Dumitru Chisăliță lansează un avertisment dur despre sistemul energetic: Criza actuală este eșecul celor care au transformat tranziția energetică într-o cursă după subvenții

Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, susține într-o amplă analiză că problema reală a sistemului energetic românesc este faptul că România nu a înțeles sau nu a dorit să înțeleagă cum se realizează o tranziție energetică.

Dumitru Chisăliță spune că România a închis capacități sigure înainte de a avea alternative funcționale

Potrivit acestuia, au fost construite capacități de producție în locurile în care investitorii au găsit terenuri, autorizații și racordări convenabile, nu neapărat acolo unde energia putea fi consumată sau transportată în siguranță. Statul a finanțat fiecare megawatt instalat, însă nu a impus condiția ca energia să fie disponibilă atunci când sistemul avea nevoie de ea.

Analiza subliniază că energia regenerabilă nu este cauza situației critice în care a ajuns Sistemul Electroenergetic Național (SEN). Panourile fotovoltaice și turbinele eoliene nu au destabilizat singure sistemul și nu trebuie transformate în țapi ispășitori.

Potrivit lui informațiilor publicate de Dumitru Chisăliță, statul a urmărit în principal absorbția rapidă a fondurilor europene, numărul de panouri montate, valoarea contractelor semnate, capacitatea instalată anunțată în conferințe, satisfacerea investitorilor grăbiți să valorifice schemele de sprijin și alimentarea unui lanț de furnizori, instalatori și intermediari conectați la programele publice. În schimb, nu a urmărit cu aceeași determinare armonizarea dintre producție, rețea și consum, localizarea rațională a noilor capacități, stocarea energiei, păstrarea capacităților de rezervă, dezvoltarea rețelelor înaintea racordărilor, comportamentul agregat al sutelor de mii de prosumatori și funcționarea SEN în fiecare oră, nu doar bilanțul anual.

„Problema reală este că România nu a înțeles — sau nu a vrut să înțeleagă — cum se face o tranziție energetică. A construit capacități de producție în locurile în care investitorii au găsit terenuri, autorizații și racordări convenabile, nu neapărat acolo unde energia putea fi consumată sau transportată în siguranță. A finanțat fiecare MW instalat, dar nu a cerut ca energia să fie disponibilă atunci când sistemul avea nevoie de ea.

Energia regenerabilă nu este cauza situației critice în care a ajuns Sistemul Electroenergetic Național. Panourile fotovoltaice și turbinele eoliene nu au destabilizat singure sistemul și nici nu trebuie transformate în țapi ispășitori”, a subliniat Dumitru Chisăliță la începutul analizei.

România a eliminat cărbunele înainte de a construi un sistem energetic capabil să funcționeze fără el

Analiza afirmă că România a eliminat cărbunele înainte de a construi un sistem energetic capabil să funcționeze fără el. Totuși, dezastrul energetic nu poate fi pus exclusiv pe seama eliminării cărbunelui, deoarece acest sector acumulase probleme tehnice și economice grave: centrale îmbătrânite, randamente scăzute, costuri mari de exploatare, investiții amânate și cheltuieli tot mai mari cu certificatele de CO₂. Menținerea integrală în funcțiune a vechiului parc pe cărbune ar fi putut majora orientativ prețul final al energiei electrice cu aproximativ 10-20%, în funcție de producția realizată și de prețul certificatelor de emisii, iar numai costul CO₂ putea adăuga aproximativ 60-100 euro/MWh la energia produsă din lignit. Prin urmare, păstrarea neschimbată a întregului sector nu era sustenabilă economic și nici suportabilă pentru consumatori.

În același timp, închiderea centralelor înainte de construirea unor capacități ferme care să le înlocuiască nu putea reprezenta o soluție. Greșeala nu a fost decizia de reducere treptată a rolului cărbunelui, ci modul în care această retragere a fost realizată, fără centrale noi pe gaze pregătite la timp, fără suficientă stocare, fără întărirea rețelelor și fără o corelare reală între producție, consum și capacitățile de import. Soluția rațională ar fi fost o retragere etapizată, închiderea grupurilor complet necompetitive, modernizarea temporară a celor încă necesare sistemului și păstrarea unei rezerve strategice până la apariția capacităților reale de înlocuire.

