Reparațiile electrocasnicelor costă 12 miliarde de euro pe an. Ce trebuie să ofere producătorii de acum

În marile economii ale Uniunii Europene, mai puțin de 20% dintre electrocasnicele defecte ajung să fie reparate. Prețurile ridicate ale intervențiilor îi determină pe mulți consumatori să cumpere aparate noi. Reparațiile îi costă pe europeni aproximativ 12 miliarde de euro anual. Noile norme privind dreptul la reparație introduc obligații suplimentare pentru producători și extind protecția cumpărătorilor.

Dreptul la reparație vizează o piață în care numai 5 milioane de aparate sunt reparate anual

Dreptul la reparație intervine în condițiile în care europenii produc anual 35 de milioane de tone de deșeuri prin eliminarea aparatelor defecte, iar proporția produselor reparate rămâne redusă. Rata reparațiilor ajunge la 18% în Franța și la 15% în Belgia. Dintre cele aproximativ 28 de milioane de defecțiuni înregistrate anual în gospodării, numai 5 milioane se încheie prin repararea aparatului de către un tehnician.

Aproximativ 77% dintre cetățeni declară că ar prefera să repare produsele în loc să le înlocuiască. Cu toate acestea, numai 5% dintre mașinile de spălat și 33% dintre aspiratoare au prețuri pentru care intervenția unui profesionist este justificată din punct de vedere economic. Cele mai multe produse intră într-o zonă în care reparația este la limita rentabilității sau devine neviabilă, deoarece un aparat nou poate costa mai puțin decât piesele de schimb necesare.

„Accesul la reparații nu este principalul obstacol. Prețul este”, a declarat Alex Bunodiere, cercetător doctorand în cadrul grupului de cercetare Life Cycle Engineering al KU Leuven.

Uniunea Europeană încearcă să schimbe această situație prin noile norme privind dreptul la reparație. Producătorii sunt obligați să ofere piese de schimb, instrumente și manuale la prețuri accesibile, iar blocajele software care împiedică intervențiile urmează să fie interzise. Autoritățile europene urmăresc ca oamenii să primească oferte transparente și să poată apela la reparatori locali independenți, astfel încât repararea produsului să devină o alternativă reală la cumpărarea unuia nou.

O reparație de 280 de euro poate costa cât o mașină de spălat nouă

Înlocuirea completă a unui electrocasnic devine frecvent prima opțiune atunci când se defectează o componentă de dimensiuni reduse, deși aparatul poate cântări între 60 și 80 de kilograme. Repararea unei mașini de spălat poate ajunge la 280 de euro, sumă pentru care consumatorul poate cumpăra un produs nou.

„Când cumperi un produs nou, primești o garanție de doi ani. Dar când efectuezi o reparație, de regulă este garantată numai piesa care este înlocuită”, a explicat Bunodiere.

Durata intervenției influențează, de asemenea, alegerea consumatorilor. Un aparat nou poate fi livrat în 24 de ore, în timp ce repararea celui defect poate dura câteva săptămâni. Comisia Europeană estimează că aceste situații îi costă pe cetățeni 12 miliarde de euro anual.

Datele arată că producătorii limitează activitatea reparatorilor independenți prin controlarea lanțurilor de aprovizionare. Până la 80% dintre tehnicienii independenți afirmă că întâmpină restricții impuse de producători, inclusiv limitarea accesului la programele de diagnosticare și la piese sau asocierea digitală a componentelor.

Producția este organizată în jurul reducerii costurilor și al unor lanțuri rapide de aprovizionare, pentru ca mărcile să poată răspunde cererii de produse mai ieftine. Unele opțiuni de proiectare pot grăbi însă eliminarea aparatelor. În loc să folosească elemente modulare, producătorii lipesc uneori componente ieftine, supuse uzurii, pe plăcile principale de comandă. Astfel, o intervenție care ar costa 50 de euro se poate transforma în înlocuirea unui ansamblu de 250 de euro.

„Pot câștiga bani din reparații, dar cred că, de regulă, obțin mai mulți bani din vânzare decât dintr-o reparație”, a declarat Bunodiere. Cercetătorul a explicat că firmele au, prin urmare, motive financiare să vândă produse noi în loc să le repare pe cele existente.

Aparatele aruncate produc anual 261 de milioane de tone de emisii

Durata redusă de utilizare a produselor electronice și electrocasnice alimentează o problemă tot mai mare privind gestionarea deșeurilor. Potrivit organizației pentru protecția consumatorilor Euroconsumers, telefoanele inteligente și tabletele sunt aruncate, în medie, după mai puțin de trei ani.

