Pensia alimentară sau pensia de întreținere. Cum se calculează și cine poate beneficia de ea

Pensia de întreținere ridică adesea întrebări și conflicte între părinți, mai ales în urma unui divorț. Cum se calculează corect suma, cine are dreptul la ea și până când se plătește? Răspunsurile le găsiți în rândurile următoare.

Cum se calculează pensia de întreținere / pensia alimentară?

Contribuția părinților la cheltuielile legate de creșterea, educarea, instruirea și pregătirea profesională a copiilor minori, cunoscută în mod obișnuit drept pensia alimentară sau pensia de întreținere, reprezintă obligația legală a ambilor părinți, indiferent dacă aceștia sunt căsătoriți sau nu, de a asigura îngrijirea și susținerea copiilor lor. În cazul unui divorț realizat la notar, părțile stabilesc de comun acord cuantumul și modalitatea de plată a acestei contribuții.

Potrivit Codului Civil, obligația de întreținere se execută, în principiu, în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educație, instruire și formare profesională. Din acest motiv, în legislația actuală, noțiunea se diferențiază de denumirea veche de „pensie alimentară” utilizată în Codul Civil anterior.

În practică există anumite limite orientative după care părinții se pot ghida în stabilirea sumei datorate. Astfel, contribuția poate ajunge până la un sfert din venitul net al părintelui în cazul unui copil, până la o treime pentru doi copii și până la jumătate din venitul net în situația în care există trei sau mai mulți copii aflați în întreținere.

De regulă, în practică, întreținerea se stabilește la nivelul maxim prevăzut de lege, însă părinții au libertatea de a conveni și asupra unor sume mai mari, în funcție de înțelegerea dintre ei și de nevoile copilului.

Deși, din punct de vedere teoretic, obligația de întreținere se execută în natură, în majoritatea cazurilor părinții aleg să o transforme într-o sumă fixă de bani sau într-un procent din venitul lunar net, pentru a facilita stabilirea și evidența contribuției lunare.

Ce înseamnă conceptele „întreținere” și „obligație de întreținere” în practică?

În practică, noțiunile de „întreținere” și „obligație de întreținere” desemnează îndatorirea legală a unei persoane de a asigura unei alte persoane mijloacele necesare traiului. Această obligație include nu doar acoperirea nevoilor materiale, ci și a celor spirituale, iar în cazul părinților față de copiii minori presupune și suportarea cheltuielilor necesare pentru educație, învățământ și pregătire profesională.

Obligația legală de întreținere este prevăzută de Codul Civil și există între anumite categorii de persoane, stabilite expres de lege. Aceasta se naște, în principal, între soț și soție, între rudele în linie dreaptă, precum și între frați și surori, dar și între alte persoane prevăzute de dispozițiile legale. Obligația poate exista și între foștii soți, situație care nu trebuie confundată cu alte forme de compensații financiare prevăzute în contextul desfacerii căsătoriei.

În anumite situații speciale, legea prevede extinderea acestei obligații și asupra altor persoane. Astfel, soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț poate fi obligat să continue întreținerea acestuia pe durata minorității, însă numai dacă părinții firești ai copilului au decedat, sunt dispăruți sau se află în stare de nevoie. La rândul său, copilul care a beneficiat de întreținere în aceste condiții pentru o perioadă de cel puțin zece ani poate fi obligat ulterior să acorde întreținere persoanei care l-a sprijinit. Totodată, moștenitorii unei persoane care avea obligația de întreținere sau care a acordat întreținere fără a fi legal obligată pot fi ținuți să continue această obligație, în limita valorii bunurilor moștenite, dacă părinții minorului nu mai sunt în viață, sunt dispăruți sau se află în nevoie, și numai pe durata minorității beneficiarului.

Pentru obținerea indemnizației de întreținere, persoana interesată trebuie, în principiu, să se adreseze instanței judecătorești competente, fie de la domiciliul său, fie de la domiciliul pârâtului. Cererea poate fi formulată separat sau în cadrul unor proceduri precum divorțul, stabilirea paternității, exercitarea autorității părintești ori stabilirea domiciliului minorilor. Instanța poate dispune, pe cale provizorie, măsuri temporare prin ordonanță președințială, valabile până la soluționarea definitivă a cauzei.

Procedura judiciară cuprinde mai multe etape. În faza scrisă sunt depuse cererea, întâmpinarea și eventual cererea reconvențională, putând fi dispuse și măsuri asigurătorii, precum poprirea sau sechestrul. Ulterior, părțile sunt citate, iar actele de procedură sunt comunicate. În etapa dezbaterilor are loc ședința de judecată, în cadrul căreia se pot ridica excepții și se administrează probele necesare soluționării cauzei. Procesul continuă cu deliberarea judecătorului și se finalizează prin pronunțarea hotărârii judecătorești.