Centralele au fost închise după un calendar politic, în timp ce noile capacități au fost construite fără o planificare coerentă

Chisăliță consideră că adevăratul dezastru nu este renunțarea la cărbune, ci renunțarea la capacități sigure înainte de a exista alternative funcționale. În opinia sa, centralele au fost închise după un calendar politic, în timp ce noile capacități au fost construite fără o planificare coerentă.

Analiza susține că nu regenerabilele au provocat dezastrul energetic, ci iluzia că un megawatt volatil este echivalent cu un megawatt care poate produce la comandă. România nu a greșit construind capacități eoliene și fotovoltaice, ci tratând în mod egal megawații produși controlabil din cărbune și gaze și megawații dependenți de soare și vânt. Au fost confundate energia disponibilă ziua cu energia necesară noaptea și puterea instalată cu puterea efectiv garantată.

Autorul arată că, în analiza economică, a fost comparat costul aparent redus al energiei regenerabile cu costul complet al centralelor clasice, fără includerea suficientă a costurilor de stocare, echilibrare, rezerve, întărirea rețelelor și capacități de backup. Problema nu este existența energiei regenerabile, ci faptul că energia ieftină atunci când există a fost confundată cu energia sigură atunci când este necesară.

Dezastrul energetic este și rezultatul unor politici construite în jurul intereselor celor care au urmărit îmbogățirea rapidă

Analiza afirmă că dezastrul energetic este și rezultatul unor politici construite în jurul intereselor celor care au urmărit îmbogățirea rapidă, nu siguranța sistemului. Sub influența „băieților deștepți” din energie, politicienii ar fi promovat legi și programe care au încurajat vânzarea de echipamente, construirea oricărei capacități profitabile și dezvoltarea unor afaceri cu venituri mari, constante și riscuri transferate consumatorilor.

În loc să se construiască pornind de la nevoile sistemului, investițiile au urmărit ceea ce putea fi vândut și ceea ce genera profit. Au apărut capacități necorelate cu rețelele, consumul, stocarea și echilibrarea, iar fiecare soluție incompletă a creat noi vulnerabilități care au justificat ulterior alte investiții și alte afaceri. În această logică, România nu a primit un sistem energetic coerent, ci o succesiune de businessuri profitabile construite unele peste greșelile celorlalte, în care crizele au devenit combustibil pentru noi contracte și investiții.

Chisăliță susține că și în actuala criză energetică este promovată agresiv ideea că trebuie oprite investițiile în centrale pe gaze, hidrocentrale, reactoare nucleare și SMR-uri pe motiv că acestea folosesc apă, iar viitorul ar trebui construit exclusiv pe fotovoltaice. În opinia sa, această abordare este periculoasă deoarece fotovoltaicele sunt necesare, dar nu pot asigura singure funcționarea unui sistem energetic, nu produc noaptea, au contribuție redusă în anumite perioade ale iernii și depind de stocare, rețele, capacități de echilibrare și surse controlabile.

România nu trebuie să înlocuiască dependența de combustibili fosili cu dependența exclusivă de vreme, importuri și echipamente

România, afirmă el, nu trebuie să înlocuiască dependența de combustibili fosili cu dependența exclusivă de vreme, importuri și echipamente. Siguranța, securitatea și prețurile sustenabile pot fi obținute numai printr-un mix echilibrat format din regenerabile, hidroenergie, nuclear, gaze, stocare, rețele consolidate și capacități strategice de rezervă. Prezentarea fotovoltaicelor ca unică soluție și a celorlalte tehnologii drept obstacole este descrisă drept promovare comercială deghizată în doctrină.

Analiza afirmă că România nu are prea multă energie regenerabilă, ci prea puțină organizare, prea puțină flexibilitate și prea puțină răspundere pentru modul în care această energie a fost integrată.

Dumitru Chisăliță sintetizează cauzele dezastrului energetic într-o formulă care include cheltuieli ineficiente, „băieți deștepți”, investiții nearmonizate, pseudo-ecologiști, hidrocentrale blocate, marketing politic în locul soluțiilor tehnico-economice și incompetență.

Analiza prezintă și o cronologie amplă a deciziilor și inacțiunilor care, în opinia autorului, au condus la vulnerabilizarea SEN. În 1998, prin desființarea RENEL și reorganizarea sectorului, sistemul energetic integrat a început să fie separat în activități și companii distincte, pierzând treptat centrul unic de planificare tehnică a producției, rețelelor și consumului. În 2000, divizarea CONEL a dus la apariția Transelectrica, Hidroelectrica, Termoelectrica și Electrica, iar fiecare companie și-a urmărit propriul bilanț, fără ca cineva să mai răspundă efectiv pentru coerența întregului sistem.

