Nu trebuie să stingi lumina ca să plătești mai puțin. Trucurile simple care reduc consumul de energie
SURSA FOTO: Dreamstime - Energie electrică
Reducerea consumului de energie electrică nu înseamnă oprirea tuturor aparatelor din locuință, ci utilizarea lor mai eficientă. Aerul condiționat, frigiderul, mașina de spălat, centrala termică și aragazul electric se numără printre echipamentele care au o pondere importantă în factura lunară, iar modul în care sunt folosite poate influența nivelul consumului.
Consumatorii „invizibili” din locuință care pot crește factura. Ce trebuie verificat prima dată
Pentru a vedea câtă energie folosesc aparatele de zi cu zi, fiecare dispozitiv poate fi măsurat separat cu ajutorul unui contor de energie conectat pe rând la consumatori. În cazul frigiderului, măsurătorile au indicat valori de aproape 90 de wați. „La frigider avem un consum de 89,6 vati. 90 acum”, a explicat un consumator.
Analiza consumului unei locuințe arată că frigiderul, centrala termică și aerul condiționat se află printre echipamentele care solicită cel mai mult rețeaua electrică. În timpul verificărilor, consumul centralei a fost urmărit separat pentru a observa variațiile în funcționare. „Vedem cum creşte consumul şi la centrala termică”, a mai spus el.
Aparatele de încălzire și răcire au cea mai mare influență asupra facturii
Cele mai mari consumuri dintr-o locuință sunt generate de aparatele care produc căldură sau răcoare. Specialiștii recomandă utilizarea acestora la temperaturi echilibrate, fără setări extreme care cresc necesarul de energie.
„Cei mai mari consumatori din casă sunt cei ce încălzesc și cei ce răcesc. Toți încercăm să pornim aerele condiționate la maxim, toți încearcăm să răcim cât mai repede camera, din acest motiv și contorul va înregistra și nu ne va ierta. În principiu o ține undeva la 22 de grade, 21 de grade, deci nu o ducem la 16-18 grade”, a declarat Adrian Chelaru, președintele Asociației RO Electric.
Consumul nu depinde doar de temperatura aleasă, ci și de modul în care sunt utilizate aparatele din gospodărie. Folosirea corectă a echipamentelor poate reduce energia pierdută fără a afecta confortul zilnic.
„Avem cuptor electric, cuptor cu microonde, mașină de spălat, frigider. Va trebui totuși să ne formăm, să ne educăm, să utilizăm corect și inteligent aceste dispozitive. În perioada verii, recomandarea de exemplu este să nu mai folosești uscătorul de haine, ci să usuci hainele afară”, a mai spus Adrian Chelaru.

Bucătăria și aparatele lăsate în priză contribuie la consum
O parte importantă din energia unei locuințe este utilizată de centrală, aragazul electric și congelator. Bucătăria poate ajunge să reprezinte aproape 30% din consumul total, prin funcționarea frigiderului, congelatorului, cuptorului și a altor aparate electrocasnice.
Pe lângă consumatorii mari există și aparate care folosesc energie chiar și atunci când nu sunt utilizate activ. Televizoarele, consolele de jocuri, calculatoarele sau încărcătoarele menținute permanent în priză pot contribui la consumul zilnic al locuinței.
Obiceiurile mici pot avea efecte asupra cantității de energie utilizate. Evitarea preîncălzirii cuptorului poate duce la economii de peste 60 de kWh într-un an. La congelator, deschiderea mai rară a ușii și dezghețarea periodică pot reduce consumul cu aproximativ 50 de kWh anual.
În cazul frigiderului, amplasarea acestuia departe de sursele de căldură și reducerea timpului în care ușa rămâne deschisă pot contribui, de asemenea, la scăderea consumului cu peste 50 de kWh pe an.
Programarea consumului poate reduce cheltuielile cu energia
Alegerea unor surse de iluminat eficiente reprezintă o altă metodă de reducere a consumului. Becurile economice pot utiliza cu 75% mai puțină energie și pot genera economii de până la 250 kWh anual.
Mașina de spălat poate ajunge la un consum de aproximativ 200 kWh pe an, iar spălarea hainelor la 30 de grade în loc de 40 de grade poate reduce necesarul de energie cu încă 50 kWh. Adaptarea programului de folosire a aparatelor la perioadele în care energia este mai disponibilă reprezintă o altă recomandare făcută de specialiști.
„Suntem în concediu în perioada de vacanţă, trebuie să spălăm rufele copiilor, le putem spăla seara la ora de consum sau le putem spăla la ora 2 ziua în varf de producţie de energie fotovoltaică când preţurile se apropie de 0. Putem să ne informăm mai bine şi să acţionăm mai responabil în primul rând legat de bugetul nostru”, a explicat Răzvan Nicolescu, expert energie pentru Observator.
Consumatorii sunt încurajați să își ajusteze, atunci când este posibil, programul de utilizare a electrocasnicelor, în special prin folosirea acestora în intervalele de prânz, când producția de energie fotovoltaică este mai ridicată.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.