Dumitru Chisăliță: Românii ar putea plăti mai puțin la energie. Modelul care poate reduce prețurile

Dumitru Chisăliță: Românii ar putea plăti mai puțin la energie. Modelul care poate reduce prețurile

Sursa foto Asociatia Energia Inteligenta

Publicat de Alexandra Iana la 29 iunie 2026, 17:38

Programul prin care PPC a oferit energie activă gratuită pentru 5.000 de clienți nu este doar o campanie de promovare, ci un test important privind modul în care consumatorii români își pot adapta consumul în funcție de prețul energiei. Aceasta este concluzia unei analize realizate de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, care arată că beneficiile programului depășesc cu mult reducerile acordate participanților și ar putea reprezenta un model pentru viitorul pieței de energie din România.

Potrivit specialistului, experimentul oferă primele informații relevante despre flexibilitatea consumului rezidențial și despre modul în care surplusul de energie produs în timpul zilei poate fi valorificat mai eficient.

Dumitru Chisăliță: Câștigul pentru fiecare client este redus, însă miza reală este alta

Analiza pornește de la datele publicate de PPC privind primele șase intervale orare în care energia activă a fost oferită gratuit.

În această perioadă, cei 5.000 de participanți au consumat împreună 71 MWh de energie și au beneficiat de reduceri totale de aproximativ 61.000 de lei.

Raportat la fiecare participant, avantajul financiar nu este foarte mare.

„Datele publicate de PPC arată că, în primele șase intervale orare cu energie activă gratuită, cei 5.000 de participanți au consumat în total 71 MWh, beneficiind de o reducere cumulată de aproximativ 61.000 de lei. Raportat la numărul total de participanți, câștigul mediu este modest – aproximativ 12 lei per client înscris (0,096 lei/kWh, 7,3%) sau 14,5 lei pentru fiecare client care și-a modificat efectiv comportamentul de consum (0,116 lei/kWh, 9,2%). La nivel individual, suma nu este spectaculoasă, însă valoarea experimentului nu trebuie căutată aici”, explică Dumitru Chisăliță.

Specialistul arată că elementul cu adevărat important este modificarea comportamentului de consum.

„Elementul esențial este faptul că participanții au consumat cu 28,6% mai mult în intervalele gratuite decât în aceleași intervale din luna precedentă. Din cei 71 MWh consumați, aproximativ 55 MWh reprezintă consumul care s-ar fi produs oricum, iar circa 15,8 MWh constituie consum suplimentar generat de stimulentul oferit de PPC.”

Poate energia gratuită să aducă, de fapt, economii furnizorului?

În analiza sa, Dumitru Chisăliță ridică întrebarea esențială privind costurile reale ale programului pentru furnizor.

„Întrebarea fundamentală este dacă această energie gratuită a reprezentat un cost real pentru furnizor sau dacă, dimpotrivă, a produs economii în întregul sistem energetic.”

Pentru a ilustra acest mecanism, specialistul folosește datele de pe piața energiei din luna mai 2026.

„Conform datelor OPCOM pentru luna mai 2026, în lipsa consumului suplimentar la prânz, energia disponibilă în sistem a fost exportată la aproximativ 130 lei/MWh, iar energia necesară seara pentru acoperirea consumului a fost importată la aproximativ 1.200 lei/MWh.”

Pe baza acestei ipoteze, concluziile sunt surprinzătoare.

„În această situație, cei 71 MWh consumați în intervalele gratuite ar fi valorat doar 9.230 lei dacă ar fi fost exportați. În schimb, dacă aceeași cantitate de energie evită achiziții la prețurile ridicate din orele de vârf de seară, economia potențială ajunge la aproape 76.000 de lei.”

Astfel, specialistul apreciază că programul ar putea genera economii chiar mai mari decât reducerile acordate consumatorilor.

„Rezultatul este surprinzător. Deși PPC a acordat clienților un beneficiu de 61.000 de lei, economia realizată prin reducerea expunerii la prețurile ridicate din orele de seară poate depăși această sumă. În acest scenariu, programul nu mai apare ca o cheltuială, ci ca un mecanism de optimizare economică a portofoliului de clienți.”

Există și un scenariu mai prudent

Dumitru Chisăliță subliniază însă că analiza depinde de cât din consumul înregistrat la prânz reprezintă, în realitate, energie mutată din intervalele de vârf de seară.

„Există însă și o interpretare mai prudentă. Nu știm câți dintre cei 71 MWh reprezintă cu adevărat consum mutat din intervalele de vârf de seară. Dacă doar cei 15,8 MWh suplimentari au contribuit efectiv la reducerea consumului din orele scumpe, atunci economia sistemică se reduce la aproximativ 17.000 de lei. În această variantă, beneficiul acordat clienților depășește economiile realizate, iar PPC suportă un cost net de aproximativ 44.000 de lei. Programul devine atunci mai degrabă un exercițiu de marketing, fidelizare și învățare a comportamentului consumatorilor.”

Potrivit acestuia, realitatea se situează probabil între cele două variante analizate.

„Realitatea se află probabil între aceste două extreme. O parte din consum a fost cu siguranță mutată din alte intervale orare, o parte reprezintă consum nou, iar o altă parte s-ar fi produs oricum la prânz.”

Peste 83% dintre participanți și-au schimbat comportamentul de consum

Dincolo de economiile imediate, analiza evidențiază faptul că programul oferă informații valoroase despre reacția consumatorilor la semnalele de preț.

„Tocmai de aceea, adevărata valoare a experimentului nu constă în cei 61.000 de lei acordați clienților, ci în informațiile obținute despre flexibilitatea consumului rezidențial din România.”

Mai mult, rezultatele sunt considerate încurajatoare.

„Pentru prima dată, un furnizor testează la scară relevantă cât de repede și cât de mult își pot adapta clienții comportamentul atunci când prețul energiei reflectă realitatea sistemului. Iar răspunsul este încurajator: peste 83% dintre participanți au reacționat la semnalele transmise și și-au modificat consumul.”

Modelul ar putea reduce prețurile pentru întreaga piață

În finalul analizei, Dumitru Chisăliță susține că extinderea unui astfel de sistem la nivelul întregii piețe, după instalarea a aproximativ 1,5 milioane de contoare inteligente, ar putea reduce volatilitatea prețurilor și costurile suportate de consumatori și furnizori.

Potrivit simulării realizate de Asociația Energia Inteligentă, orele cu excedent de energie ar avea prețuri mult mai mici, vârfurile de peste 1.200-1.350 lei/MWh ar dispărea aproape complet, iar volatilitatea pieței s-ar reduce semnificativ.

Specialistul estimează că un astfel de program ar conduce la scăderea costurilor pentru toate categoriile de participanți la piață: aproximativ 8% pentru clienții care își mută consumul în timpul zilei, circa 5% pentru furnizori, aproximativ 2% pentru consumatorii care nu participă direct la program și până la 16% pentru consumatorii industriali expuși la prețurile din Piața pentru Ziua Următoare.

Concluzia analizei este că, pe măsură ce producția de energie fotovoltaică va continua să crească, astfel de mecanisme de flexibilizare a consumului ar putea deveni un instrument esențial pentru echilibrarea sistemului energetic și reducerea costurilor.

„Iar dacă un MWh consumat la prânz poate evita un MWh cumpărat seara la un preț de aproape zece ori mai mare, atunci energia gratuită nu mai pare deloc gratuită. Ea devine un instrument economic prin care câștigă simultan consumatorii, furnizorii și sistemul energetic în ansamblu.”

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.