Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
SURSA FOTO: energie.gov.ro - Ministerul Energiei
Ministerul Energiei a anunțat că Sistemul Electroenergetic Național este stabil și funcționează în condiții normale, după oprirea controlată a Unității 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă, joi, la ora 10:53. Potrivit ministerului, toate estimările disponibile în acest moment indică faptul că nu există riscuri pentru alimentarea constantă cu energie electrică la nivel național.
Ministerul Energiei a anunțat că Sistemul Electroenergetic Național este stabil
Instituția precizează că, pe baza datelor și prognozelor actuale, nu sunt anticipate dificultăți deosebite în funcționarea Sistemului Electroenergetic Național. Consumul de energie este acoperit în condiții normale printr-un mix format din producție hidro, producție eoliană, capacități de rezervă pe cărbune și importuri de energie electrică.
Producția de energie nucleară a României a ajuns la zero joi dimineață, după oprirea controlată și a celui de-al doilea reactor al Centralei de la Cernavodă. Măsura a fost luată din motive de siguranță, după ce debitul Dunării a scăzut sub nivelul minim acceptabil necesar pentru asigurarea apei de răcire a instalațiilor. Este pentru prima dată în ultimii 23 de ani când ambele reactoare sunt oprite din această cauză.
Centrala de la Cernavodă este operată de Nuclearelectrica, companie controlată de stat prin Ministerul Energiei, care deține 82,49% din acțiuni. Cele două reactoare ale centralei au o capacitate instalată de aproximativ 700 MW fiecare și asigură, în condiții normale de funcționare, aproximativ o cincime din producția de energie electrică a României.
România se află în stare de alertă energetică începând cu data de 1 august
În prezent, România dispune de o capacitate transfrontalieră de import de aproximativ 4.000 MW. Pentru intervalul de vârf al serii este estimat un necesar de import de până la 2.300 MW, nivel care se încadrează în capacitățile comerciale disponibile.
În seara precedentă, consumul maxim instantaneu a fost de aproximativ 7.000 MW, cu circa 300 MW sub nivelul prognozat de Dispecerul Energetic Național. Pentru ziua de joi, consumul maxim este estimat la aproximativ 6.900 MW, potrivit datelor publicate pe platforma de transparență a ENTSO-E.

România dispune de rezerve suplimentare de producție care pot fi activate în funcție de evoluția situației
Ministerul Energiei arată că România dispune de rezerve suplimentare de producție care pot fi activate în funcție de evoluția situației și de necesitățile operative ale sistemului. Aceste rezerve includ capacități pe gaze naturale, cărbune, hidroenergie, energie solară și eoliană, precum și sisteme de stocare în baterii.
Printre resursele aflate în rezervă se numără grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia, cu o capacitate de 330 MW, precum și minimum 300 MW disponibili din producția Hidroelectrica, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile.
„România dispune de rezerve suplimentare de producție, care pot fi puse la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național în funcție de evoluția situației și de necesitățile operative. Acestea includ capacități pe gaze naturale, cărbune, producție hidro, solară și eoliană, precum și sisteme de stocare în baterii. Printre resursele aflate în rezervă se numără Grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia, cu o capacitate de 330 MW, precum și minimum 300 MW disponibili din producția Hidroelectrica, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile”, subliniază specialiștii de la Ministerul Energiei.
Prognozele indică un aport important al energiei eoliene în următoarele șapte zile. Producția medie estimată este de aproximativ 525 MW, cu un maxim estimat de 1.560 MW și un minim de aproximativ 100 MW.
Ministerul Energiei consideră că, prin combinarea producției interne disponibile, a importurilor, a resurselor hidro și eoliene și a capacităților aflate în rezervă, Sistemul Electroenergetic Național dispune în acest moment de instrumentele necesare pentru acoperirea deficitului de producție generat de indisponibilitatea temporară a celor două unități de la CNE Cernavodă.
Instituția precizează că monitorizează permanent, împreună cu Dispecerul Energetic Național, producția, consumul, rezervele disponibile și schimburile transfrontaliere, iar utilizarea resurselor este adaptată în timp real pentru menținerea echilibrului și funcționarea în siguranță a Sistemului Electroenergetic Național.
„Prin combinarea producției interne disponibile, a importurilor, a resurselor hidro și eoliene și a capacităților aflate în rezervă, Sistemul Electroenergetic Național dispune în acest moment de instrumentele necesare pentru acoperirea deficitului de producție determinat de indisponibilitatea temporară a celor două unități de la CNE Cernavodă. Ministerul Energiei, împreună cu Dispecerul Energetic Național, monitorizează permanent producția, consumul, rezervele disponibile și schimburile transfrontaliere și adaptează în timp real utilizarea resurselor pentru menținerea echilibrului și funcționarea în siguranță a Sistemului Electroenergetic Național”, se arată în comunicatul transmis.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.