În perioada 2000-2007, România a liberalizat sectorul fără să creeze suficiente mecanisme pentru rezervă

În perioada 2000-2007, România a liberalizat sectorul fără să creeze suficiente mecanisme pentru rezervă, flexibilitate, stocare și capacitate fermă, ceea ce a făcut ca piața să remunereze în principal energia produsă, nu disponibilitatea în orele critice. Între 2003 și 2026, proiectul Tarnița-Lăpuștești, estimat la aproximativ 1.000 MW de acumulare prin pompaj, a rămas doar la nivel de conferințe și discuții, fără o decizie efectivă de investiție, iar sistemul a pierdut un instrument important pentru mutarea energiei din orele de excedent în orele de deficit.

În 2007-2008, schema pentru regenerabile a fost proiectată exclusiv în jurul producției, urmărindu-se atragerea rapidă a investițiilor fără obligații echivalente privind stocarea, capacitatea fermă sau profilul de livrare. Legea nr. 220/2008 a făcut investițiile eoliene și fotovoltaice foarte atractive prin sistemul certificatelor verzi, însă sprijinul a fost legat de MWh produs și livrat, nu de disponibilitatea energiei atunci când sistemul avea nevoie de ea.

Între 2010 și 2013, primul val de regenerabile s-a dezvoltat rapid și neuniform, capacitățile fiind amplasate acolo unde existau terenuri, vânt, soare și posibilități rapide de racordare, nu în urma unui plan național sursă-rețea-consum. Între 2010 și 2014, racordările au fost tratate individual, nu sistemic, iar efectul cumulat al sutelor de proiecte asupra rețelei nu a fost gestionat suficient de riguros. În aceeași perioadă, regenerabilele au beneficiat de acces prioritar în condițiile siguranței SEN, dar dezvoltatorilor nu li s-a cerut un produs energetic ferm, ceea ce a făcut ca o parte importantă a costurilor de echilibrare să fie transferată sistemului și consumatorilor.

În intervalul 2013-2017, statul a corectat financiar schema certificatelor verzi, amânând unele certificate, însă nu a introdus stocarea și nu a corectat distribuția geografică a capacităților. Între 2007 și 2026, numeroase amenajări hidroenergetice au rămas blocate între documentații neactualizate, obligații de mediu, litigii și tentative legislative de exceptare, iar România a pierdut astfel producție controlabilă și flexibilitate hidro.

În perioada 2015-2026, profiturile companiilor de stat au fost extrase frecvent prin dividende mari către buget, în loc să fie lăsat capital pentru investiții, ceea ce a întârziat dezvoltarea rețelelor și a noilor capacități. Între 2016 și 2026, centrala pe gaze de la Iernut, cu 430 MW, a întârziat ani întregi, deși trebuia să fie disponibilă în 2020, iar SEN nu a beneficiat de o centrală flexibilă amplasată în centrul țării.

Programul Casa Verde a fost evaluat prin numărul de sisteme fotovoltaice montate, nu prin efectul asupra autoconsumului

Între 2019 și 2023, programul Casa Verde a fost evaluat prin numărul de sisteme fotovoltaice montate, nu prin efectul asupra autoconsumului, vârfului de seară sau investițiilor în rețea. Între 2019 și 2024 au fost montate pe scară largă invertoare on-grid clasice, optimizate pentru injecția imediată în rețea, ceea ce face ca pentru mulți prosumatori adăugarea unei baterii să presupună schimbarea invertorului sau instalarea unui sistem separat, mai costisitor. În aceeași perioadă, fondurile publice au fost tratate ca obiectiv în sine, succesul programelor fiind măsurat în bani cheltuiți și contracte semnate, nu în rezultate energetice.

În 2021-2022, compensarea cantitativă a transformat rețeaua într-o baterie virtuală gratuită, stimulând injecția de energie la prânz, dar nu autoconsumul sau livrarea în vârful de seară. În 2021, centrala Mintia a fost închisă înainte ca noile capacități flexibile să fie funcționale, reducând rezerva de putere controlabilă.

