemelor din care un stat face parte. Piața energetică europeană este interconectată, investițiile circulă la nivel global, iar nicio economie nu mai poate funcționa complet autonom.

Din această perspectivă, întrebarea fundamentală nu este dacă România trebuie să devină independentă de Europa, ci dacă poate deveni independentă de incompetența administrativă internă și suficient de puternică pentru a-și apăra interesele în interiorul Uniunii Europene. Autorul consideră că acest obiectiv poate fi atins doar prin renunțarea la opoziția artificială dintre patriotism și integrarea europeană.

În opinia sa, patriotismul secolului XXI nu ar trebui evaluat prin discursuri despre suveranitate, ci prin credibilitatea statului, calitatea infrastructurii, productivitatea economiei, performanța sistemului educațional și capacitatea instituțiilor de a administra eficient resursele naționale.

„Acestea propun o explicație simplă, toate problemele vin din exterior. Uniunea Europeană ar limita suveranitatea, investitorii străini ar controla economia, iar soluția ar fi retragerea, protecționismul și confruntarea.

Este o narațiune seducătoare, dar greșită. În lumea contemporană, suveranitatea nu mai înseamnă izolare, ci capacitatea de a influența regulile sistemelor din care faci parte. Piața energetică europeană este interconectată, investițiile circulă global, iar nicio economie nu mai poate funcționa complet autonom.

Întrebarea relevantă nu este dacă România trebuie să fie independentă de Europa, ci dacă poate deveni independenta de incompetenta de la Bucuresti si suficient de puternică în interiorul Europei pentru a-și apăra eficient interesele. Răspunsul este afirmativ, dar cu o condiție, renunțarea la falsa opoziție dintre patriotism și integrare europeană.

Patriotismul secolului XXI nu ar trebui să se măsoare prin discursuri despre suveranitate, ci prin credibilitate, puterea exemplului,  calitatea infrastructurii, productivitatea economiei, performanța educației și capacitatea instituțiilor de a administra inteligent resursele naționale”, a subliniat Dumitru Chisăliță.

Fostul președinte al Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță,
SURSA FOTO: Inquam Photos, Sabin Cirstoveanu – Dumitru Chisăliță

Exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră reprezintă o oportunitate istorică pentru România

Exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră reprezintă, în opinia lui Dumitru Chisăliță, o oportunitate istorică pentru România. Pentru prima dată după multe decenii, țara are posibilitatea de a redeveni principalul producător de gaze din Uniunea Europeană, ceea ce ar putea conduce la reducerea importurilor, consolidarea balanței comerciale, creșterea veniturilor bugetare și sporirea competitivității industriei.

Cu toate acestea, analiza subliniază că valoarea strategică reală nu constă în exploatarea resurselor, ci în utilizarea inteligentă a veniturilor generate. Istoria a demonstrat că numeroase state bogate în resurse naturale au rămas vulnerabile deoarece au confundat bogăția naturală cu dezvoltarea economică. Prosperitatea depinde de calitatea instituțiilor, de investiții și de capacitatea statului de a transforma avantajele naturale în avantaje economice și tehnologice.

În consecință, România trebuie să transforme exploatarea gazelor din Marea Neagră într-un amplu program de modernizare, care să includă dezvoltarea infrastructurii energetice, extinderea capacităților nucleare, investiții în energia regenerabilă, digitalizarea rețelelor și susținerea unei noi politici industriale.

Dumitru Chisăliță atrage atenția că dezbaterea publică este blocată în opoziții artificiale, precum gaz versus regenerabile, nuclear versus solar, stat versus piață sau Bruxelles versus București. În realitate, sistemele energetice moderne funcționează prin complementaritate: energia nucleară asigură stabilitate, hidroenergia oferă flexibilitate, sursele regenerabile reduc costurile și emisiile, gazul natural reprezintă combustibilul de tranziție, iar digitalizarea și stocarea permit integrarea tuturor acestor resurse într-un sistem rezilient.

„Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică. Pentru prima dată după multe decenii, țara poate redeveni cel mai important producător de gaze din Uniunea Europeană. Beneficiile sunt evidente: reducerea importurilor, consolidarea balanței comerciale, venituri bugetare și o competitivitate sporită pentru industrie.