În cazul divorțului prin acordul soților, inclusiv atunci când acesta este realizat în fața notarului public, soții pot stabili de comun acord toate aspectele legate de copii, inclusiv contribuția pentru întreținerea, educarea și formarea lor profesională.

În ceea ce privește reprezentarea în astfel de proceduri, aceasta este posibilă în anumite condiții. În procesele privind pensia de întreținere formulate separat, părțile pot fi reprezentate prin avocat sau prin mandatar, cu mențiunea că mandatarul fără calitate de avocat nu poate susține concluzii orale în fața instanței. În cazul minorilor, aceștia sunt reprezentați de părinți sau de persoanele care exercită autoritatea părintească, iar după dobândirea majoratului, acțiunea este exercitată personal de către copil.

Din punct de vedere al modului de executare, obligația de întreținere se realizează, în principiu, în natură, prin asigurarea directă a celor necesare traiului. Atunci când acest lucru nu este posibil sau nu este respectat, instanța poate stabili executarea obligației sub forma unei pensii de întreținere în bani, fie sub forma unei sume fixe, fie ca procent din venitul lunar net al debitorului. Plata se face periodic, la termenele stabilite prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească, existând și posibilitatea plății anticipate a unei sume globale, dacă situația o permite și dacă acest lucru este justificat.

În cazul minorilor, pensia de întreținere se plătește reprezentantului legal al acestora, care administrează sumele în interesul copilului.

Până la ce vârstă poate beneficia un copil de indemnizație de întreținere?

Obligația de întreținere dintre părinți și copii este reglementată de articolele 499 și 525 din Codul Civil și stabilește cadrul juridic în care un copil poate beneficia de sprijin financiar din partea părinților. În cazul minorilor, regula generală este că aceștia au dreptul la întreținere atât timp cât nu își pot asigura singuri mijloacele de trai din munca proprie, chiar și în situația în care dețin anumite bunuri. Se consideră că minorul se află în nevoie dacă nu are posibilitatea efectivă de a se întreține singur.

În situațiile în care părinții nu pot asigura întreținerea fără a-și periclita propria existență, instanța de tutelă poate decide ca această obligație să fie îndeplinită prin valorificarea bunurilor copilului, cu excepția celor strict necesare pentru viața și dezvoltarea sa. Această soluție este însă una excepțională și se aplică doar atunci când nu există alte posibilități de asigurare a întreținerii.

În ceea ce privește vârsta până la care copilul poate beneficia de întreținere, legea prevede o extindere a acestei obligații și după împlinirea majoratului. Astfel, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, în vârstă de 18 ani, dacă acesta își continuă studiile, însă numai până la finalizarea acestora și fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Regimul juridic al întreținerii în cazul minorilor este diferit de cel aplicabil adulților, întrucât minorii beneficiază de o protecție legală sporită, iar obligația părinților are un caracter prioritar și mai extins. În cazul adulților, întreținerea se acordă în condiții mai restrictive, fiind condiționată de existența stării de nevoie și de incapacitatea persoanei de a se întreține din muncă sau din alte resurse proprii.

Ce măsuri pot fi luate pentru a-l determina pe debitor să plătească indemnizația de întreținere?

În situația în care persoana obligată la plata indemnizației de întreținere (debitorul) nu își îndeplinește de bunăvoie obligația stabilită prin lege sau prin hotărâre judecătorească, creditorul poate recurge la procedura executării silite pentru recuperarea sumelor datorate.

Având în vedere că, în practică, pensia de întreținere este stabilită cel mai frecvent sub forma unei sume de bani, cea mai utilizată modalitate de executare silită este poprirea veniturilor lunare, în special a salariului sau a altor venituri periodice ale debitorului. Această măsură permite reținerea directă a sumelor datorate din veniturile persoanei obligate la plată.

În anumite situații, atunci când poprirea nu este suficientă sau nu poate fi aplicată, se poate recurge și la executarea silită asupra bunurilor debitorului, prin vânzarea acestora. Aceasta poate viza atât bunuri mobile, cât și bunuri imobile, însă este mai puțin frecvent utilizată în practică față de poprirea veniturilor.

Neplata cu rea-credință a obligației de întreținere poate avea și consecințe de natură penală. Codul Penal prevede infracțiunea de abandon de familie, reglementată de articolul 378, care sancționează fapta persoanei care, având obligația legală de întreținere, nu o îndeplinește în mod intenționat. Este incriminată, printre altele, neplata cu rea-credință timp de trei luni a pensiei de întreținere stabilite de instanță, precum și alte forme de abandon sau neglijare a obligației de sprijin față de persoana îndreptățită.

Pentru aceste fapte, legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, iar acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Totuși, dacă debitorul își îndeplinește obligațiile înainte de finalizarea urmăririi penale, fapta nu mai este sancționată. Dacă plata este efectuată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, instanța poate dispune măsuri mai blânde, precum amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării acesteia, în funcție de situația concretă.

„Art. 378. – Abandonul de familie

(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:

a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;

b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;

c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.

(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.”