În 2022, România a stabilit calendarul retragerii cărbunelui prin OUG 108/2022, însă problema a fost succesiunea deciziilor, deoarece ieșirea unor capacități a fost programată înainte ca înlocuitorii pe gaze, stocarea și rețelele să fie finalizate. Între 2022 și 2024, al doilea val fotovoltaic a repetat o parte dintre greșelile primului, urmărind din nou MW instalați fără coordonare suficientă între localizare, capacitatea rețelei și consumul zonal.

Proiectele de producție au primit prioritate politică, iar întărirea rețelei a fost amânată pentru anii următori

În perioada 2023-2024, proiectele de producție au primit prioritate politică, iar întărirea rețelei a fost amânată pentru anii următori, astfel încât producția a apărut mai repede decât infrastructura necesară. În 2024, Parlamentul a introdus obligația montării bateriilor inclusiv pentru sisteme existente, fără finanțare suficientă și fără analiză de compatibilitate tehnică. În iulie 2024, Președinția a trimis legea la reexaminare, iar obligația retroactivă a fost eliminată, însă problema tehnică a stocării a rămas nerezolvată. Între 2024 și 2025, obligația a fost eliminată fără a fi introduse rapid tarife dinamice, stimulente pentru injecția de seară, agregare, control inteligent sau finanțare țintită pentru sistemele vechi.

În perioada 2024-2026, statul a început să finanțeze stocarea după ce finanțase sisteme incompatibile, iar noile programe au inclus baterii și fonduri pentru prosumatorii existenți, ceea ce, în opinia autorului, înseamnă că statul ajunge să plătească de două ori: mai întâi panourile și invertoarele on-grid, apoi adaptarea și stocarea. Între 2025 și 2026, marketingul politic a continuat să numere MW instalați fără a preciza durata, energia disponibilă în MWh, amplasarea și serviciile de sistem, creând impresia falsă că orice MW instalat poate înlocui orice alt MW.

În iulie 2026, seceta și oprirea unor capacități au expus vulnerabilitatea sistemului: hidroproducția a scăzut, Cernavodă a funcționat parțial, iar regiunea a căutat simultan importuri, ceea ce a arătat că România are energie solară multă în anumite ore, dar insuficientă putere controlabilă în celelalte. În august 2026 a fost declarată Starea de Alertă, interpretată de Chisăliță drept consecința eșecului politicilor energetice din ultimii ani și a pericolului privind continuitatea alimentării.

România a confundat atragerea investițiilor cu realizarea unei strategii energetice

Analiza susține că România a confundat atragerea investițiilor cu realizarea unei strategii energetice. Investitorii au căutat terenul cel mai ieftin, radiația solară sau potențialul eolian cel mai bun, racordarea accesibilă și recuperarea rapidă a capitalului, iar statul ar fi trebuit să stabilească regulile privind localizarea producției, necesarul de consum, obligațiile de stocare, puterea fermă, contribuția la reglajul frecvenței și tensiunii, finanțarea rețelelor și gestionarea situațiilor în care producția simultană depășește consumul și capacitatea de transport. În schimb, aproape fiecare investiție a fost tratată separat, ceea ce a dus la o dezvoltare pe parcele, nu de sistem.

În opinia lui Chisăliță, fondurile europene și naționale trebuiau să fie un instrument pentru modernizarea sistemului, dar prea des au devenit obiectivul în sine. Indicatorii politici și administrativi au fost banii atrași, contractele semnate, panourile montate și echipamentele vândute.

Autorul afirmă că, în unele programe, arhitectura finanțării a părut concepută mai degrabă pentru rularea rapidă a banilor printr-un cerc de furnizori, instalatori și intermediari decât pentru obținerea celui mai bun rezultat energetic. Chiar dacă nu poate fi presupus automat un interes ilegal, stimulentul instituțional ar fi fost cheltuirea bugetului și raportarea absorbției, lăsând costurile tehnice pentru etapa următoare. În acest mod, statul a ajuns să finanțeze panourile, invertoarele on-grid, întărirea rețelei afectate de injecția simultană, bateriile adăugate ulterior și, în unele cazuri, înlocuirea sau dublarea invertorului inițial.

