Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Marius Budăi
Deputatul PSD Marius Budăi a publicat un mesaj în care avertizează că România riscă să ajungă în cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii și critică poziția PNL și USR în privința calendarului de eliminare a cărbunelui.
Marius Budăi spune că sistemul energetic național este sub o presiune uriașă
Potrivit explicațiilor publicate de Facebook de Marius Budăi, Italia și Germania au adaptat calendarul de eliminare a cărbunelui, iar România ar trebui să aibă aceeași preocupare pentru interesul național. Budăi afirmă că PNL și USR se opun soluțiilor care ar putea evita un dezastru energetic.
Deputatul susține că, din cauza PNL și USR, România a rămas cu hidrocentrale nefinalizate, cu capacități de producție scoase din funcțiune mai repede decât au fost înlocuite și cu o piață a energiei liberalizată fără suficiente măsuri de protecție. În opinia sa, rezultatul este reprezentat de o producție insuficientă de energie, o dependență tot mai mare de importuri și un Sistem Energetic Național aflat sub o presiune uriașă.
„Italia și Germania au adaptat calendarul de eliminare a cărbunelui. De ce PNL și USR spun că nu și România? România riscă să ajungă în cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii. Iar cei care au adus-o în această situație se opun și soluțiilor care pot evita dezastrul.
Din cauza PNL și USR România a rămas cu hidrocentrale nefinalizate, cu capacități de producție scoase din funcțiune mai repede decât au fost înlocuite și cu o piață a energiei liberalizată fără suficiente măsuri de protecție.
Rezultatul îl vedem astăzi: producție insuficientă, dependență tot mai mare de importuri și un Sistem Energetic Național aflat sub o presiune uriașă”, a scris acesta pe Facebook.
Centralele pe cărbune nu trebuie închise înainte de punerea în funcțiune a altor capacități de producție care să le înlocuiască
Marius Budăi subliniază că PSD susține un principiu elementar. Mai precis, centralele pe cărbune nu trebuie închise înainte de punerea în funcțiune a altor capacități de producție care să le înlocuiască. El consideră că votul împotriva acestei abordări aparține exact celor care au contribuit la vulnerabilizarea sistemului energetic.
Deputatul precizează că, în opinia sa, nu este vorba despre o dispută ideologică, ci despre o alegere între responsabilitate și inconștiență, între protejarea României și protejarea orgoliilor politice.
În mesajul său, Budăi susține că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vorbește despre înlocuirea cărbunelui, nu despre închiderea unor capacități de producție fără existența unor alternative funcționale. El afirmă că România trebuie să își respecte angajamentele europene, dar în același timp să își protejeze securitatea energetică, considerând că cele două obiective nu sunt incompatibile.
„Iar acum, când PSD spune un lucru elementar – nu închizi centralele pe cărbune până nu pui în funcțiune alte capacități de producție – exact cei care au contribuit la această vulnerabilitate votează împotrivă.
Nu este o dispută ideologică. Este o alegere între responsabilitate și inconștiență. Între a proteja România și a proteja orgolii politice.
PNRR vorbește despre înlocuirea cărbunelui, nu despre închiderea unor capacități fără alternative funcționale. România trebuie să-și respecte angajamentele europene, dar și să-și protejeze securitatea energetică. Cele două obiective nu sunt incompatibile”, a mai scris deputatul.

Dacă alte state europene au reușit să adapteze calendarele, România trebuie să procedeze în același mod
Deputatul PSD apreciază că, dacă alte state europene au reușit să adapteze calendarele de eliminare a cărbunelui la realitatea din teren, și România trebuie să procedeze în același mod.
Marius Budăi avertizează că românii nu ar trebui să ajungă să se confrunte cu scenarii precum un blackout național după închiderea unor noi capacități de producție, oprirea industriei din lipsă de energie și trimiterea acasă a mii de angajați, creșterea puternică a importurilor de energie și plata de către populație a costurilor generate de greșeli politice, precum și funcționarea spitalelor și a infrastructurii critice în regim de avarie după prăbușirea sistemului energetic.
În final, deputatul afirmă că PSD refuză să trateze aceste riscuri ca pe simple exerciții de imagine și susține că miza reală nu este o bătălie politică, ci securitatea energetică a României și viața cetățenilor români.
„Dacă alte state europene au reușit să adapteze calendarele de eliminare a cărbunelui la realitatea din teren, România trebuie să aibă aceeași preocupare pentru interesul național.
PSD susține un principiu simplu: nu lași România fără energie înainte să construiești ceva ce îi ia locul.
PSD spune că românii nu trebuie să ajungă să citească următoarele titluri de presă:– “România în beznă. Blackout național după închiderea unor noi capacități de producție.”;
– “Industria se oprește din lipsă de energie. Mii de angajați trimiși acasă.”;
– “Importurile de energie explodează. Românii plătesc din nou factura greșelilor politice.”;
– “Spitale și infrastructură critică funcționează în regim de avarie după prăbușirea sistemului energetic.”.PSD refuză să trateze aceste riscuri ca pe simple exerciții de imagine. În joc nu este o bătălie politică. În joc este securitatea energetică a României. În joc este viața cetățenilor români”, a conchis social-democratul.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.