Dumitru Chisăliță avertizează: Oprirea reactoarelor de la Cernavodă va aduce prețuri mai mari la energie și o primă de risc în piață
SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu - Dumitru Chisăliță
România a rămas fără producție de energie nucleară după oprirea ambelor reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, măsură luată din cauza scăderii dramatice a debitului Dunării. Situația, fără precedent în ultimele două decenii, pune presiune pe sistemul energetic național, care va depinde mai mult de importuri. Dumitru Chiseliță avertizează asupra unor posibile creșteri ale prețurilor pe piața de energie.
Dumitru Chisăliță: România va trece peste criza de energie, dar cu toate capacitățile la maximum. Orice situație poate deveni critică
Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, a explicat pentru MediaFax că oprirea reactoarelor nu ar trebui să afecteze imediat alimentarea cu energie a populației și industriei, însă va determina creșterea importurilor și ar putea pune presiune pe prețurile de pe piețele de energie.
Expertul a arătat că oprirea Unității 2, după cea a Unității 1, confirmă scenariul anticipat într-o analiză publicată anterior, în care avertiza că o perioadă prelungită de secetă severă ar putea conduce la oprirea preventivă a reactoarelor de la Cernavodă. El preciza că riscul a crescut semnificativ pe fondul scăderii debitelor Dunării, însă nu considera inițial sigură o astfel de măsură.
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica, asigură în condiții normale aproximativ 20% din producția de energie electrică a României, prin cele două reactoare cu o capacitate instalată de circa 700 MW fiecare.
Chisăliță estimează că sistemul energetic național va putea traversa perioada dificilă, însă cu toate capacitățile de producție utilizate la maximum. El a precizat că România va fi nevoită să apeleze la importuri semnificativ mai mari, care ar putea ajunge în orele de vârf la 3.000-3.200 MW, aproape de limita maximă disponibilă pe interconexiunile cu statele vecine.
Potrivit lui, producția internă pe bază de cărbune, hidrocarburi și, în anumite intervale, hidroenergie, va fi utilizată la capacitate maximă, ceea ce înseamnă că orice incident suplimentar apărut în sistem ar putea deveni o problemă majoră.
„În eventualitatea a încă 30 de zile de secetă severă în întregul bazin al Dunării, fără precipitații semnificative, riscul opririi preventive a cel puțin unei unități de la Cernavodă ar crește considerabil. Totuși, pe baza informațiilor actuale, o astfel de oprire nu poate fi considerată certă.
Chiar dacă vom avea importuri foarte mari și probabil că vom sta în orele de vârf către 3.000 – 3.200 de MWh, adică în zona maximală a importurilor, că vom merge probabil la maxim, așa cum mergem și în momentul de față, cu producția și din hidrocarburi, și cu cărbunele, și probabil în anumite ore, și cu hidro, cred că, mă rog, vom trece peste situația asta, din punct de vedere al dispecerizării, al managementului sistemului.
Mă rog, o să fie un pic dificil, o să fie greu, dar cred că vom trece peste asta. Singurul element critic este că vom fi cu toate la maximum, adică orice situație poate să apară în viitor devine critic, fiind cumva la maxim turate toate capacitățile.
Din perspectiva prețului, mâine o să avem cea mai mare diferență între prețurile orare. Dacă ultima mare diferența a fost de 23 de ori între prețul cel mai mic și prețul cel mai mare dintr-o zi, mâine o să avem 25 pe PZU între prețul cel mai mic și prețul cel mai cel mai mare. Și sincer, mă aștept ca poimâine prețurile pe vârf de consum să fie unele și mai mari decât vor fi mâine. Și probabil în zilele următoare lucrurile nu vor sta deloc bine din perspectiva asta, a prețurilor pe PZU.
În factura românilor, nu o să vedem neapărat mâine sau luna viitoare o creștere, dar situația pe care o vedem în momentul de față creează costuri, costuri care vor fi recuperate de furnizori din viitoarele oferte de preț. Și nu în ultimul rând, situația aceasta introduce probabil o primă de risc, adică furnizorii își vor lua o măsură de securitate ca atunci când se mai întâmplă să aibe o acoperire din perspectiva prețului pe care îl ofertează.
Toate asta cel mai probabil vor duce la creșteri de oferte de preț în piață. Nu înseamnă neapărat că crește prețul, dar ofertele, noile contracte posibil să fie mai mari decât ofertele momentane, bazate pe această situație punctuală pe care o avem și care din păcate poate să se repete și anul viitor, ceea ce bineînțeles crează costuri la nivelul furnizorilor.