Dar adevărata valoare strategică nu constă în gazul extras, ci în modul în care veniturile rezultate vor fi utilizate. Istoria este plină de state bogate în resurse care au rămas vulnerabile deoarece au confundat bogăția naturală cu dezvoltarea. Resursele nu creează automat prosperitate. Diferența este făcută de instituții, investiții și de capacitatea statului de a transforma avantajele naturale în avantaje economice și tehnologice.

România nu trebuie doar să exploateze gazele din Marea Neagră. Trebuie să transforme această oportunitate într-un program amplu de modernizare, dezvoltarea infrastructurii energetice, extinderea capacităților nucleare, investiții în energia regenerabilă, digitalizarea rețelelor și susținerea unei noi politici industriale.

Dezbaterea publică rămâne însă captivă unor opoziții artificiale, gaz sau regenerabile, nuclear sau solar, stat sau piață, Bruxelles sau București. În realitate, marile sisteme energetice moderne funcționează prin complementaritate. Energia nucleară oferă stabilitate, hidrocentralele asigură flexibilitate, regenerabilele reduc costurile și emisiile, iar gazul natural rămâne combustibilul de tranziție care echilibrează sistemul. Digitalizarea și capacitățile de stocare integrează aceste surse într-o infrastructură rezilientă”, a mai spus el.

Independența energetică nu rezultă din alegerea unei singure tehnologii, ci din capacitatea de a combina inteligent toate resursele disponibile

În opinia sa, independența energetică nu rezultă din alegerea unei singure tehnologii, ci din capacitatea de a combina inteligent toate resursele disponibile. De asemenea, tranziția energetică nu trebuie privită exclusiv ca o obligație climatică impusă de Uniunea Europeană, ci ca cea mai importantă competiție industrială globală a generației actuale.

Miza acestei competiții nu este doar reducerea emisiilor, ci controlul tehnologiilor care vor defini economia viitorului. Statele care vor prospera vor fi cele care proiectează, produc și exportă turbine, baterii și reactoare, nu cele care le cumpără.

Din acest punct de vedere, gazele din Marea Neagră reprezintă doar începutul. Dacă România se va limita la exportul materiilor prime și la importul tehnologiilor necesare propriei modernizări, avantajul competitiv se va epuiza rapid.

În schimb, dacă veniturile rezultate vor fi utilizate pentru dezvoltarea unei industrii naționale competitive, care să includă producția de echipamente electrice, componente pentru rețele inteligente, baterii, tehnologii nucleare, software energetic și cercetare aplicată, energia ar putea deveni motorul unei noi etape de industrializare și prosperitate durabilă.

În acest context, patriotismul economic dobândește o nouă semnificație. El nu presupune protejarea artificială a unor companii ineficiente sau respingerea investițiilor străine, ci investiții consistente în educație, universități tehnice, cercetare și inovare. Obiectivul este ca firmele românești să participe la marile proiecte europene în calitate de dezvoltatori de tehnologie, nu doar de consumatori.

De asemenea, acest model presupune crearea unor oportunități reale pentru tinerii ingineri, cercetători și antreprenori, astfel încât România să nu își mai piardă capitalul uman. Potrivit analizei, o țară care își pierde specialiștii își reduce inevitabil capacitatea de a-și valorifica propriile resurse.

Autorul apreciază că acest tip de patriotism este pe deplin compatibil cu apartenența la Uniunea Europeană și chiar dependent de aceasta, deoarece accesul la piața unică, la capitalul european și la lanțurile industriale continentale este esențial într-o economie globalizată.

„Independența energetică nu rezultă din alegerea unei singure tehnologii, ci din capacitatea de a combina inteligent toate resursele disponibile. La fel de important este modul în care România privește tranziția energetică. Prea des aceasta este prezentată exclusiv ca o obligație climatică impusă de Uniunea Europeană. În realitate, ea reprezintă cea mai mare competiție industrială mondială a generației noastre.

Miza nu este doar reducerea emisiilor, ci controlul tehnologiilor care vor defini economia viitorului. Statele care vor prospera nu vor fi cele care cumpără turbine, baterii sau reactoare, ci cele care le proiectează, le produc și le exportă.