Televizoarele sunt înlocuite rapid pe măsură ce programele evoluează, iar aplicațiile de streaming nu mai sunt compatibile cu modelele mai vechi. Consumatorii renunță și la mașinile de spălat rufe sau vase după apariția unor defecțiuni mecanice importante.

Aspiratoarele fără fir sunt înlocuite, în medie, după numai 4,5 ani, în mare parte din cauza bateriilor cu litiu. Reducerea duratei de utilizare produce și efecte asupra mediului.

„În general, aș spune că reparația este aproape întotdeauna opțiunea mai eficientă din punctul de vedere al mediului”, a afirmat Bunodiere.

În cazul aparatelor foarte vechi, înlocuirea poate fi însă justificată dacă modelele noi consumă mai puțină energie.

Electrocasnicele și dispozitivele eliminate generează anual 261 de milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră. Prin Pactul verde european, Uniunea Europeană și-a stabilit obiective obligatorii din punct de vedere juridic pentru atingerea neutralității climatice și trecerea la o economie complet circulară până în 2050.

Legiuitorii europeni au stabilit că aceste ținte climatice nu pot fi atinse fără reducerea celor peste 30 de milioane de tone de materii prime folosite în fiecare an pentru fabricarea produselor care le înlocuiesc pe cele aruncate.

După mai mulți ani de campanii desfășurate de coaliția Right to Repair Europe și pe fondul presiunilor provocate de inflație, Comisia Europeană a prezentat actul legislativ în 2023. Acesta a fost aprobat de Parlamentul European și de Consiliu la începutul anului 2024, iar noile norme au devenit aplicabile în vara anului 2026.

Consumatorii care aleg reparația primesc încă 12 luni de protecție

Directiva privind dreptul la reparație introduce o armonizare completă, ceea ce înseamnă că toate statele Uniunii Europene trebuie să își adapteze legislația. Reglementarea acoperă două domenii principale: cerințele de proiectare aplicabile înaintea introducerii produselor pe piață și drepturile consumatorilor după vânzarea acestora.

Pentru creșterea transparenței în comerț, Uniunea Europeană pregătește etichete armonizate. Acestea includ punctaje oficiale privind posibilitatea reparării produselor și pașapoarte digitale care evaluează durabilitatea lor.

Aplicarea normelor va reveni autorităților naționale responsabile de supravegherea pieței și protecția consumatorilor. Fiecare stat va stabili sancțiunile financiare aplicate pentru încălcarea regulilor.

Dacă un produs se defectează în perioada de răspundere legală a vânzătorului, consumatorul poate alege între reparare și înlocuire. Alegerea reparației prelungește o singură dată această perioadă cu 12 luni. Statele membre pot permite prelungiri suplimentare atunci când sunt necesare intervenții repetate.

Pentru anumite produse care se defectează mai târziu, consumatorii pot solicita în continuare repararea de către producător, dacă aparatul respectiv intră sub incidența normelor europene privind reparabilitatea.

Măsura este importantă deoarece o reparație poate oferi mai puțină protecție decât înlocuirea produsului. Bunodiere a arătat că un produs nou beneficiază de o garanție de doi ani, în timp ce o intervenție acoperă, de regulă, numai piesa înlocuită. Consumatorul rămâne astfel expus dacă o altă componentă se defectează la scurt timp.

Directiva introduce și un formular european cu informații despre reparație, destinat comparării mai ușoare a ofertelor. Documentul poate conține identitatea reparatorului, costurile intervenției și ale diagnosticării, durata estimată, locul de predare a produsului, cheltuielile de transport și informații despre posibilitatea oferirii temporare a unui aparat de înlocuire. Dacă formularul este utilizat, condițiile prezentate trebuie să rămână valabile, în mod normal, cel puțin 30 de zile.

Consumatorii pot primi temporar un produs de înlocuire pe durata intervenției. Ei își păstrează și dreptul de a apela la un reparator independent, fără să fie obligați să aleagă serviciile producătorului.

Producătorii trebuie să prezinte informații clare despre serviciile de reparații și opțiunile disponibile. Statele membre sunt obligate să faciliteze accesul la aceste drepturi, inclusiv prin intermediul unor site-uri naționale.

Producătorii nu pot bloca intervențiile reparatorilor independenți

Noile obligații impun producătorilor să repare produsele, exceptând situațiile în care intervenția este cu adevărat imposibilă. O solicitare nu poate fi respinsă pentru că reparația este scumpă sau pentru că asupra aparatului a intervenit anterior un tehnician independent.