După acel eveniment s-au făcut niște investiții importante, doar că situația de astăzi e mai critică decât situația de atunci. În materialul ce l-am făcut eu am estimat că vom atinge acel nivel minim al Dunării, care a fost în 1985, când am avut 1.400 metri cubi/oră la Baziaș și acum avem 1.600, dar cu luna august secetoasă, cum se arată, din punctul meu de vedere atingem același nivel, în august”, a precizat Chisăliță.
Dumitru Chisăliță avertizează: Oprirea reactoarelor de la Cernavodă va aduce prețuri mai mari la energie și o primă de risc în piață
În ceea ce privește piața energiei, Chisăliță avertizează că oprirea reactoarelor va accentua diferențele dintre prețurile din timpul zilei și cele din orele de consum maxim. El estimează că pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) diferența dintre cel mai mic și cel mai mare preț orar ar putea depăși nivelurile deja ridicate, ajungând la variații de peste 25 de ori într-o singură zi.
Expertul consideră că oprirea centralei nu va duce la o creștere imediată a facturilor populației, însă costurile suplimentare generate de importuri și de achizițiile mai scumpe de energie vor fi recuperate ulterior de furnizori prin noi oferte comerciale. În plus, furnizorii ar putea introduce o primă de risc pentru a se proteja în fața unor situații similare.
Oprirea simultană a celor două reactoare de la Cernavodă din cauza debitului scăzut al Dunării este o premieră. Potrivit lui Chisăliță, după situația similară din 2003 au fost realizate investiții pentru reducerea vulnerabilităților, însă contextul actual este mai dificil.
Acesta a precizat, pentru HotNews.ro, că nivelul Dunării se apropie de valorile istorice înregistrate în 1985, când debitul la intrarea în țară, în zona Baziaș, a coborât la aproximativ 1.400 metri cubi pe secundă. În prezent, debitul este în jurul valorii de 1.600 metri cubi pe secundă, însă o lună august secetoasă ar putea duce la atingerea unor niveluri similare.
„Nu s-a întâmplat niciodată (oprirea concomitentă a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, n.r.). Noi (Asociația Energia Inteligentă, n.r.) am anticipat într-o analiză de circa două săptămâni situația critică pentru reactorul nr. 1. Nu era nicio surpriză să zicem vizavi de oprirea lui. Pentru reactorul nr. 2 aveam o estimare, dar ea era undeva pe sfârșitul lunii august. Atunci ne așteptam la un debit undeva la 1.400 mc/s la intrarea în țară, la Baziaș.
Oprirea practic înseamnă că este legată de fapt exclusiv de răcirea reactorului și respectiv de nivelul Dunării în zona în care se absoarbe apa pentru a fi răcit reactorul. Din punct de vedere al sistemului energetic național (SEN. n.r.), înseamnă că pierdem 20% dintr-o capacitate securitară, adică o capacitate pe care o aveam și când nu bătea vântul, și când nu era soare, și când era seară și era consum mare.
Vom importa probabil mult mai mult. Maximul pe care l-am importat de când s-a oprit reactorul nr.1 a fost undeva la 2000 și un pic de MW, probabil că ajungem la 3000 – 3.200 MW. Adică foarte aproape de limita maximă a importurilor de pe zona vestică și sudică a României.
Chiar dacă cumva într-o fază greoaie ținând seama că se anunță și zile caniculare. Asta înseamnă că pe lângă faptul că ne-a picat producția vom avea de-a face și cu o creștere a consumului de energie. Dar ea este dispecerizabilă. Cu siguranță va trebui să avem în vedere prețuri foarte mari.
Înaintea acestui anunț, pentru mâine, diferența între ora la care prețul este cel mai mic și ora la care prețul este cel mai mare este de 25 de ori mai mare. Deci diferența este foarte mare. Sunt convins că după oprirea reactorului prognozele pentru poimâine vor arăta o diferență și mai mare. Asta înseamnă că, cel mai probabil, printr-o dispecerizare corespunzătoare vom face față situației, dar ne va costa.
Mâine avem deja, în absența acestei sistări, deci prețurile care nu au luat în calcul aceste oprire, și deja avem de 25 de ori prețul mai mare. Cel mai probabil mâine vom vedea un ecart și mai mare între momentul în care prețul este mic, la amiază să zicem, și seara, când vor fi consumuri mari și necesitate mare de import”, a explicat Chisăliță.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.