Din această perspectivă, gazele din Marea Neagră trebuie privite doar ca punctul de plecare. Dacă România se va limita la exportul materiei prime și la importul tehnologiilor necesare propriei modernizări, avantajul competitiv va fi rapid epuizat.

În schimb, dacă veniturile generate vor susține dezvoltarea unei industrii naționale competitive – producție de echipamente electrice, componente pentru rețele inteligente, baterii, tehnologii nucleare, software energetic și cercetare aplicată – energia poate deveni cu adevărat motorul unei noi etape de industrializare. Aceasta este adevărata miză, transformarea energiei în competitivitate industrială și prosperitate durabilă.

În acest context, patriotismul economic capătă un sens nou. Nu înseamnă protejarea artificială a unor companii ineficiente sau respingerea investițiilor străine. Înseamnă investiții consistente în educație, universități tehnice, cercetare și inovare, astfel încât firmele românești să participe la marile proiecte europene ca dezvoltatori de tehnologie, nu doar ca cumpărători ai acestor viitoare produse. Înseamnă și crearea unor oportunități reale pentru tinerii ingineri, cercetători și antreprenori, astfel încât Înseamnă că fiecare leu cheltuit aduce alt leu pentru societate. Înseamnă ca România să nu își mai piardă capitalul uman. O țară care își pierde specialiștii își reduce inevitabil și capacitatea de a valorifica propriile resurse.

Acest patriotism este perfect compatibil cu apartenența la Uniunea Europeană. Dimpotrivă, într-o economie globalizată, el devine imposibil fără acces la piața unică, la capital european și la lanțurile industriale continentale”, a subliniat specialistul.

Energia are o importantă dimensiune geopolitică

Energia are, în același timp, o importantă dimensiune geopolitică. România are potențialul de a deveni unul dintre principalii furnizori de securitate energetică pentru regiunea Mării Negre și pentru Europa. Interconectările energetice cu Republica Moldova au demonstrat deja că infrastructura energetică poate deveni un instrument de politică externă.

În viitor, România ar putea contribui decisiv la consolidarea independenței energetice a Republicii Moldova, la integrarea energetică a Balcanilor și la reconstrucția infrastructurii energetice a Ucrainei. În toate aceste situații, energia încetează să mai fie doar o marfă și devine un instrument de influență strategică.

Din această perspectivă, apartenența la Uniunea Europeană nu limitează ambițiile României, ci le amplifică. Piața unică, fondurile europene și mecanismele comune de negociere oferă instrumente pe care România nu le-ar putea construi singură.

Deși integrarea europeană presupune negocieri și compromisuri, autorul arată că marile state europene își promovează interesele naționale în interiorul Uniunii, nu în afara acesteia. Germania își protejează industria, Franța își susține modelul energetic nuclear, iar Polonia își urmărește consecvent obiectivele energetice.

În opinia lui Dumitru Chisăliță, aceasta este lecția pe care România trebuie să o învețe: nu are nevoie de mai puțină Europă, ci de mai multă competență românească în Europa, de instituții capabile să negocieze eficient, de experți implicați în elaborarea politicilor europene și de lideri preocupați de construirea unor alianțe durabile.

Autorul subliniază că radicalizarea politică nu poate fi combătută exclusiv prin argumente morale. Cetățenii renunță la populism atunci când democrația produce rezultate concrete: locuri de muncă bine plătite, infrastructură modernă, servicii publice eficiente și perspective credibile pentru viitor.

„Energia are însă și o dimensiune geopolitică esențială. România poate deveni unul dintre principalii furnizori de securitate energetică pentru regiunea Mării Negre și Europa. Interconectările cu Republica Moldova au demonstrat deja că infrastructura energetică poate deveni un instrument de politică externă. În viitor, România poate contribui decisiv la consolidarea independenței energetice a Republicii Moldova, la integrarea Balcanilor și la reconstrucția infrastructurii energetice a Ucrainei.

În toate aceste situații, energia încetează să mai fie doar o marfă și devine un instrument de influență strategică. Din această perspectivă, apartenența la Uniunea Europeană nu limitează ambițiile României, ci le amplifică. Piața unică, fondurile europene și mecanismele comune de negociere oferă instrumente pe care niciun stat de dimensiunea României nu le-ar putea construi singur.

