STB a cerut intrarea în insolvență. Ciprian Ciucu: Compania risca să ducă și Primăria Capitalei în incapacitate de plată
SURSA FOTO: Facebook, Nicuşor Dan - STB
Societatea de Transport București (STB) a depus joi la Tribunalul București cererea de deschidere a procedurii de insolvență. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că măsura este necesară pentru salvarea companiei și afirmă că alternativa ar fi fost acumularea unor datorii și penalități care ar fi putut împinge inclusiv Primăria Municipiului București în incapacitate de plată.
STB a depus cererea de insolvență la Tribunalul București
Solicitarea a fost înregistrată joi la Tribunalul București, într-un dosar în care STB figurează ca debitor, iar BMF GRUP SOLUȚII INTEGRATE SRL are calitatea de creditor.
Potrivit datelor din dosar, obiectul cauzei îl reprezintă „cererea debitorului (art. 66 alin. 10 din Legea nr. 85/2014)”, iar dosarul a fost repartizat manual.
Conform prevederilor legale invocate, cererea va fi judecată de urgență, în termen de cel mult 10 zile, în camera de consiliu și fără citarea părților. Procedura de insolvență va fi deschisă doar dacă judecătorul-sindic va admite solicitarea.
Dacă există deja cereri formulate de creditori, acestea vor fi conexate și vor deveni declarații de creanță în cazul deschiderii procedurii.
Ciprian Ciucu: Costurile STB au ajuns la nivelul întregului buget al Primăriei
Primarul Capitalei a declarat că decizia de a solicita insolvența este una necesară pentru redresarea companiei.
„STB a făcut ceea ce era corect, a cerut astăzi insolvenţa în instanţă. Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar”, a transmis Ciprian Ciucu.
Acesta a arătat că numai transportul public de suprafață reprezintă 34% din bugetul Primăriei Municipiului București.
„Apoi, dacă la costul de operare adăugăm şi datoriile şi penalităţile, valoarea cumulată a acestora ajunge cât la întregul buget al PMB. Da, aţi citit bine. Acesta este realitatea şocantă”, a afirmat edilul.
Potrivit acestuia, insolvența va opri acumularea de noi penalități și va permite implementarea unui plan de restructurare fără întreruperea serviciului public de transport.
Primarul spune că transportul public și salariile angajaților nu vor fi afectate
Ciprian Ciucu susține că procedura de insolvență nu va afecta activitatea curentă a companiei și nici plata salariilor.
El a precizat că va continua programul de investiții în infrastructura de transport, inclusiv modernizarea depourilor și refacerea liniilor de tramvai, însă consideră că STB trebuie reorganizată și administrată mai eficient.
Totodată, primarul a criticat activitatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), despre care spune că nu și-a îndeplinit rolul în ultimii ani.
„Vom continua investiţiile, dar este necesar ca această companie foarte mare şi importantă să fie administrată corect şi decăpuşată. Dar nu este suficient, ADI TPBI va trebui să îşi asume rolul pentru care a fost înfiinţată sau va fi desfiinţată”, a transmis Ciucu.
Primarul respinge speculațiile privind terenurile STB
Edilul a respins informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora procedura de insolvență ar urmări valorificarea terenurilor pe care sunt amplasate bazele STB.
„Este o prostie, o manipulare voită pentru că adevărul este că STB nu deţine acele terenuri, ele sunt în proprietatea publică a Municipiului Bucureşti şi nu pot fi abordate în niciun fel de către firma de insolvenţă şi de creditori”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Consiliul General aprobase deja declanșarea procedurii
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, în 21 iulie, mandatul prin care Adunarea Generală a Acționarilor STB urma să solicite Consiliului de Administrație declanșarea procedurii de insolvență. Hotărârea a fost adoptată cu 39 de voturi pentru și șapte abțineri.
La acel moment, Ciprian Ciucu declara că situația financiară a companiei devenise critică și putea afecta inclusiv capacitatea de plată a Primăriei Capitalei.
„Ne-a trecut glonţul pe la ureche”, afirma atunci edilul.
Acesta susținea că, deși solicitase încă de la începutul anului un plan de reformă pentru STB, măsurile propuse nu au produs rezultate.
„Costul transportului în comun dintr-un singur an (2025), plus toate datoriile şi penalităţile, se ridică la 5,6 miliarde de lei. Aproape cât tot bugetul PMB. Dacă, prin absurd, ar fi trebuit să plătim totul, Bucureştiul nu mai rămânea cu nimic. Asta e singura soluţie ca să nu ne fie poprite conturile. Alternativa era să nu facem nimic. Dacă am fi amânat, ar fi fost prăpădul mult mai mare”, declara primarul.
Potrivit Primăriei Municipiului București, insolvența nu va afecta transportul public, iar furnizorii și angajații companiei vor continua să fie plătiți.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.