Analiza insistă că energia regenerabilă nu este vinovată. Un panou fotovoltaic nu decide unde este amplasat, nu stabilește condițiile de racordare, schema de finanțare sau obligația de stocare și nu închide centrale pe cărbune sau întârzie centrale pe gaze. Energia regenerabilă putea și trebuia să fie una dintre marile soluții ale României prin reducerea consumului de combustibili, limitarea importurilor, scăderea costului marginal în orele favorabile, producția distribuită, reducerea facturii prin autoconsum, electrificarea economiei și alimentarea stocării, mobilității electrice și producției flexibile. Problema este modul în care a fost integrată: rapid, dispersat administrativ, concentrat geografic, fără suficiente rețele, fără stocare, fără consum flexibil și fără înlocuitori finalizați pentru capacitățile controlabile retrase.

Chisăliță explică și diferența dintre un MW fotovoltaic fără stocare și un MW produs de hidro, gaze sau nuclear

Chisăliță explică și diferența dintre un MW fotovoltaic fără stocare și un MW produs de hidro, gaze sau nuclear. Fotovoltaicul oferă energie fără combustibil și emisii directe și are un cost marginal foarte mic, însă nu produce după apus, nu poate porni la cererea dispecerului, are putere fermă foarte redusă, depinde puternic de vreme, nu contribuie natural la inerția sistemului și necesită stocare sau backup într-o măsură ridicată. Hidroenergia, gazele și nuclearul pot produce și după apus, pot fi comandate în limitele tehnice, oferă putere fermă ridicată, au dependență redusă sau moderată de vreme și contribuie la inerția sistemului, necesitând mai puțină stocare și backup. Din acest motiv, înlocuirea unui generator controlabil de 500 MW cu 500 MW în panouri păstrează doar puterea nominală din documente, nu și aceeași siguranță, deoarece se schimbă ora disponibilității energiei, durata livrării, capacitatea de comandă, localizarea producției, serviciile de sistem, necesarul de rețea și necesarul de rezervă. SEN are nevoie nu doar de energie, ci de energia potrivită, în locul potrivit și în secunda potrivită.

Analiza arată că tranziția energetică nu poate fi redusă doar la bateriile litiu-ion. Sistemul are nevoie de baterii la prosumatori pentru mutarea energiei de la prânz spre seară, baterii industriale pentru reglaj rapid și echilibrare, hidrocentrale cu lac de acumulare pentru energie controlabilă pe ore, zile sau săptămâni, centrale cu acumulare prin pompaj pentru stocare la scară mare, consum flexibil industrial, vehicule electrice cu încărcare inteligentă, stocare termică, centrale pe gaze pentru flexibilitate și putere de rezervă, hidrogen ca posibilă stocare sezonieră și interconexiuni care ajută la echilibrare, dar nu garantează importul în criză regională. Autorul remarcă faptul că în spațiul public se vorbește aproape exclusiv despre cumpărarea de baterii, nu despre un astfel de sistem integrat.

Orice capacitate nouă ar fi trebuit analizată simultan din perspectiva sursei, rețelei și consumului

Chisăliță susține că orice capacitate nouă ar fi trebuit analizată simultan din perspectiva sursei, rețelei și consumului. Dacă una dintre aceste componente lipsește, o parte din cost este transferată sistemului prin întărirea rețelei, congestii, limitarea producției, necesarul de rezervă, exporturi ieftine la prânz, importuri scumpe seara și tarife mai mari suportate de consumatori.

„România nu a făcut tranziție energetică. A făcut, în prea multe etape, o acumulare de instalații fără construcția simultană a sistemului care să le susțină.

Am plătit certificate verzi pentru a produce indiferent de oră. Am plătit Casa Verde pentru a injecta la prânz. Am lăsat centralele flexibile să se închidă sau să întârzie. Am blocat investițiile hidro între documentații neactualizate, protecția mediului și improvizații legislative. Am scos profitul companiilor de stat sub formă de dividende. Apoi am încercat să obligăm cetățenii să cumpere baterii pentru a repara o problemă creată de stat. Când această obligație nedreaptă a fost întoarsă, nu am pus imediat în loc un mecanism corect.

Acum descoperim realitatea pe care fizica nu a încetat niciodată să ne-o spună: nu poți opri un reactor nuclear, un grup hidro sau o centrală pe gaz și să pui în loc aceeași putere în panouri, deoarece panourile produc când există soare, nu când SEN are nevoie de energie.

Criza actuală nu este eșecul energiei regenerabile. Este eșecul celor care au transformat tranziția energetică într-o cursă după subvenții, MW instalați și comunicate triumfaliste, fără să construiască stocarea, rețeaua și capacitatea controlabilă necesare funcționării sistemului”, a conchis președintele AEI.