Radu Georgescu avertizează că economia a rămas fără combustibil. România înregistrează scăderi semnificative ale consumului și producției industriale
SURSA FOTO: Dreamstime/Economie
Economistul Radu Georgescu a publicat o analiză în care trece în revistă principalele evenimente economice ale ultimei săptămâni, atât din România, cât și din alte economii importante ale lumii.
Radu Georgescu spune că economia României a rămas fără combustibil
Potrivit mesajului publicat de economist pe Facebook, economia României a înregistrat o scădere de 2% în trimestrul al doilea din 2026 comparativ cu produsul intern brut din trimestrul al doilea al anului 2025. Georgescu amintește că și în primul trimestru din 2026 PIB-ul scăzuse cu 1,1% față de primul trimestru din 2025 și precizează că valorile menționate sunt cele din seria ajustată a PIB-ului.
Economistul adaugă că producția industrială a scăzut în luna iunie cu 5,2%, iar consumul s-a redus în aceeași lună cu 7,3%. În acest context, Radu Georgescu notează că țara seamănă cu un avion rămas fără combustibil, în care motoarele, respectiv consumul și producția, s-au oprit, în timp ce piloții au părăsit cabina și se luptă între ei.
„Este vineri. Ziua perfectă pentru o ieșire în parc. Sau pentru a citi ce s-a mai întâmplat economic pe planeta Pământ în ultima săptămână. Îți spun principalele evenimente.
1. Economia României în trimestrul 2 din 2026 a scăzut cu 2% comparativ cu PIB-ul din trimestrul 2 din 2025
Asta după ce PIB-ul din trimestrul 1 din 2026 scăzuse cu 1,1% față de trimestrul 1 din 2025. Sumele sunt cele din seria ajustata a PIB-ului
Bonus
Producția industrială a scăzut în iunie cu 5,2%,
Extra Bonus
Consumul, în iunie, a scăzut cu 7,3%. Metaforic, România este ca un avion care a rămas fără combustibil. S-au oprit motoarele — consumul și producția. În acest timp, piloții au plecat din cabina de pilotaj și se bat prin avion.
Unii pasageri fac galerie și comentează care dă mai bine cu pumnii. Alții nu sunt interesați de ce se întâmplă în avion. Se uită la poze cu pisici, cartofi prăjiți etc. Alții (minoritari) încearcă să se protejeze financiar. Orice ar însemna asta. Chiar și găsirea unei parașute și părăsirea avionului. Și acum să trecem la evenimentele din alte țări”, a scris economistul pe Facebook.
Economistul evidențiază și o serie de evoluții internaționale importante
În analiza sa, Georgescu evidențiază și o serie de evoluții internaționale importante. Acesta notează că Nvidia acordă împrumuturi în valoare de 500 de miliarde de dolari propriilor clienți pentru ca aceștia să cumpere produsele companiei. Potrivit economistului, Nvidia a anunțat luni că, împreună cu BlackRock, Blackstone și Goldman Sachs, a creat un fond de 500 de miliarde de dolari destinat finanțării achizițiilor de produse Nvidia de către clienții săi.
Ca element suplimentar, Georgescu menționează că prima de risc pentru falimentul Nvidia aproape s-a dublat în ultimele două luni.
„2. Nvidia acordă împrumuturi de 500 de miliarde de dolari către clienții săi… pentru a le cumpăra produsele
Nvidia a inventat o schemă aproape unică în istoria planetei Pământ. Luni au anunțat că, împreună cu BlackRock, Blackstone si Goldman Sachs au făcut un fond de 500 de miliarde de dolari pentru a da bani clienților Nvidia… pentru a le cumpăra produsele.
Bonus
Prima de risc pentru falimentul Nvidia aproape s-a dublat în ultimele două luni”, a mai scris economistul.

Statele Unite au vândut euro pentru a cumpăra yeni
Analiza continuă cu un eveniment pe care îl descrie drept aproape unic în istoria economică recentă. Este vorba despre momentul în care Statele Unite au vândut euro pentru a cumpăra yeni.
El susține că yenul s-a devalorizat până la un nivel record, iar autoritățile și investitorii din Japonia au început să vândă dolari pentru a susține moneda națională. În opinia sa, vânzarea dolarilor afectează Statele Unite deoarece duce la creșterea dobânzilor la titlurile de stat americane.
„3. SUA a vândut euro pentru a cumpăra yeni
Și SUA a făcut un lucru aproape unic în istoria planetei Pământ: a vândut euro pentru a cumpăra yeni. A făcut acest lucru deoarece Japonia a început să strănute din punct de vedere economic.
Iar cand Japonia stranuta, planeta Pamant raceste. Yenul s-a devalorizat la un nivel record, Japonezii au început să vândă dolari pentru a proteja yenul. Vânzarea dolarilor înseamnă o bâtă în cap pentru americani, deoarece le crește dobânda la titlurile de stat”, a subliniat Radu Georgescu.
China cumpără aur în cantități record
În ceea ce privește China, Radu Georgescu afirmă că această țară cumpără aur în cantități record. Potrivit datelor prezentate de economist, China a cumpărat 15 tone de aur în luna iunie și 20 de tone în luna iulie, o cantitate și mai mare decât cea din luna precedentă.
Economistul sugerează că ritmul accelerat al achizițiilor de aur ar putea indica existența unor informații sau anticipații privind evoluțiile economice viitoare pe care piața nu le cunoaște încă.
„4. China cumpără aur cu amândouă mâinile
În iunie, China a cumpărat 15 tone de aur
Cantitate record
În iulie a cumpărat și mai mult: 20 de tone de aur. Ce știe China și noi încă nu știm?
Concluzii
Pe planeta Pământ se întâmplă lucruri foarte importante. Chiar unice în istoria planetei”, a conchis economistul.
Mesajul poate fi vizualizat aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.