Desigur, integrarea europeană presupune negocieri și compromisuri. Dar toate marile state europene își promovează interesele în interiorul Uniunii, nu în afara ei. Germania își apără industria, Franța își susține modelul nuclear, Polonia își urmărește obiectivele energetice cu consecvență. Niciuna nu confundă apărarea interesului național cu respingerea proiectului european.

Aceasta este lecția pe care România trebuie să o învețe. Nu are nevoie de mai puțină Europă, ci de mai multă competență românească în Europa, instituții capabile să negocieze inteligent, experți care să participe la elaborarea politicilor europene și lideri politici preocupați de construcția unor alianțe durabile, nu de exploatarea electorală a frustrărilor publice.

În același timp, radicalizarea politică nu poate fi combătută doar prin argumente morale. Cetățenii renunță la populism atunci când democrația produce rezultate concrete, locuri de muncă bine plătite, infrastructură modernă, servicii publice eficiente și perspective credibile pentru viitor.

Energia poate deveni unul dintre principalele instrumente prin care România reconstruiește această încredere. Nu prin proiecte spectaculoase anunțate în campanii electorale, ci printr-o strategie coerentă, predictibilă și aplicată consecvent, care să producă efectele urmărite”, a explicat Dumitru Chisăliță.

Energia poate deveni unul dintre principalele instrumente prin care România își poate reconstrui încrederea socială

În acest sens, energia poate deveni unul dintre principalele instrumente prin care România își poate reconstrui încrederea socială, cu condiția existenței unei strategii coerente, predictibile și aplicate consecvent.

Analiza concluzionează că România traversează un moment istoric rar, beneficiind simultan de resurse naturale importante, de o poziție geografică strategică și de acces la finanțare europeană într-o perioadă în care securitatea energetică redefinește echilibrul de putere în Europa.

Problema fundamentală nu este lipsa resurselor sau a potențialului, ci lipsa unei viziuni capabile să transforme aceste avantaje într-un proiect național coerent, care să concilieze patriotismul cu integrarea europeană, interesul național cu cooperarea și securitatea cu modernizarea.

Dacă România va continua să trateze energia exclusiv ca pe un sector economic, riscă să rateze una dintre cele mai importante oportunități ale generației actuale. Dacă însă va înțelege că energia reprezintă fundamentul unei noi politici industriale și al unei noi influențe regionale, atunci va demonstra că patriotismul autentic nu înseamnă retragerea din Europa, ci participarea activă la definirea viitorului acesteia.

În concluzie, confruntarea decisivă a următorului deceniu nu se va desfășura între naționaliști și europeni, ci între statele care vor transforma tranziția energetică într-un avantaj competitiv și cele care vor continua să își consume viitorul în dispute sterile despre trecut. Potrivit lui Dumitru Chisăliță, România are toate premisele pentru a se afla în prima categorie, cu condiția existenței voinței politice necesare pentru a urma această direcție.

„România se află într-un moment rar al istoriei sale. Dispune de resurse naturale importante, de o poziție geografică strategică și de acces la finanțare europeană într-o perioadă în care securitatea energetică redefinește echilibrul de putere al continentului. Nu lipsa resurselor este problema României și nici lipsa potențialului. Ceea ce lipsește sunt oamenii cu viziune capabili să transforme aceste avantaje într-un proiect național coerent, care să împace patriotismul cu integrarea europeană, interesul național cu cooperarea și securitatea cu modernizarea.

Dacă România va continua să privească energia doar ca pe un sector economic, va rata una dintre cele mai importante oportunități ale generației sale. Dacă însă va înțelege că energia este fundamentul unei noi politici industriale și al unei noi influențe regionale, atunci va demonstra că patriotismul autentic nu înseamnă retragerea din Europa, ci participarea activă la definirea viitorului ei.

În definitiv, confruntarea decisivă a următorului deceniu nu va opune naționaliști și europeni. Ea va separa statele care vor transforma tranziția energetică într-un avantaj competitiv de cele care vor continua să consume viitorul în dispute sterile despre trecut. România are toate premisele pentru a se afla în prima categorie. Rămâne doar să aibă voința politică de a urma această direcție”, a conchis președintele AEI.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.