Producătorii trebuie să pună la dispoziție piese de schimb, instrumente și informații tehnice, astfel încât reparatorii independenți să poată concura pe piață, iar consumatorii să aibă mai multe opțiuni. Blocajele software, restricțiile hardware și clauzele contractuale nu pot fi folosite pentru împiedicarea reparațiilor independente.

Regulile permit utilizarea pieselor originale, folosite sau compatibile, precum și a celor realizate prin imprimare 3D, dacă acestea sunt sigure și legale. Producătorii trebuie să publice pe internet prețuri orientative pentru reparațiile uzuale, astfel încât consumatorii să poată stabili dacă intervenția este rentabilă.

Informațiile trebuie oferite gratuit în cazurile prevăzute de norme. Prețurile pieselor de schimb și ale instrumentelor nu pot fi stabilite la un nivel care să descurajeze repararea produselor.

Atunci când au obligația de a efectua reparația, producătorii trebuie să intervină într-un termen rezonabil și gratuit sau în schimbul unui preț rezonabil. Bunodiere consideră însă că principala problemă va fi definirea acestor criterii. Producătorii pot aprecia că prețul este justificat de costurile de depozitare, forță de muncă și logistică, în timp ce consumatorii îl pot considera prea mare.

„Ce înseamnă un termen rezonabil? […] Ce înseamnă un preț rezonabil? Întrebarea este: cum stabilești acest lucru?”, a întrebat cercetătorul.

Numai 10 state membre au respectat termenul pentru transpunerea directivei

Aplicarea directivei diferă între țările Uniunii Europene, deoarece numeroase guverne au întârziat să introducă noile prevederi în legislația națională. Până la 31 iulie 2026, statele membre trebuiau să transpună directiva, să comunice Comisiei Europene punctele naționale de contact și să stabilească sancțiunile pentru încălcarea regulilor.

Comisia Europeană a raportat că numai 10 state membre au respectat termenul: Danemarca, Germania, Irlanda, Croația, Grecia, Finlanda, Lituania, Ungaria, Austria și Slovacia.

Transpunerea neuniformă determină apariția unor diferențe între drepturile de care beneficiază europenii.

„Consumatorii vor beneficia de niveluri diferite ale drepturilor, în funcție de țara în care locuiesc, și nu pot invoca direct directiva împotriva entităților private”, a declarat europarlamentarul René Repasi, membru al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților și raportor al dosarului în Parlamentul European.

Potrivit lui Repasi, principala problemă privește articolul 5, referitor la obligația producătorului de a efectua reparația.

„Atât timp cât directiva și, în special, articolul 5 nu sunt puse în aplicare, producătorii pot, în baza legilor anterioare, pur și simplu să refuze reparațiile […] și fie să nu repare produsul, fie să împiedice reparația, fie să îl determine pe consumator să cumpere un produs nou.”

În asemenea situații, consumatorii pot transfera statului membru răspunderea pentru prejudiciile suferite. „Consumatorii pot solicita statului membru repararea prejudiciilor provocate de implementarea incorectă sau de neimplementarea directivei. Astfel, dacă au dreptul la reparație, dar produsul nu poate fi reparat și trebuie să cumpere unul nou, prejudiciile pe care le-au suferit pot fi transferate statelor membre”, a explicat raportorul.

Ritmul transpunerii depinde și de legislația deja existentă în fiecare țară. Statele care au măsuri puternice pentru protecția consumatorilor trebuie să opereze mai puține modificări ale normelor naționale.

„Perioada de garanție a unui produs în Țările de Jos este mult mai lungă decât, de exemplu, în Germania; prin urmare, problema prelungirii perioadei de garanție în cazul reparației nu se pune în Țările de Jos în același mod ca în Germania. Același lucru este valabil și pentru Finlanda”, a explicat Repasi.

În Suedia, cetățenii beneficiază deja de un avantaj fiscal, jumătate din costul manoperei pentru reparații fiind dedus din factură. În Franța, afișarea punctajelor de reparabilitate pentru produse a devenit obligatorie în 2021, atât în magazinele online, cât și în cele fizice.

Platforma europeană pentru reparații va funcționa de la 1 ianuarie 2028

Unele dintre instrumentele necesare aplicării noilor drepturi nu sunt încă disponibile. Platforma europeană pentru reparații va deveni operațională la 1 ianuarie 2028, iar interfața online pentru întreaga Uniune Europeană trebuie să fie pregătită în iulie 2027.

Platforma va include secțiuni naționale prin care consumatorii vor putea găsi gratuit ateliere locale, comercianți de produse recondiționate, cumpărători de bunuri defecte sau inițiative comunitare dedicate reparațiilor. Statele care aleg să utilizeze propriul site național trebuie să îl pregătească până la același termen.