Primarul Capitalei anunță schimbări pentru proprietarii de mașini. Ce se va întâmpla cu locurile de parcare: Trebuie să iau și astfel de măsuri
SURSA FOTO: Inquam Photos / Codrin Unici - Ciprian Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că sistemul actual de gratuități pentru locurile de parcare trebuie regândit. Edilul avertizează că extinderea parcărilor cu plată va genera controverse, dar afirmă că măsurile sunt necesare pentru echilibrarea bugetului local.
Gratuitățile pentru parcare, „mai multe decât locurile disponibile”
Într-o intervenție la Digi24, Ciprian Ciucu a declarat că actualul sistem de facilități acordate pentru parcare a ajuns într-un punct dificil din perspectiva sustenabilității.
„O să-mi iau înjurături, pentru că, probabil că… anumite gratuități pe parcări nu mai sunt sustenabile, da? Oamenii vor ca totul să fie gratis. Dom’le, nu merge într-un oraș civilizat ca totul să fie gratis. În momentul de față, de exemplu, avem mai multe gratuități decât locuri de parcare. Dacă luăm cele 5.000 de gratuități pentru ziariști, dacă luăm cele nu mai știu câte zeci de mii de gratuități pentru hibride și electrice, sunt de două ori mai mai multe decât locuri de parcare”, a declarat primarul general.
Ciprian Ciucu: Toate gratuitățile trebuie reevaluate
Edilul Capitalei consideră că reevaluarea facilităților acordate este inevitabilă în contextul presiunilor asupra spațiilor de parcare și a veniturilor municipalității.
Ciucu susține că parcările reprezintă un activ important al Primăriei, care trebuie gestionat eficient din punct de vedere economic.
Primarul general a avertizat că extinderea sistemului de parcări cu plată în București va întâmpina rezistență la nivelul populației.
„Trebuie să iau și astfel de măsuri. Da? Pentru că trebuie să fructificăm activele primăriei, așa cum am făcut cu acele locuințe, care nu au mai fost indexate părțile de 20 de ani. Evident, o să fie populism, o să fie dezbatere la televizor, să vezi cât de rău e Ciucu, face ca Bolojan”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Declarațiile primarului general vin în contextul discuțiilor privind echilibrarea bugetului municipalității și creșterea veniturilor proprii.
Edilul sugerează că ajustarea politicii de gratuități și extinderea parcărilor cu plată fac parte dintr-un set mai larg de măsuri administrative și financiare.
Primăria Capitalei schimbă sistemul de plată a parcărilor
Compania Municipală Parking București anunță modificarea modalităților de plată pentru parcările publice din Capitală. Conform noilor reguli, taxarea se va face exclusiv online sau cash la automatele SelfPay.
Schimbarea intră în vigoare începând cu data de 28 februarie.
Administrația locală a transmis că cei 33 de încasatori rămași nu vor mai activa în teren. Decizia a fost justificată prin prisma eficienței financiare.
Compania Municipală Parking București a precizat că nivelul încasărilor realizate de aceștia era extrem de redus, ajungând la câteva sute de lei lunar.
Sumele colectate erau considerate insuficiente în raport cu salariile, care se ridicau la 4.600 lei brut.
Municipalitatea a informat că procesul de concediere a încasatorilor a fost inițiat în urmă cu aproximativ trei luni, cu respectarea cadrului legal.
Măsura a fost aprobată de consiliul de administrație al companiei.
Ce opțiuni de plată au șoferii în București
Potrivit Companiei Municipale Parking București, șoferii pot utiliza mai multe modalități de plată care nu presupun interacțiunea directă cu personalul:
-Prin SMS
-Aplicația mobilă Parking București
-Aplicația AmParcat
-Aplicația Qport
-Aplicația Qport
-Parcometre
-Stații SelfPay
-Platforma cmpb.ro
Neplata parcării atrage amenzi între 500 și 1.000 de lei
Compania Municipală Parking București a transmis anterior că, începând cu 26 ianuarie, Poliția Locală a Municipiului București aplică sancțiuni șoferilor care nu achită taxa pentru parcările marcate cu albastru.
Conducătorii auto depistați în neregulă riscă amenzi contravenționale cuprinse între 500 și 1.000 de lei.
În cazul achitării în termen de 15 zile, cuantumul amenzii se reduce la jumătate.
Autoritățile locale avertizează că, în situația în care amenzile nu sunt plătite în termenul prevăzut, acestea pot fi executate ulterior prin ANAF.
De asemenea, notele de constatare neachitate se pot transforma în sancțiuni contravenționale.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





