EXCLUSIV România, aproape de o criză economică majoră. Dan Andronic avertizează că lipsa unui guvern ar putea avea consecințe grave: Cred că ne ducem într-o prăpastie
SURSĂ FOTO: YouTube/HAI România - Jurnalistul Dan Andronic și prof. dr. Adrian Severin
Jurnalistul Dan Andronic și profesorul Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe și fost europarlamentar, au analizat recent evoluțiile de ultimă oră de pe scena politică românească, precum și contextul internațional, într-o discuție axată pe situația politică și economică a României.
Dan Andronic avertizează asupra unei crize economice majore în România
Dan Andronic a atras atenția asupra faptului că România se află în pragul vacanței parlamentare, care începe în două zile și se va întinde până în luna septembrie, în condițiile în care țara nu are încă un guvern instalat. Potrivit acestuia, există semnale că nici în perioada imediat următoare nu va fi format un nou executiv, iar actualul guvern demis funcționează cu atribuții limitate.
În acest context, jurnalistul a subliniat în cadrul podcastului „Contrapunct” de pe canalul de YouTube „HAI România!” că țara se apropie de un moment crucial, reprezentat de evaluările pe care agențiile internaționale de rating Moody’s și Fitch urmează să le realizeze în aproximativ două săptămâni. El a explicat că aceste evaluări vor transmite un semnal important și pentru celelalte agenții de rating, având în vedere că deciziile acestora tind să se influențeze reciproc. De asemenea, a amintit experiența lui Adrian Severin în relația cu aceste instituții și impactul major pe care îl pot avea asupra economiei unei țări.
„Suntem în situația în care mai avem două zile, intrăm în vacanța parlamentară. Se intră în vacanță parlamentară până în septembrie. Nu avem guvern. Se pare că nu vom avea guvern. Avem un guvern demis care acționează cu frâna de mână trasă și suntem la două săptămâni de primele evaluări ale Moodies și Fitch, dacă nu mă înșel, în privința ratingului de țară, care va reprezenta un semnal și pentru celelalte agenții de rating, pentru că dacă te duce cineva în jos, în niciun caz n-o să te ducă altcineva în sus, se cam iau una după după alta. Ați lucrat cu ele, știți cum e, știți ce impact e”, a declarat Dan Andronic în cadrul podcastului.
România traversează o criză economică peste care s-a suprapus o criză politică
Dan Andronic a susținut că România nu traversează în primul rând o criză politică, ci o criză economică peste care s-a suprapus o criză politică. În opinia sa, problemele economice sunt mult mai grave și mai importante decât disputele politice. El a afirmat că este mai important ceea ce fac liderii politici decât declarațiile lor și a făcut referire la mai multe figuri politice, printre care George Simion, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan și Ilie Bolojan.
„Eu tot încerc să spun un lucru de două săptămâni, trei săptămâni când tot văd zbaterile astea fără fără sens. România nu are o criză politică. România are o criză economică peste care s-a suprapus o criză politică. Criza economică este mult mai importantă decât criza politică. Mă interesează foarte puțin ce declară George Simion. Mă interesează foarte mult ce face George Simion, Grindeanu, Nicușor Dan, Bolojan. Mă întreba cineva la un moment dat ce motivație ar putea să aibă un parlamentar AUR care votează pentru instaurarea unui guvern.
Și am spus foarte simplu: patriotismul, grija față de oameni, pentru că până la urmă un guvern pe care îl pui nu e un rege, e un guvern care poate fi amendat în Parlament dacă o ia razna. Dar să n-ai guvern este mai rău decât să ai un guvern care îți place sau nu-ți place, din care faci sau nu faci parte, că până la urmă toată lumea trebuie să facă parte dintr-un guvern, că atunci de ce-am mai făcut alegeri?”, a mai spus jurnalistul.
Dan Andronic și-a exprimat, totodată, îngrijorarea că România se îndreaptă către o situație extrem de gravă, din care recuperarea ar putea dura între doi și trei ani. El a avertizat că, în momentul în care o agenție de rating retrogradează o țară, investitorii instituționali tind să își retragă rapid capitalurile de pe piață. Potrivit acestuia, zeci de miliarde de euro pot dispărea într-un interval foarte scurt, indiferent de pierderile generate, deoarece capitalul caută imediat piețe considerate mai sigure și oportunități mai stabile de profit.
„Eu cred că ne ducem într-o prăpastie. Într-o prăpastie din care ne va lua foarte mult să ieșim doi, trei ani. Știți că odată ce te-a adus o agenție, în momentul ăla îți pleacă investitorii instituționali de pe piață. Deci sunt câteva zeci de miliarde care dispar într-o săptămână indiferent de pierderi. Banul, după cum știți, este un animal extrem de fricos. Fuge imediat în căutarea unui safe heaven, în căutarea unui unui adăpost și a unor profituri pe măsură, totul devine mult mai scump. Dar în sfârșit am tot scris așa, am spus despre lucrurile astea și le știți și dumneavoastră”, a conchis Dan Andronic.
Întreaga ediție a podcastului poate fi urmărită aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






1 comentarii
Nu vad de ce presupunem ca agentiile de rating vor retrograda Romania. PNRR-ul este in grafic, iar deficitul a scazut semnificativ. Incep sa se vada rezultatele unei guvernari responsabile. Bugetul este in grafic. Avem guvern (fie si interimar) si economia isi vede de ale ei, fara nici o treaba cu actul de guvernare.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.