O româncă a îmbrăcat dansatorii Shakirei la Cupa Mondială. România, în prim-plan la cel mai urmărit spectacol al fotbalului

O româncă a îmbrăcat dansatorii Shakirei la Cupa Mondială. România, în prim-plan la cel mai urmărit spectacol al fotbalului

SURSA FOTO: Facebook - Shakira, Cupa Mondială 2026

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 22 iulie 2026, 18:43

Shakira a urcat pe scena spectacolului organizat la finala Cupei Mondiale FIFA 2026, iar în spatele unuia dintre cele mai urmărite momente ale evenimentului s-a aflat și talentul unui designer român. Dansatorii artistei au purtat ținute create de Rafaela Pestrițu, originară din Slatina, după cum a transmis Ambasada României în Statele Unite. Proiectul a fost realizat într-un timp foarte scurt și a implicat producția a 40 de costume personalizate.

Shakira a avut dansatori îmbrăcați în creațiile unei românce la finala Cupei Mondiale

Shakira a fost una dintre vedetele spectacolului organizat în pauza finalei Cupei Mondiale FIFA 2026, iar dansatorii care au însoțit-o pe scenă au purtat ținute semnate de creatoarea de modă Rafaela Pestrițu. Informația a fost făcută publică de Ambasada României în SUA, care a evidențiat contribuția designerului român la unul dintre cele mai urmărite evenimente sportive din lume.

„Creativitatea românească a fost prezentă pe una dintre cele mai mari scene din lume.

Când Shakira a urcat pe scenă la finala Cupei Mondiale FIFA 2026, dansatorii ei purtau ţinute create de designerul român Rafaela Pestriţu, originară din Slatina.

Proiectul a luat naştere prin intermediul stilistului Shakirei, cu care aceasta colaborase şi anterior. În timp record, Pestriţu şi echipa sa au conceput şi realizat 40 de ţinute personalizate, aduse la viaţă de studioul ei în colaborare cu o fabrică de familie din Slatina”, notează pe Facebook Ambasada României în SUA.

Instituția subliniază că realizarea costumelor într-un interval atât de scurt a fost posibilă datorită colaborării dintre studioul creatoarei și o fabrică de familie din Slatina, proiectul fiind coordonat împreună cu stilistul oficial al artistei, alături de care Rafaela Pestrițu mai lucrase și în trecut.

Rafaela Pestrițu și-a construit o carieră internațională în industria modei

Originară din Slatina, Rafaela Pestrițu și-a dezvoltat cariera în Londra, unde a absolvit prestigioasa instituție Central Saint Martins, una dintre cele mai cunoscute școli de modă din lume. De-a lungul timpului, creațiile sale au fost purtate de mai multe nume importante din industria muzicală internațională.

Printre artiștii pentru care a realizat ținute se numără Christina Aguilera, Kylie Minogue, Tyla, Karol G și Charli XCX, iar colaborarea pentru spectacolul susținut de Shakira la finala Cupei Mondiale reprezintă un nou proiect de amploare în portofoliul designerului.

Ambasada României în SUA consideră că prezența creațiilor românești pe scena unui asemenea eveniment reprezintă o confirmare a valorii profesioniștilor din industria creativă.

„Faptul că creaţiile realizate în România au fost prezentate în cadrul unuia dintre cele mai urmărite evenimente sportive din lume ne reaminteşte cu mândrie că talentul, creativitatea şi măiestria românească continuă să-şi lase amprenta pe scena mondială”, menţionează ambasada.

Creatoarea de modă a dezvăluit cum a fost realizat proiectul în doar o săptămână

După încheierea spectacolului, Rafaela Pestrițu a publicat pe Instagram un mesaj în care a descris amploarea provocării și ritmul în care au fost realizate costumele pentru dansatorii Shakirei.

„40 DE ŢINUTE PERSONALIZATE. O SĂPTĂMÂNĂ. FINALA CUPEI MONDIALE

Am fost solicitată să creez 40 de ţinute personalizate pentru dansatorii Shakirei, pentru spectacolul ei din pauza meciului de la Cupa Mondială.

A fost un moment incredibil de special să văd cum munca noastră prinde viaţă pe una dintre cele mai mari scene din lume.

Mulţumesc, Nicolas, pentru încrederea şi sprijinul tău necondiţionat. Mi-a plăcut la nebunie să lucrez la acest proiect.

Un imens mulţumesc echipei noastre şi tuturor celor care ne-au ajutat să dăm viaţă acestui proiect într-un termen atât de strâns”, a scris ea pe Instagram.

Finala Cupei Mondiale FIFA 2026 s-a disputat duminică, la New Jersey, unde Spania a cucerit pentru a doua oară în istorie titlul mondial, după victoria cu 1-0, obținută după prelungiri, în fața Argentinei. În pauza meciului a avut loc un spectacol susținut de Madonna, BTS, Justin Bieber și Shakira, moment urmărit de sute de milioane de telespectatori din întreaga lume.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.