Oferte de sărbători pe piața energiei electrice: prețuri sub Hidroelectrica, însă avantajele sunt temporare
Mai mulți furnizori de energie electrică au lansat, în această perioadă, oferte comerciale valabile exclusiv pe durata Sărbătorilor de iarnă, cu scopul de a atrage clienți noi într-o piață aflată în plin proces de re-liberalizare. Unele dintre aceste oferte vin cu prețuri care coboară chiar sub nivelul practicat de Hidroelectrica, companie recunoscută drept cea mai avantajoasă din punct de vedere tarifar în ultimii ani.
Reprezentanții Consiliului Concurenței au explicat HotNews că această competiție este benefică pentru consumatori, dar pot apărea și probleme dacă ofertele nu sunt corect concepute.
Una dintre cele mai atractive oferte apărute în perioada sărbătorilor este cea lansată de Nova Power & Gas. Potrivit datelor disponibile, până la 31 decembrie, clienții care aleg acest furnizor pot beneficia de un preț final cuprins între 0,99 și 1,07 lei/kWh, în funcție de zona de distribuție.
O analiză mai atentă arată însă că acest preț redus se aplică doar pentru o perioadă limitată de patru luni, între 1 martie și 1 iulie 2026. După expirarea intervalului promoțional, tariful devine variabil, urmând să fie notificat consumatorilor cu 30 de zile înainte de aplicare.
Prin comparație, Hidroelectrica practică, pentru luna decembrie, prețuri finale cuprinse între 1,04 și 1,15 lei/kWh, în funcție de zona de distribuție.
Compania a derulat anterior și o campanie de Black Friday și 1 Decembrie, care a avut un impact semnificativ în piață, atrăgând peste 42.800 de consumatori în doar patru zile, ceea ce a însemnat mai mult de 10.700 de clienți noi pe zi.
Ofertele prezentate de Engie, E.ON, PPC și Electrica Furnizare
Și alți furnizori importanți au venit cu oferte speciale. Engie propune, în această perioadă, un bonus de 100 kWh gratuit pentru prima lună și un preț fix valabil până în septembrie 2027. Totuși, prețul final nu este afișat direct pe site, fiind necesară descărcarea documentului de ofertă, unde apare un tarif cuprins între 1,35 și 1,44 lei/kWh, în funcție de zona de distribuție.
E.ON a lansat, la rândul său, o campanie valabilă până la 31 decembrie, prin care clienții noi primesc un cântar smart Xiaomi, în timp ce prețul energiei este fix timp de 12 luni, la 1,27 lei/kWh, la care se adaugă un abonament zilnic de 0,35 lei.
PPC vine cu o ofertă cu preț fix pe termen mai lung, respectiv până în decembrie 2028, cu tarife între 1,25 și 1,33 lei/kWh. Oferta este disponibilă până la 31 ianuarie 2026 sau până la atingerea unui prag de 1.000 de clienți care semnează contracte pentru produsul respectiv.
Electrica Furnizare a anunțat, de asemenea, o ofertă valabilă până la finalul anului, cu prețuri cuprinse între 1,20 și 1,31 lei/kWh.
Consiliul Concurenței ne învață la ce să fim atenți pentru a nu fi păcăliți
În primul rând, Reprezentanții Consiliului Concurenței au recomandat consultarea platformei POSF de pe site-ul ANRE, unde pot fi comparate ofertele-tip ale furnizorilor de energie electrică.
Apoi, reprezentanții Consiliului au apreciat că acest „război” al ofertelor este un semn pozitiv al funcționării mecanismelor de piață. Ei au explicat că ofertele destinate atragerii de clienți noi sunt firești într-o piață concurențială și pot intensifica presiunea asupra furnizorilor, determinându-i să vină cu condiții mai bune și servicii de calitate superioară.
Totodată, autoritatea a subliniat că este esențial ca aceste inițiative să fie rezultatul unor decizii comerciale independente și să nu existe coordonări între furnizori, care ar putea fi interpretate drept înțelegeri anticoncurențiale.
Oficialii au atras atenția și asupra riscului ca anumite oferte să îngreuneze mobilitatea consumatorilor, adică posibilitatea de a schimba ușor furnizorul. Aceștia au amintit că, în trecut, au avertizat asupra așa-numitelor oferte de retenție, prin care prețuri mai bune sunt oferite doar clienților care amenință că vor pleca. Într-o piață recent liberalizată, astfel de practici pot perturba procesul normal de migrare a clienților și pot descuraja concurența.
Consiliul Concurenței a mai precizat că monitorizează atent structura ofertelor și riscul ca promoțiile sau diferențierile de preț să aibă efecte negative asupra concurenței. În cazul constatării unor încălcări ale legislației, precum înțelegeri anticoncurențiale sau abuz de poziție dominantă, companiile riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri realizată în anul anterior, precum și impunerea unor măsuri corective.
În același timp, autoritatea a subliniat că și consumatorii au un rol activ. Aceștia sunt îndemnați să analizeze cu atenție condițiile contractuale, să compare ofertele disponibile și să se informeze constant, pentru a evita situațiile dezavantajoase.