România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
SURSA FOTO: Dreamstime - Cernavodă, Centrala Nucleară de la Cernavodă
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă va fi deconectată treptat joi de la Sistemul Energetic Național, procedurile urmând să înceapă la ora 7:00. În jurul orei 11:00, reactorul 2 nu va mai furniza deloc energie în sistem, ceea ce înseamnă că aproximativ 680 de megawați vor fi retrași din producția internă de energie.
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă
Directorul centralei, Romeo Urjan, a explicat că puterea reactorului 2 va fi redusă gradual în cursul dimineții, iar până la ora 11:00 centrala va fi complet deconectată de la Sistemul Energetic Național. Energia pe care instalația nu o va mai produce va fi suplinită din alte surse interne sau prin importuri.
„Asta înseamnă că cei 680 de megawaţi pe care îi producem la ora 11:00 vor fi scoşi din Sistemul Energetic Naţional”, a afirmat Romeo Urjan.
În prezent, România se bazează pe importuri pentru a acoperi deficitul de energie, în special din relația cu Bulgaria. Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, a precizat că autoritățile mizează pe trei principale soluții: importurile de energie, reducerea voluntară a consumului și rezervele hidro.
Potrivit acestuia, reducerea voluntară a consumului poate aduce între 200 și 400 de megawați în vârful de seară, iar rezervele hidro sunt susținute în principal de lacurile de acumulare. De asemenea, este urmărită atent evoluția condițiilor meteorologice, întrucât o producție eoliană mai ridicată poate contribui la compensarea energiei lipsă.
„Ne bazăm în continuare pe rezervele hidro, în principal derivate din lacurile de acumulare, ne bazăm pe măsurile de reducere voluntară a consumurilor, cred că acolo suntem undeva la între 200 şi 400 de megawaţi real pe vârful de seară, reducere. Ne bazăm pe capacitatea de import crescută, mai ales în relaţia cu Bulgaria, şi urmărim foarte atent prognozele care pot influenţa, din perspectiva noastră, cum a fost ziua de astăzi şi ziua următoare producţie de energie eoliană sporită”, a explicat Sorin Elisei.

Autoritățile nu pot preciza în acest moment când va putea fi repusă în funcțiune centrala nucleară
Prognozele hidrologilor indică o scădere constantă a nivelului apelor Dunării în următoarele zile, iar la nivel european sunt așteptate două săptămâni foarte dificile din punct de vedere al condițiilor meteorologice și energetice.
Reprezentanții statului au transmis însă că situația nu va afecta direct consumatorii casnici și nici serviciile publice esențiale. În cel mai nefavorabil scenariu, autoritățile iau în calcul doar limitarea consumului în cazul marilor consumatori industriali. Alimentarea populației cu energie electrică, funcționarea spitalelor, farmaciilor, fabricilor de medicamente, poliției și a instituțiilor care asigură funcționarea statului nu sunt considerate în pericol.
„În cel mai rău caz, pe care nici pe acesta nu-l văd posibil, se va face o limitare de la marii consumatori industriali. Altfel, producţie pentru consumul casnic, pentru oamenii care nu vor simţi nimic în ceea ce priveşte consumul lor, electricitatea la care au acces, serviciile esenţiale, spitale, şcolile sunt închise în această perioadă. Farmacii, fabrici de medicamente, poliţie, instituţii, care asigură funcţionarea statului, nu există nici cel mai mic pericol”, a afirmat Cristian Buşoi.
Situația actuală este legată de nivelul foarte scăzut al Dunării. Premierul interimar Ilie Bolojan declara la finalul săptămânii trecute că România a ajuns în această situație din cauza unei combinații de decizii greșite, schimbări repetate de miniștri, politici incoerente, incompetență și, în unele cazuri, rea-voință.
„A fost o combinaţie de decizii greşite, de schimbări de miniştri, de politici, de incompetenţă, poate uneori şi de rea-voinţă”, spunea premierul interimar Ilie Bolojan.
Centrala Nucleară de la Cernavodă nu va putea fi repornită cel puțin în următoarele zece zile
Conform estimărilor actuale, Centrala Nucleară de la Cernavodă nu va putea fi repornită cel puțin în următoarele zece zile, deoarece prognozele indică în continuare scăderea nivelului Dunării. După ce condițiile hidrologice vor permite reluarea activității, va mai fi nevoie de încă una sau două zile pentru ca instalația să înceapă din nou să livreze energie în sistem. Directorul centralei a explicat că, odată ce nivelul Dunării va depăși pragul care a determinat oprirea, procedurile normale de repornire durează aproximativ 24-48 de ore.
„Odată luată decizia, având nivelul corespunzător, 24-48 de ore, o zi, două, nu e o problemă, se reporneşte, avem procedurile, e o repornire normală. Trebuie să fim la un nivel (n.red al Dunării) mai mare decât suntem acum, nivelul care a adus la oprire”, a spus Romeo Urjan.
Problemele de la Cernavodă au început încă de la sfârșitul lunii iulie, când Unitatea 1 a fost oprită, reducând producția internă de energie cu aproximativ 10%, într-o perioadă în care consumul era ridicat din cauza caniculei.
Pentru a prelungi funcționarea Unității 2, autoritățile au intervenit direct asupra cursului Dunării, dislocând o stâncă și scufundând patru barje pentru a încerca să direcționeze un debit mai mare de apă către centrala de la Cernavodă.
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din producția totală de energie electrică a României, astfel încât scoaterea sa din funcțiune are un impact semnificativ asupra echilibrului sistemului energetic național și asupra necesarului de importuri de energie.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.